Umbra nenumăratelor anotimpuri
estompate mângâie coama
nopților înșeuate de stele,
răbdătoare caută, prin poala cerului,
o constelație fermecată.
Înfășurată-n secunde veștejite,
îmbrățișează drumul de poveste,
străpunge doliul nopților învăpăiate,
caută strânsoarea unei amintiri
ca din scânteirea gândurilor
cuvintele să se poată rosti rotund
iar curcubeiele să-mpodobească
nestingherite cerul din călimară.
Doar timpul a slujit în biserica tăcerii,
a tămâiat umbra multor anotimpuri,
cu conturul șters, a aprins lumânări
din ceară de vers, iar poezia a fost
singurul acatist citit peste murmurul
clipelor orfane... neîmblânzite.
Dar dincolo de orice delimitare
lipsa-ți de fairplay s-a suprapus
și-a îmbrăcat, precum o mănușă,
muțenia cuvintelor nerostite.
24 Iunie 2019 - MIT
Comentarii
Multumesc frumos, Daniela Vîlceanu!
Frumos!