Aşteptam
şi-am mai putea aştepta.
Printre garduri ulucind fără voie...
un prefăcut peltic
aplecat până la atingerea solului
şi privind doar cu marginea retinei...
îngâna o baladă, a îngăduinţei.
Oameni în paragină...
trag greu după ei:
inimi călărite de păcate,
suflete sufocate de gânduri...
Viermuind de colo-colo,
cu gesturi sădite în trupul lor,
parcă având ochii închişi,
unii printre alţii vin sau pleacă,
ca un popor înţelegător, compact,
într-un vechi teatru de desfăşurare.
Viaţa toată e într-un picur de rouă.
Aceleaşi greşeli! Mi-amintesc clar!
Am mai trăit viaţa asta de câteva ori!
Am lovit cerul cu ce mi-a venit la mână şi la gură!
Asta mi-a influenţat înclinaţia literelor,
în fraze lipsite de gravitaţie...
şi distrugând vegetativul textului,
spre patima unui vers violent,
într-o atracţie spre rătăcirea finală.
Voi rămâne pe-aici, ca o parte din alţii sau altceva,
îndrăgostit de sunetele unei curţi de ţară,
şi prins de liniştea muntelui,
toamna târziu.
-->
Comentarii
Mulţumesc Lilioara şi Lenuş. Îmbrăţişare!
Frumos poem, felicitari!