Am povestit în versuri câteodată
de țara cu povești nemuritoare
unde dispar copacii dintr-odată
sub cerul care plânge în izvoare.
Mor crengile căzute la pământ,
rămâne un deșert de disperare,
copaci răzleți, cu crengile în vânt,
se zbat lângă pădurea care moare.
Zburând departe, frunzele căzute,
rămase-n urmă după defrișare,
ajung deasupra sfintelor redute
încă mai stând de veghe la hotare.
Prin zidurile lor se-aud suspine
purtând în ele marea provocare
a gloriei străbune din destine
ce nu-și găsesc odihna trecătoare.
Ieșite-acum din mitice morminte,
rămase peste timp în neuitare,
ascultă plânsul doinei în cuvinte
rostite de pădurea care moare.
Biet trecător, cu sufletu-mpietrit
și lacrima rămasă între pleoape,
privesc apusul zilei răstignit
unde dispar copacii dintre ape.
-->
Comentarii
Mulțumiri alese din partea autorului, domnule Paul Rotaru !
Mesaj poetic de o dureroasă forță, chiar incisivă, scris într-o prozodie impecabilă. Felicitări autorului!
Mulțumesc, Maria Giurgiu, pentru lectura poemului meu și pentru mesajul lăsat !
Un poem frumos cu rezonanțe profunde!
Mulțumesc, Maria Ciobotariu, gânduri alese din partea mea !
Prețuire!
Mulțumiri alese din partea autorului doamnei Nicoleta Mija și domnului Ioan Muntean !
Iniţial, îmbuibat fiind de temele politice ale momentului, mă gândeam la apusul Apus (aşezământgeografic şi politic), dar finalul m-a lămurit despre ce ţară apoveştilor nemuritoare e vorba în poem. Un pios omagiu...
Mulțumesc, Anișoara Iordache ! Gând ales din partea autorului !
-
1
-
2
de 2 Următor →