14. (poezie, eseu, proză)
~ Monografii florale ale Scripturii ~
TĂMÂIA (BOSWELLIA SACRA)
Arbustul care plânge mireasmă
poem ortodox în vers liber
Sunt o tăietură adâncă în carnea unui arbust uitat de lume.
Doamne, deșertul din jur m-a uscat,
iar pietrele mi-au strâns rădăcinile în menghina lor de fier.
Nu am frunze mari care să strige în calea vântului,
nu am flori mândre cu care să împodobesc altarele lumii.
Sunt doar o rană care plânge.
Dar Tu vii în fiecare dimineață cu dalta Duhului Tău,
tai adânc în scoarța mea pergamentoasă,
în rănile ascunse ale mândriei mele,
și mă pui să scot la lumină ceea ce am mai curat.
Această sevă albă, grea, lăptoasă,
este plânsul meu secret,
este durerea prefăcută în mireasmă de Tine.
Prinde-mă în căușul palmei Tale de Arhiereu,
lasă-mă să mă usuc sub arșița ispitelor,
să devin o lacrimă solidă, neregulată, aspră.
Și când vei voi, aruncă-mă în foc.
Pune-mă pe cărbunele încins al încercărilor ultime,
acolo unde nu mai rămâne nimic din forma mea de lut.
Vreau să mă topesc complet în fața Ta,
să nu mai fiu eu,
ci doar un abur subțire, alb, mirositor,
un suspin fără cuvinte
care urcă spre bolta Ta necreată,
strigând din adâncul nimicului meu:
Iartă-mă!
---
„Prin plantele Scripturii, Dumnezeu învață taina vieții și a mântuirii.”
seria plante sacre şi biblice 41
©Ioan Muntean, 2026
-->
Comentarii