Arshile Gorky - ultimul pictor suprarealist
(1904-1948)
Manung Adoian era fiul unui armean care a emigrat în anul 1910 în USA numai ca să nu fie trimis la război. Mama sa moare de foame la Erevan în 1914 după holocaustul turc contra armenilor iar viitorul artist împreună cu o soră a sa ajung după multe aventuri în Rhode Island - USA, în anul 1920. Reuşeşte să îşi regăsească tatăl de care nu se simte legat. La 31 de ani se însoară, îşi schimbă numele în Arshile (inspirat de mitologicul Ahile) şi împrumută numele de Gorky de la scriitorul rus cu care se credea rudă. Între 1926-1931 studiază pictura la New York
apoi predă la şcoala centrală de artă a oraşului. Era un excentric, angajase un violonist ungur care cânta în atelierul şcolii pentru a obliga studenţii la mai multă emoţie în pictură.
Spunea în public: "Sămânţa artei este gândul artistului. Visurile sale îi sunt penelul.." La început este puternic influenţat de Cezanne despre care spune că este cel mai mare pictor
al umanităţii, apoi este fascinat de Picasso şi de cubism. În anii 30 sintetizează cubismul cu automatismul suprarealist, apoi cunoaşte pe doi mari pictori consacraţi Matta şi Miro de la care
împrumută formele viscerale plasate în spaţii aeriene transparente sau subtil colorate.
Formele lui Arshile sugerează organe interne, plante minuscule devenite monştrii ameninţători, naturi statice care au viaţă , peisaje pline de extaz sau în conflict psihologic. Viaţa lui Arshile este şi ea o aventură tragică, în 1946 un mare incendiu distruge atelierul său plin de lucrări recente, aflat în Connecticut, în acelaşi an este operat de cancer, în 1948 îşi fracturează coloana vertebrală într-un accident de maşină ca puţin după aceasta soția sa se spânzură lăsând un mesaj scris cu creta pe un perete: "Rămas bun dragii mei". Artistul termină în acelaşi mod brutal în 1948 la numai 44 de ani. Gorky a fost numit ultimul mare suprarealist având o uriaşă influenţă asupra şcolii americane de artă abstractă. Un vârf al artei sale este tabloul "Ficatul, pieptănul cocoşului" o pânză care sintetizează influenţele lui Cezanne şi Picasso. La vederea acestei pânze în 1940 Breton declară .. este cea mai importantă pictură făcută în America... complimentând pe Gorky ca fiind un suprarealist ! Pictura este prezentată la galeria Maeght în Paris în anul 1947.
Dar ciudăţeniile nu se opresc aici, o serie de traduceri ale unor scrisori scrise în armeană sunt azi considerate falsuri produse de Karlen Mooradian, un nepot care descrie stări de melancolie, singurătate şi goliciune, nostalgie pentru ţara sa natală, şi mai ales discuţii despre moartea tragică a mamei. Scrisorile au fost vast folosite de autori care au scris despre Gorky şi arta sa între anii 1970-1980. În 1962 un avion se prăbuşeşte, pier în acest accident 92 de călători împreună cu 15 picturi semnate de Gorky. O mare retrospectivă Gorky a fost organizată în anul 2009 la Philadelphia Museum of Art. Alfred Gottlieb spune: " Gorky a realizat logodna imposibilă dintre suprarealism şi abstracţionism", iar de Kooning declara că fără Arshile Gorky nu ar fi ajuns la viziunea sa picturală atât de fecundă. "Am întâlnit mulţi artişti şi apoi pe Gorky... El avea talentul fantastic să îţi introducă un cui în cap. Aşa că m-am ataşat imediat de dânsul devenind prieteni".
AG - Editura SAGA
-->
Comentarii
SUPER PREZENTARE