Trecerea dintr-un an în altul face posibilă
întâlnirea faţă-n faţă dintre prezent şi viitor
pentru a azvârli unul în celălalt
cu clipele lor trecătoare,
ca şi cum ar azvârli cu pietre.
Încăpăţânarea lor nefondată
nu-i lasă pe niciunul să raţioneze
că nu-i nevoie de nicio luptă
pentru a se înlocui unul pe celălalt,
că oricum toţi anii au aceeaşi soartă
ca Terra şi viaţa ei.
La fel, şi speranţele,
se nasc la fine de an
cu ochii strălucitori în noapte,
unele se îneacă în finele anului,
altele îşi întind braţele spre ce va veni,
agitate de gerul de-afară,
gândindu-se la răsăritul soarelui.
Peste tot pe unde privesc,
îşi caută spaţiul lor de pătrundere
în nebuloasa incomensurabilă a timpului,
invizibilă şi intolerantă faţă de ele.
Sunt mici copii, ce ştiu ele?
Nu le rămâne decât să purceadă
prin anotimpul alb şi îngheţat
de crivăţ şi de neaua grea,
să-şi găsească adăpost din când în când,
aşteptând schimbarea de la binecuvântare
în fluxul şi refluxul vieţii.
Mihaela Moşneanu
-->
Comentarii
Mulţumesc frumos, Mihail!