DESPRE VISE ŞI ETERNA POEZIE
de Alina Beatrice Cheșcă
Motto: “Mai aproape de mine
decât mine
doar tu eşti,
POEZIE,
nicidecum Sinele meu”
(Săndel Stamate, “Apologie”)
Seară cu zăpadă. Prima zăpadă. Pufoasă, imaculată, perfectă. Dorită. Visată. Mi-era atât de dor de alb… De o altă lumină, de aroma tare a iernii. Închid fereastra, mă aşez pe coloratele-mi perne şi încep să recitesc (a patra oară!) manuscrisul poetului Sebastian Golomoz – “Scrisoare pentru Alex(t)andra”.
L-am întâlnit pe tânărul Sebastian acum câţiva ani, revăzându-l, periodic, la diverse evenimente culturale. Nu am avut niciodată ocazia să ne cunoaştem bine, dar am avut tot timpul intuiţia unei sensibilităţi şi unui romantism aparte, a unei “poezii” ce răzbate din privirea, atitudinea şi modul său de a vorbi. M-am bucurat atunci când, aflându-mă la universitate, mi-a oferit primul său volum de versuri şi m-a rugat să ii scriu prefaţa celui de-al doilea. Pot afirma cu convingere că adevarata întâlnire cu tânărul poet Sebastian Golomoz s-a produs atunci cînd i-am citit volumul de debut – “Un romantic incurabil”. Încă de la titlu, mi s-a confirmat ceea ce intuisem cu mult timp înainte: aveam in faţa mea un adevărat suflet de poet închis între file de carte, în poeme de o sensibilitate rarissimă, venite, parcă, din alte timpuri.
Al doilea său volum – “Scrisoare pentru Alex(t)andra” – continuă în mod firesc atmosfera şi trăirile primei carţi. Regăsim acelaşi tânăr romantic rătăcit prin vremuri nebune, pragmatice şi fără repere spirituale. Poetul respiră iubire în versuri clasice, în catrene cu rimă incrucişată şi împerecheată, amintind, pe alocuri, de parfumul poeziilor lui Vasile Voiculescu.
“Scrisoare pentru Alex(t)andra” (iată un joc de cuvinte folosit de poeta Florina Zaharia într-un volum de acum caţiva ani) este structurat în trei capitole: “Sentimente în vers clasic”, “Sonete şi rondeluri din Par(ad)is”, “Gânduri albe cu cu fundiţă roz”. Fiecare dintre aceste capitole reprezintă o declaraţie de iubire, dar şi o adevarată filosofie de viaţă combinată cu tente de ars poetica.
Interesant este poemul de început – “Curriculum Vitae” – în care tânărul poet se autointitulează “boem adoptat de zodiac peşti”, “îndrăgostit de poezie” şi….cum altfel, “eternul visător Sebastian”. Într-un alt poem, autocaracterizarea continuă, poetul considerându-se un “cerşetor de dragoste” (ce profesie sublimă!):
“În schimbul ei renunț la tot
Norocul să mă părăsească
În ochii altora să par netot
Dar iubirea să-mi zâmbească.” (“Cerşetor de dragoste”)
Iar în poemul “Contract pe perioadă nedeterminată”, eternul romantic vorbeşte despre sine astfel:
“scoate șampania de la rece și
propune un toast în cinstea
„incurabilului visător care
zboară prin labirinturile dorințelor”. (Contract pe perioadă nedeterminată”)
De altfel, numeroase titluri de poeme sunt explicite, trimiţându-ne direct la tema volumului: “Ruta iubirii”, “Nopţi albe în dormitorul roşu”, “Bilet de dragoste”, “Sărută-mă”, “Nu-mi poţi interzice să te iubesc”, “Amantul dragostei”, “Împreună”, “Rondelul sexului frumos”, “Prizonierul iubirii”, “Te aştept”. Doua poeme poartă titlul “Scrisoare către Alex(t)andra” şi “Alex(t)andra se lasă aşteptată”. Primul poem, care dă şi titlul volumului, se află plasat la începutul acestuia şi este o declaraţie de dragoste impresionantă:
“Sunt clipe când ador singurătatea
Ea te reține prompt în gândul meu
Buzele tale îmi conferă eternitatea
În vis, mă iubești cum te iubesc eu”
Pe chip am zâmbete – abțibilduri
Sufletul speră să nu ajungi târziu
Dar tot el știe – fiindu-mi alături
Și dacă aș fi mort, inopinat înviu” (“Scrisoare către Alex(t)andra”)
Celălalt poem – “Alex(t)andra se lasă aşteptată” – este plasat la sfârşitul volumului, ca o concluzie a întregii fremătări sentimentale şi erotice:
“Alex(t)andra, simți un ultim petec virgin
de speranță sărutându-ți tălpile?
tu decizi dacă îl strivești sau
îi oferi elixirul eternității.” (“Alex(t)andra se lasă aşteptată”)
Ultimele doua versuri sunt de o frumuseţe tulburatoare, poetul punând semnul egalităţii între iubire şi eternitate, într-un ultim gest de idealism suprem.
Incurabilul romantic face din iubire idealul absolut ce dă sens vieţii, aceasta fiind însăşi raţiunea sa de a fi:
“Pe domnul viitor îl descriu
Fericire, știu că mă aștepți
Pe buze de edenic preludiu.” (“Arc peste timp”)
La fel, în poemul “Nocturnă”:
M-amăgesc cu stelele căzătoare
În așteptarea darului ambroziac. (“Nocturnă”)
Sau, în “Sonet în Paradis”:
“Îmi țin pumnii s-ajung
La tine. Dansând mă însoțesc.
De fericire ochii-mi plâng
Știind că o să te găsesc” (“Sonet în Paradis”)
În poemul “Sonet pe nepregatite”, Sebastian Golomoz îşi exprimă deschis aşteptarea, visul, speranţa într-o mare, unică şi absolută iubire:
“Savurez sentimente picante și beau
Sărut după sărut. Mă-mbăt și nu caut
Decât iubirea adevărată.” (“Sonet pe nepregătite”)
În poemul “Ne leagă un ochi închis” regăsim unele accente eminesciene:
“Vorbe de amor curg lin
Ne-mbrățișează codrii (…)
Să ne iubim ne este scris
Și să ne păzească stele.” (“Ne leagă un ochi închis”)
În poemul intitulat “Religia mea”, tânărul poet afirmă cu tărie:
“Cu mâna pe inimă
am curajul să jur că
visarea este religia mea” (“Religia mea)
Aceste versuri de o intensitate aparte sunt continuate în poemul “Inima mea e o pasăre”:
“visarea e ca mersul pe bicicletă
odată învățată, nu se uită niciodată (…)
inima mea e o pasăre în zborul
concupiscent pe tărâmul inocenței.” (“Inima mea e o pasăre”)
Pe alocuri, iubirea capătă accente senzuale şi carnale, poetul trecând în carte (şi în viaţă) prin toate fazele acesteia:
“Luna plină mă-mbracă-n dorințe
Să-ți simt inima nu este de ajuns
În brațele tale se nasc preferințe
În ochii tăi să citesc doru’ ascuns” (“Scrisoare către Alex(t)andra”)
La fel, în “Ruta iubirii”:
“Buzele a dorință miros
Pe gât, cântă lin orchestra” (“Ruta iubirii”)
În “Nopti albe în dormitorul roşu”, tânărul îndrăgostit afirmă: “De-amor sufletul mi-e flămând” şi, în poemul “Sărută-mă”, îşi roagă iubita: “Sărută-mă la ceas de seară”. Totuşi, într-o neaşteptată schimbare de registru, romanticul declară:
“însă, cea pe care am tratat-o întotdeauna
cu maximă seriozitate, cu supunere,
cu admirație, cu fidelitate, cu abnegație
unica mea dragoste a fost
BIBLIOTECA” (“Biblioteca, dragostea mea”)
Şi povestea lui Sebastian Golomoz poate continua…Cu siguranţă, tânărul poet va urma calea aleasă de Inima sa, o inimă plină de vise şi frumuseţe, într-un cuvânt, CALEA ETERNEI POEZII!
Noapte cu zăpadă şi stele. Închid manuscrisul. Deschid din nou fereastra şi inspir aerul iernii. Zâmbesc liniştită. MEREU, POEZIA…
-->
Comentarii