De-o săptămână ninge aşezat,
Oraşul nostru e mirific iar,
Pe stradă oamenii tăcuţi se mişcă-ncet
Cu zâmbetul zgârcit şi foarte rar.
Au feţe obosite, fără vlagă,
În ochi lumina nu le mai zvâcneşte,
Nu se opresc să mai admire-o rază,
Nu simt un fulg ce-n gene se topeşte.
Nemulţumiri, obsesii, neputinţe
Adună-n viaţa ciungă, plicticoasă,
Nu se aruncă-n lumea dintr-o carte,
Ci-n vicii cu aromă lunecoasă.
Mi-e frică să le spun că eu trăiesc
Zburând pe-atâtea mări, prin cer, prin stele,
Că am ucis de-atâtea ori tristeţea
Ducând război cu gândurile mele.
Mi-e frică să le spun că şi eu am
Un viciu mai ciudat- o nebunie,
Un anotimp ce nu are sfârşit
Şi-acesta se numeşte poezie.
-->
Comentarii
Si pt. Lenus am ceva:
Mircea , versurile tale au in ele o urare minunata, iti multumesc f. mult!!!!!!!!!!!!!!
precum vezi, în soartă-ți scrie
săte zidești - Ană - în poezie
Iti multumesc pt. aprecieri, Elena!!!!!!!!!!