DESPRE DUMNEZEU ŞI IUBIREA ABSOLUTĂ
de Alina Beatrice Cheșcă
Motto: “Nici inteligenţa, nici educaţia nu au nici o valoare dacă nu sunt puse în slujba dragostei şi a iubirii.”
(Părintele Arsenie Papacioc)
Vară frumoasă, cu rugăciuni pioase şi iubire dumnezeiască plutind în aer şi în inimi. Alături de mine, Icoana Tatălui Ceresc, crucea sfântă şi speranţa ca mâine lumea va fi mai bună, iar armele se vor transforma în flori, precum în poveştile copilăriei. Şi tot lângă sufletul meu, un nou manuscris de suflet, vibrând de iubire şi credinţă -“Poemele Inimii” - al tinerei şi prolificei creatoare Georgiana Necula.
*
Prietena mea, Georgiana, a găsit inspiraţie divină pentru un nou volum de versuri, o carte impresionantă prin vibraţia înaltă, prin profunzimea şi frumuseţea trăirilor. Acest nou volum nu face altceva decât să completeze şi să întregească seria celorlalte cărţi ale sale dedicate Părintelui Ceresc, credinţei adevărate, iubirii absolute de Dumnezeu şi de oameni, moralităţii; într-un cuvânt, cărţi de suflet, pe care fiecare dintre noi ar trebui să le citim şi astfel să înţelegem mai bine care este adevăratul nostru rost pe Pământ.
Trebuie să mărturisesc că multe dintre conversaţiile mele cu Georgiana sunt adevărate pilde despre credinţă, smerenie, iubire, generozitate, modestie, iar toate aceste daruri ale sale se regăsesc în toate cărţile ei fiindca, în fond, viaţa întru Hristos este esenţa acestei tinere şi deosebite poetese. Ori de câte ori discutăm, mă simt mai aproape de Dumnezeu, de credinţa autentică, iar speranţele mele prind din nou contur, amintindu-mi că niciodată nu trebuie să cădem în deznădejde fiindca Tatăl nostru, al tuturor, ne veghează mereu viaţa.
Poemele Georgianei au titluri sugestive, aşa cum ne-a obişnuit deja din cărţile anterioare: Poemul Inimii, Să cădem la Hristos, Jertfa Lui, Din prisosul inimii, Mi-e dor, Dacă iubeşti, Dor înlăcrimat, Viaţa, Mănăstirea, Poate baţi Iisuse, Glasul unui suflet, Aliluia, Dăruiţi, Fericiţi cei săraci cu duhul, Tatăl nostru, De ştii să respecţi, Ceea ce facem, Înaltpreasfinţitul, Iertaţi-vă, Lacrimi şi izbândă, Glasul Domnului, Stânca vieţii, Prietenul adevărat, Vizita Arhipăstorului, Izvorul iubirii, Învierea, Invitaţie Mântuitorului, Suflet fericit, Faptele bune, Iartă, Cu ajutorul Tău, Cuget mângâiat, De dragul Tău, Sfinte Dumnezeule, Eroul parohiei, Urcuş spre Înviere, Vistieria iubirii. Aşadar, după cum se observă, titlurile însele sunt foarte expresive, oferind cititorului o sugestie în legătură cu temele şi chiar mesajele poemelor.
Este foarte important de menţionat faptul că, la nivelul valorii estetice, se observă o evoluţie de netăgăduit în raport cu volumele anterioare. Georgiana Necula se maturizează şi evoluează cu fiecare carte publicată, iar acest proces va continua, cu siguranţă.
Primul poem al cărţii este impresionant (are 120 de strofe) fiind, printre altele, un imn de mulţumire dedicat unui părinte iubit şi preţuit, căruia Georgiana îi datorează mult. Iată câteva strofe revelatoare, frumoase şi sensibile:
Tu n-ai dorit înţelepciunea cea lumească,
N-ai alergat după deşertăciuni.
Dar ai în inima ta Adevărul,
Şi alerg la tine, dar nu pentru minuni.
În inima mea eşti un sfânt,
Şi arzi de dor pentru Hristos,
Nimic deşert n-ai pus în mine,
Ci toate au un sfânt folos.
Tu ai avut întotdeauna crezământ,
În tot ce am grăit eu prin cuvânt,
Pe toate le-a cuprins fiinţa ta,
Că tu, după Hristos, eşti raza mea. (Poemul Inimii)
Un poem bine construit şi special, din care reiese (încă de la început!) frumuseţea interioară a Georgianei şi recunoştinţa pentru oamenii ce au lăsat o urmă profundă şi definitivă în sufletul său.
Poemul Să cădem la Hristos este un îndemn emoţionant de a urma calea eternă şi fără greş a credinţei în Hristos, a smereniei şi gratitudinii în faţa Mântuitorului nostru:
Să cădem la Hristos Dumnezeu,
În genunchi zi şi noapte mereu.
Şi cu lacrimi fierbinţi de iubire,
Să-I aducem, etern, mulţumire. (Să cădem la Hristos)
Acelaşi mesaj profund îl transmite şi poemul Jertfa lui:
Tată Ceresc Îţi mulţumesc,
Că Ţi-ai jertfit Fiul iubit,
Să primesc prin har şi eu,
Odihnă la sânul Tău. (Jerta lui)
Suferinţa lui Hristos pe cruce este temeiul suferinţei umane, deoarece este dătătoare de viaţă autentică. Moartea Sa pe cruce este cel mai mare dar pe care l-a făcut oamenilor, aceştia având deschis drumul spre idealul moral şi desăvârşire. Astfel, omenirea primeşte puterea nesfârşită a lui Hristos de a se sacrifica, de a tinde către o existenţă eternă şi înaltă.
Un alt poem aduce în prim-plan pe Maica Mântuitorului, care, cu privirea-i sfântă, ne ocroteşte pe toţi pe acest pământ încercat, întinat chiar de copiii Domnului:
Din prisosul inimii,
Măicuţa Sfântă ne dă pace.
Privirea Ei spre toţi îndreaptă,
Chiar dacă lumea în rău zace. (Din prisosul inimii)
Poemul Toate trec este unul deosebit de înduioşător şi special prin tema sa tulburătoare; apare din nou ideea iubirii şi recunoştinţei faţă de Dumnezeu şi de familie. Georgiana le poartă o iubire adevărată şi profundă, iar această iubire va continua şi dincolo de viaţa pe Pământ, fiind însăşi esenţa spiritului său:
Toate trec, pe lângă mine,
Însă eu oftez din greu.
Nu mai pot Doamne Iisuse,
Ard de dorul Tău.
Toate trec, ceva rămâne,
Ceva sfânt cu veşnic nume.
Şi îl spun din inimioară:
Numele de mamă!
Toate trec pe astă lume,
Dar ceva frumos rămâne:
Vestit cu fiinţa toată,
Numele de tată! (Toate trec)
Acest mesaj este continuat în poemul Mi-e dor, în care apar clar exprimate crezul şi menirea tinerei poetese, aceea de a-l iubi şi slăvi pe Dumnezeu, urmând calea Sa dătătoare de viaţă eternă întru desăvârşire:
Eu simt că am venit pe lume,
Doar Ţie, Doamne, să Îţi cânt.
De aceea, şi ziua şi noaptea,
Doar binele îl port în gând. (Mi-e dor)
Conform moralei creştine, scopul vieţii omului sunt fericirea, sfinţenia, desavârşirea, dobândirea mântuirii, care începe aici, în viaţa de pe pământ şi este un proces îndelungat şi dificil, iar firea imorală a omului se ridică şi evoluează numai cu ajutorul harului divin. Preceptele morale nu sunt accesibile numai celor ce cred în Hristos, ci sunt valabile pentru toţi oamenii din toate timpurile şi locurile. Conform învăţăturii creştine, revelaţia are au un singur izvor: Dumnezeu, care este binele suprem.
Georgiana Necula, ca orice creştin (şi om) adevărat, consideră că fapta bună este cea care ne defineşte ca oameni şi orice gând bun pe care îl avem trebuie să prindă contur şi să se transforme într-o morală şi frumoasă realitate:
Dacă iubeşti credinţa dreaptă,
Faci din gândul bun o faptă.
Ce rămâne în urma ta,
Ca un zâmbet spre o stea. (Dacă iubeşti)
Acelaşi îndemn apare şi în poemul Faptele bune:
Faptele bune aduc bucurii,
Ele ne ajută spre a ne mântui.
Prin ele, încă de pe pământ,
Gustăm dulceaţa Raiului Sfânt. (Faptele bune)
Şi, mai departe în volum, în poemul Dăruiţi este din nou menţionată ideea generozităţii care ne poate mântui, primind astfel eternitatea Raiului:
Dăruiţi din timpul vostru,
Un ceas pentru cei orfani.
Să primiţi din veşnicie,
Sănătate şi mulţi ani. (Dăruiţi)
În morala creştină, Sfinţii Părinţi au identificat frumuseţea absolută în Dumnezeu. Ei îl consideră pe Dumnezeu ca fiind frumuseţea pură. Dionisie Areopagitul spune că frumuseţea este unul dintre numele lui Dumnezeu. "Din acest frumos îşi trag existenţa toate cele ce sunt, fiecare fiind frumos în felul său. Din cauza frumosului sunt armoniile şi atracţiile şi comuniunile tuturor lucrurilor. Prin frumos se nasc toate. Frumosul este începutul tuturor lucrurilor, fiind cauza creatoare, ce pe toate le mişcă şi le strânge la un loc prin dragostea de frumuseţea proprie. El este ţinta a toate şi ceea ce ele iubesc ca fiind scopul lor final, căci din pricina frumosului s-au facut toate".
La fel consideră şi Fericitul Augustin, care consideră că Dumnezeu este suprema frumuseţe. Binele şi frumosul sunt una cu principiul Suprem. Dumnezeu este cel care a dat fiecărei fiinţe frumuseţea şi capacitatea de a fi frumoasă. Prin poemul Viaţa, Georgiana ne transmite bucuria şi frumuseţea vieţii trăite în spirit creştinesc:
Viaţa, alături de sfinţi, este bucurie.
Că îmi dau nectarul dulce, numit veşnicie.
Ei, sunt una la Hristos, în cânt şi lucrare.
Fac, din zorii dimineţii, bobocei de floare. (Viaţa)
O minunată metaforă apare în poemul Mănăstirea, în care noi, copiii lui Dumnezeu, suntem comparaţi cu însăşi sfânta biserică:
Fiecare om în parte,
Este biserică vie.
Inima e chivot sfânt,
Sufletul e veşnicie. (Mănăstirea)
Sfântul Efrem Sirul ne sfătuieşte: “Să nu-ţi câştigi ţie lucruri mai presus decât trebuinţa ta, ci să petreci în viaţă smerită. Osteneşte-te cu mâinile tale, ca să dai şi celor ce au trebuinţă. Acestea, de le vei face, Dumnezeu îţi va da ţie veşnicele Sale bunătăţi.” La fel consideră şi Georgiana, vorbindu-ne despre simplitate, modestie şi smerenie:
Cei fără de ambiţii deşarte,
Senin pot merge mai departe.
Făcându-şi viaţa, glastră cu flori vii,
Şi fredonând cântări de ciocârlii.
Ei se-ntâlnesc pe cale cu Iisus,
Şi Îi admiră blândeţea de nespus. (Fericiţi cei săraci cu Duhul)
Emoţionant este şi poemul plin de recunoştinţă dedicat Înaltpreasfinţitului Casian, păstor de suflete, pentru care Georgiana se roagă intens, frumos şi autentic:
Înaltpreasfinţitul Casian,
E bunul nostru Arhipăstor.
Ţine-l Doamne, an de an,
Sănătos şi-n slujire cu mult spor. (Înaltpreasfinţitul)
Părintele Arsenie Boca spunea în cuvinte memorabile: “Iertând, ştergi ce ierţi. Ce ierţi la altul, ţie ţi se şterge. Judecata aceasta te scoate de sub judecată.” Iar Arsenie Papacioc: “Sfatul cel mai important: iubeşte cu tot sufletul şi iartă.” Şi Georgiana Necula a scris un vibrant îndemn similar, deşi se poate afirma că acesta este mesajul general al tuturor scrierilor sale:
Iertaţi-vă mereu unii pe alţii,
Fiţi zi de zi uniţi ca fraţii.
Şi prin iertare înmulţiţi talanţii,
Simţind în duh că sunteţi alţii.
Iertarea aduce cu sine iertare,
Iar rugăciunea alinare.
În marea vieţii pământeşti,
Fiţi ca nişte soli cereşti.
Nu uitaţi iubirea niciodată,
Că este o aleasă nestemată. (Iertaţi-vă)
Sfântul Siluan Athonitul spunea în cuvinte remarcabile: “Dacă încercările ni se par anevoioase, e semn că nu ne-am încredinţat pe deplin voii lui Dumnezeu.” În acelaşi poem plin de profunzime, Georgiana transmite un mesaj ce ar trebui să ne fie ghid de credinţă şi înţelepciune de-a lungul întregii vieţi:
De aţi primit cândva jigniri,
Gândiţi-vă că-s trandafiri.
Şi le priviţi cu bucurie,
Că vă înscriu în veşnicie. (Iertaţi-vă)
În acelaşi registru al iubirii şi principiilor creştine se înscrie şi frumosul poem Ceea ce facem, al cărui mesaj reprezintă un adevărat manifest:
Să cultivăm iubirea şi blândeţea
Dreptatea, pacea, frumuseţea.
Nobleţea, nădejdea şi speranţa,
În duhul ce îşi uită importanţa. (Ceea ce facem)
Sfântul Varsanufie de la Optina ne învaţă: “Când te vor nelinişti gândurile de frică pentru necazurile viitoare, nu trebuie să intri în vorbă cu ele, ci să spui: “Fie voia Domnului! Aceste cuvinte te vor linişti.” Georgiana, datorită credinţei sale, a înţeles că durerile vieţii nu sunt altceva decât încercări menite a ne ridica spiritual şi a ne spori evlavia şi smerenia:
Deşi, în viaţa mea de pân-acum,
Am cunoscut mai mult ce-i dureros,
Ai poposit la mine, cu iubire Doamne,
În locul plânsului aşezând tăcerea. (Glasul Domnului)
Tânăra poetesă aduce mereu în prim-planul scrierilor sale esenţa universală a creaţiei lui Dumnezeu, fără de care nimic nu poate exista – iubirea adevărată şi veşnică:
Izvorul iubirii nu cunoaşte ură.
Nouă ne-a lăsat unire-n Scriptură.
Porunca supremă, iubirea a fost,
Nimic fără ea; nimic n-are rost! ( Izvorul iubirii)
Referitor la principiul creaţiei, Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că “dragostea este ca o albină foarte lucrătoare, care adună de pretutindeni cele bune şi le depozitează în sufletul celui care iubeşte.”
Poemul Cu ajutorul Tău reprezintă o frumoasă Ars Poetica, tânăra poetesă mărturisindu-şi menirea pe acest Pământ şi mulţumind Tatălui Ceresc pentru minunatul har al creaţiei cu care a fost dăruită, dar şi pentru viaţa binecuvântată prin credinţă:
Să fac din lume paradis,
Cu Tine, nu îmi este greu.
Aceasta e menirea mea,
Prin versuri, Dumnezeul meu.
Eu preţuiesc tot ajutorul,
Ce Tu mi-l dai necontenit.
Îţi mulţumesc pentru viaţă,
Şi pentru harul înmiit. (Cu ajutorul Tău)
Părintele Constantin Necula îi mărturisea lui Dumnezeu: "Doamne...am pierdut tot, dar dacă nu te-am pierdut pe Tine...nu am pierdut nimic!" Cu siguranţă, Georgiana îl va avea pe Dumnezeu în inină şi în viaţă în fiecare zi a existenţei sale aici, pe Pamânt, dar şi în viaţa din Raiul visat. De altfel, ea spune în acelaşi poem:
Viaţa mea este o cruce, grea, dar şi uşoară,
O port, cu Hristos alături, ca pe o comoară.
Eu, nu dau comoara mea, pe alte comori.
Că îmi ies în cale sfinţii, cei nemuritori. (Cu ajutorul Tău)
*
Despre poezia şi spiritul Georgianei Necula aş putea scrie la nesfârşit, fiindcă mare este a sa credinţă, la fel şi puterea de a folosi cuvintele în sprijinul semenilor săi. Dar eu, dragi cititori, vă voi lăsa acum să vă bucuraţi de ceea ce are să va spună această fiinţă aleasă şi dăruită.
Şi, ca un epilog pentru ceea ce am simţit să vă mărturisesc, vă voi reaminti cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: “Sărăcia sau bogăţia nu pot învinge iubirea, dar iubirea poate învinge şi sărăcia şi bogăţia!”
-->
Comentarii