Din tot ce scânteiază-n soare
Pe-acest pământ, de toate plin,
Nimic nu seamănă cu-o floare
În care Domnuꞌ-a pus ceva divin.
Protest-rugăciune împotriva urii,
Stropi de metaforă din curcubeu,
Incontestabilă bijuterie a naturii
Dăruită cu mâna lui Dumnezeu.
Simbolul eternei seducții a dimineții
Ce reclădește curcubeul pe pământ
Și ne lasă moștenire reînvierea vieții
Odată cu parfumul său purtat de vânt.
Ca o minune-a sorții, de pe-orice tumul,
Că îngerii sunt peste tot, ne-o devedește
Cu arborele său genealogic – parfumul –
Care-nmiresmează și mâna ce-o strivește.
Cu efect pacificator, senzual și de rază,
Ne însoțește permanent pe-al vieții drum;
Chiar și-n agonia răstignirii din vază,
Umple necondiționat camera cu parfum.
Florile nu se rup, se divinizează!
Iar eu îmi doresc acel frumos buchet
În libertatea căruia florile se-mbrățișează
Din proprie inițiativă, doar în suflet.
(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, O9 aprilie)
-->
Comentarii
Mulțumesc, AURELIA! O zi frumoasă!