arta ceramicii chinezesti

Astăzi doresc să facem o scurtă călătorie în timp pe calea ceramicii din China. Aproape toată lumea cunoaşte renumele porţelanurilor chinzeşti, dar poate ar fi interesant să vedem care au fost etapele evoluţiei acestei îndeletniciri, ajunse astăzi o adevărată artă. Olăritul, porţelanurile şi ceramica sunt trei termeni între care se face foarte uşor confuzie de către turiştii străini ce vizitează China. De aceea, merită să mergem pe strada culturală Liulichang din Beijing pentru a cunoaşte mai bine aceşti termeni direct, la faţa locului. China este faimoasă pentru vasele sale de porţelan. Porţelanul chinezesc a fost şi este exportat către multe ţări, fiind extrem de apreciat în întreaga lume. Istoria ceramicii chinezeşti începe acum circa 8000 de ani, când au fost realizate manual vase ceramice. Curând udpă aceea, către sfârşitul perioadei neolitice, a fost inventată roata olarului, ceea ce a facilitat producţia de vase de pământ mai uniforme. O dovadă a acestora sunt faimoşii soldaţi de teracotă, găsiţi în mormântul împăratului Qin (221-206 î. Hr.), în apropierea oraşului Xian, de astăzi, din centrul Chinei. De-a lungul secolelor, au fost dezvoltate nenumărate tehnologii de realizare a obiectelor de ceramică. Una din cele mai faimoase a fost tehnica celor 3 culori, galben, verde şi alb, din dinastia Tang (618-907 după Hristos), numită aşa după denumirea culorilor care acopreau vasele. Porţelanul are, de asemenea, o lungă istorie în China. În timpul dinastiilor Shang şi Zhou, obiectele de porţelan nefinisat au apărut pe cursurile mijlociu şi inferior al fluviilor Yangtze şi Huanghe. Porţelanul adevărat însă a apărut în dinastia Han. În cursul evoluţiei porţelanului, au fost perfecţionate diferite stiluri. Dinastia Song, cea mai importană în istoria porţelanului chinezesc, a adus prosperitate în producţia şi aprecierea porţelanului. Au existat mai multe cuptoare faimoase pentru coacerea porţelanului, cele mai renumite 5 fiind Ru, Jun, Guan, Ge şi Ding. Cuptoarele Ru a produs porţelan cremos, în timp ce Jun a realizat porţelan roz-portoclaiu. Porţelanurile realizate de cuptoarele Ru erau împăraţite în 4 mari categorii, în funcţie de culoarea respectiv azur, safir, alb lunar şi turcoaz. Întrucât producţia porţelanului Ru a durat numai 20 de ani, piesele d eporţelan Ru sunt foarte rare, în lume existând numai 70 de piese în prezent. Într-un cuvânt, în timpul dinastiei Song, tehnologiile şi producţia de porţelan au atins un nivel fără precedent. În timpul dinastiei Yuan, industria porţelanului şi-a continuat continuat dezvoltarea rapidă. Porţelanul albastru şi alb, care a apărut în dinastiile Tang şi Song, a ajuns la maturitate. Dintre toate cuptoarele, Jingdezhen a realizat cele mai mari performanţe în tehnica realizării porţelanurilor
Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
Ioan Muntean – blondele dimineții (cybersonet LXIV) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – blondele dimineții (cybersonet LXIV) – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton…
Acum 10 ore
Adrian Scriminț a comentat la postarea de pe blogul Ioan Muntean Ioan Muntean - blondele dimineții (cybersonet LXIV) în Cronopediada grup
Sublim acest elogiu dedicat iubirii, din care emană cu generozitate stilistica literară: hiperbole,…
Acum 11 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, decembrie
11. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
blondele…
Acum 13 ore
Pop Dorina a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - iubita mea în zori (cybersonet LXII) în Cronopediada grup
Acum 17 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu THINK TANK (73) - careu definiții rezolvat în Hobby-Club Cronopedia
Acum 17 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – RESTAURANTUL MONTE CARLO DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI în Hobby-Club Cronopedia
Acum 17 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu CULTURĂ PRIN MEDALISTICĂ – LIVIU CIULEI în Hobby-Club Cronopedia
Acum 17 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
ieri
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Podul de beton de peste râul Bârlad din Municipiul Tecuci asigură circulația auto spre zona…
ieri
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Produsul de mai sus este o medalie care celebrează Existența de 60 de ani a Facultatii de Medicină…
ieri
Ioan Muntean – iubita mea în zori (cybersonet LXII) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – iubita mea în zori (cybersonet LXII) – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton…
ieri
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, decembrie
10. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
iubita mea…
ieri
Mai Mult…
-->