Alegerea pictorului

1979377439?profile=RESIZE_1024x1024

Priveşte pânza albă agăţată de şevaletul

înalt până deasupra capului său

caută printre picturile din minte să vadă

căreia din ele să-i dea viaţă

dar albul pânzei îl sfidează în timp

ce ele se perindă prin faţa închipuirii

fără să ştie care din ele

să lumineze privirea altora.

Culorile paletei traversează drumul

prin retina sa atenţionându-l că

deşi sunt puţine nuanţele lor sunt

o multitudine desprinsă din viaţa omului

a naturii şi-a Universului unde pătrund

prin efracţie cum şi când îşi doresc

aşa că să aibă grijă cum le combină

pentru a le împrumuta pentru imaginea

asupra căreia se va hotărî.

Vreo două pensule curate şi restul

pestriţe de nici el nu mai ştie

de culoarea lor la vârfuri parcă-i

zâmbesc şi-şi aşteaptă timpul şi locul

pe unde vor spoi pânza din frânturile vieţii

fiind curioase pe care nuanţă

o va prinde cu măiestria pictorului.

Punând la un moment dat mâna

pe paletă şi-apoi pe una din pensule

o-nmoaie în albastru şi verde şi-ntinde

nuanţa pe pânză apoi ia altă pensulă

la fel face cu alte culori şi-ncontinuu

schimbă pensulele şi culorile

le-mprăştie pe unde-i vine până când

o imagine învie şi-şi aşteaptă

prima privire necunoscătoare

de fapta pictorului zelos care şi-a dorit

să se prindă de una din mânecile

celor care habar n-au ce-nseamnă

o pictură dar pe care o admiră

de fiecare dată când o văd.

Îşi priveşte opera la final

realizând că a luat din vreo trei picturi

pe care le-avusese în minte câte ceva

aşa a ieşit un amalgam de frumos şi drag

faţă de pasiunea sa şi faţă de cei care adoră

măiestria culorilor şi-a pensulelor sale

ce-şi aşteaptă mâine darea altei picturi.

Mihaela Moşneanu

 

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Frumoasă combinație de imagini și culoare nasc din  sufletele frumoase! Felicitări!

  • Mulţumesc mult, d-na Aurelia!6.gif

Acest răspuns a fost șters.
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu EPIGREBUS (18) - careu definiții rezolvat în Hobby-Club Cronopedia
Acum 55 minute
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu FARMECUL CARTOFILIEI - MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – ȘCOALA NORMALĂ DE BĂIEȚI ȘI BANCA POPORULUI DIN MUNICIPIUL TECUCI, JUDEȚUL GALAȚI în Hobby-Club Cronopedia
1 oră în urmă
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu CULTURĂ PRIN INSIGNOGRAFIE – FEDERAȚIA CORURILOR GERMANE DIN ROMÂNIA în Hobby-Club Cronopedia
1 oră în urmă
Ioan Muntean – budoarul răsăritului (cybersonet XLVI) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – budoarul răsăritului (cybersonet XLVI) – Cronopediada grup – Cronopedia…
Acum 18 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
SURSA =…
Acum 18 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Această carte poștală prezintă două monumente arhitectonice de referință din municipiul Tecuci,…
Acum 18 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Piesa de mai sus este o insigna realizată în anul 1892 cu ocazia înființării Federației Corurilor…
Acum 18 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu BLACKJACK - careu definiții rezolvat în Hobby-Club Cronopedia
Acum 21 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – COMUNA HĂLĂUCEȘTI, JUDEȚUL IAȘI în Hobby-Club Cronopedia
Acum 21 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
24. (poezie, cybersonet)

budoarul răsăritului…
Acum 22 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
SURSA =…
ieri
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
De-a lungul timpului Banatul, deşi un teritoriu relativ mic şi destul de unitar, a suferit…
ieri
Mai Mult…
-->