Mă tulbură și-acum privirea ta
venind din amintirile pierdute
pe marginile unui ciob de stea
din haosul cu forme nevăzute.
.
Și cugetu-mi devine tot mai greu,
sub umbrele din karma ta bizară
ce-ajung pe căile de vis mereu
să-mi tulbure tăcerea către seară.
.
Dar încă sper că pot să regăsesc
mirajul clipelor de altădată
când amândoi, iubindu-ne firesc,
ne întâlneam cu inima curată.
.
Acum chiar timpul pare încărcat
de mitice poveri necunoscute,
ce mi se-aștern în cuget ne-ncetat,
cu vorbe fără duh, întreținute.
.
Iar vorbele-ți strâmbate nefiresc
ajung arzând în mine ca o flamă,
când fără voie stau să te privesc
din pragul zilei care se destramă.
-->
Comentarii
Vă mulțumesc stimate coleg de condei Costel Zăgan pentru timpul acordat versurilor mele și pentru comentariul lăsat aici!
O poezie care tulbură cititorul: e ok!