am luat folosul ca gelos,
cafeaua nu-i decât o ploaie,
ce-o bei de vrei cu capu-n jos
în lumea noastră de văpaie,
nu versul este esenţial,
ci disperarea ce mă apasă,
călare ai fugit cu-n cal
‘nainte ca să-mi fi mireasă,
te levitez cu a mea durere,
şi patu-mi este desfăcut,
desculţă, nemurirea-mi cere
să te iubesc, ca la început,
dar totuşi stau destul de sus
în blocul meu fără etaje,
în care eu am presupus
c-am să mă spânzur prin garaje,
şi fumegă, când se destramă,
un vis prin noaptea de lumină,
iar gândul meu din nou te cheamă
să ne iubim în cheag de tină,
le scriu bunicilor o carte,
afară plouă torenţial
şi focul din pereţi mă arde
în timpul meu prea infernal.
-->
Comentarii