Adulmec paşii dinaintea şoaptelor
rămase în sfârşit de timp trecut de ploi...
pe dinlăuntru îmi curg ochii şi mai sunt două şanţuri
de săpat, de trecut poale de deal în suiş de crâng cu păsări.
Îşi cântă durerea muşcată de ţesătorul de clipe, păianjen
cu şase picioare şi tată, mi-e sufletul plin şi eu, gol, dezgrop
pământul,
îl umplu cu cer, îl pavez cu dale de sânge,
de mine şi dorul,
dorul răstignit pe cruce.
09.06.2015, ora 23,45’
-->
Comentarii
multumesc din suflet Gabriela, o zi binecuvantata, Marius
Frumoase versuri!