Staţi de vă cruciţi, mă fraţilor, că eu unu’ nu-i dau de cap de să mă pici cu ceară şi nu altceva. Cum făcui, cum dresăi, că duminică în drum spre târg peste cine crezi că dedei ? Peste Ion a lu’ Fleaşcă, de mai mare dragu’, că doar cine nu-l cunoaşte aci la noi în comună. Şi nici una nici două că el votează cu ăştia. Care ăştia, mă ? făcui eu pe prostu’. Bag’ samă, nu să-nţălegea, da’ nu să prinsă, nu. La cât era de aprins nici nu mă miră. Auz’ că ne bagă şi apă şi gaz, ba asfaltează şi drumu’ din sus pân’ la Mociofleacă... Stai, mă, la un loc, zâc. Pleci urechea la braşoavele din campanie ? Nu, zâce, da’ ăştia e serioşi. N-ai văzut ce conac şi-a ridicat vicele? Aha, şi ce-ţi zâsăşi, de ce nu l-am ajuta să-şi mai ridice încă unu, două, nouă, dacă tot e moda? i-o tăiai eu scurt, ştii. Nu vez’ că sunt toţi pe interes? Te-mbrobodesc înainte de alegeri c-o să facă şi-o să dreagă şi când ajung la ciolan, mucles. Cum aşa ? zâce. Aşa bine, zâc. Ce, minciuna nu e tot vorbă? Şi nu mă mai ţâne din treabă, dau eu să plec, da’ el o ţânea una şi bună c-aşa şi pe dincolo. Şi unde nu mă puie dracu şi i-o tăiai scurt cu gându’ c-oi scăpa de el: Nu mă duc la vot! Da’ ţi-ai găsât ? Se-aprinse şi mai tare. Păi nu vezi, măi frate, că n-ai pe cine alege ? zâc. Ce mi-e Tandea, ce mi-e Mandea ! Mă, şi unde nu se roşi ca racu’! Ştiam eu, zâce. Şi vă mai miraţi de ce ne merge de-a-ndoaselea! Şi tocmai atunci mă luminai. Mă, tu faci propagandă ? zâc. Cum aşa, nea Mărine ? Da’ nu să face ca tocma mata, om serios, să nu vii ? Umblă la coarda sensibilă, bag’ samă. Prost, prost, da-i merge mintea ! Noi trebuie să fim izemplu, zâce. Fii tu, zâsăi io, şi îl bătui pe spate asigurându-l din priviri că-mi voi face datoria de cetăţean. Şi uite-aşa de câteva zâle bune tot îmi bat capu’ pe cin’ s-aleg, Doamne iartă-mă, când sunt toţi o apă şi-un pământ, nu e unu’ mai rasărit. De-aia venii să vă-ntreb pe dumilorvoastă poate îmi daţi freo idee.
Hai noroc şi sănătate! La Anu’ şi La mulţi ani!

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Victor Bivolu a răspuns la discuția Victor Bivolu FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – PORTUL BRĂILA din Hobby-Club Cronopedia
Alte cărți poștale cu portul brăilean:
Acum 8 minute
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Portul Brăila este unul dintre cele mai mari porturi fluviale românești. Situat pe Dunăre, de la…
Acum 10 minute
Ioan Muntean – în noiembrie e prea târziu (cybersonet xxx) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – în noiembrie e prea târziu (cybersonet xxx) – Cronopediada grup – Cronopedia…
Acum 8 ore
postarea de blog a lui Ioan Muntean a fost prezentată în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
07. (poezie, cybersonet)

în noiembrie e prea târziu…
Acum 8 ore
Ioan Muntean a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - în noiembrie e prea târziu (cybersonet xxx) în Cronopediada grup
Acum 8 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
07. (poezie, cybersonet)

în noiembrie e prea târziu…
Acum 9 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu PASSACAGLIA - careu definiții rezolvat în Hobby-Club Cronopedia
Acum 13 ore
ELENA AGIU-NEACSU a răspuns la discuția ELENA AGIU-NEACSU 4509. rime: menestrel / lapte
 rime: criza / destul
Acum 21 ore
ELENA AGIU-NEACSU a răspuns la discuția ELENA AGIU-NEACSU 4509. rime: menestrel / lapte
rime: cavaler / orizontul
UNUI TĂNTĂLU
 
Se pretinde cavaler,
Dar e mai degrabă tontul,
Că îngust…
Acum 21 ore
ELENA AGIU-NEACSU a postat o discuție
   UNUI PRETINS SCRIITOR Nimeni nu era ca el,Se credea un menestrel,Însă când i-apăru carte,Am…
Acum 21 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Acum 23 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Cabana Gura Zlata este unul din punctele de intrare în Parcul National Retezat alături de cabanele…
Acum 23 ore
Mai Mult…
-->