Zile ale unui final de Noiembrie 2022 destul de mohorâte și apăsătoare, cu un cer majoritar acoperit și cu nori care amenințau doar fără prea mare putere cu stropi gureși bacovieni, și un început de Decembrie 2022 aflat sub auspiciile sărbătorilor de iarnă așteptate și pregătite cel puțin cu o lună înainte… Ziua întâiului de decembrie ne amintește că avem de sărbătorit o zi națională și anunță oarecum toate celelalte sărbători și tradiții specifice ultimei luni a anului. Frunzele pomilor fructiferi și a copacilor s-au scuturat o parte, iar cealaltă parte stă agățată de crenguțe, dar gata oricând de a fi repudiate… Mica vegetație începe să pălească și ea, dar pe la câmpie gerul nu a fost foarte insistent. Zilele au fost răcoroase, dar o răcoare care mie îmi place. În câteva zile am putut continua curățenia de toamnă prin grădină și chiar dacă sunt un pic în urmă, sunt totuși pe drumul cel bun… Finalul de an prilejuiește reflecții personale profunde și postul Crăciunului în care am intrat îndeamnă la moderație alimentară și la o atitudine pioasă față de tot ceea ce promovează spiritualitatea creștină…

https://radualinbalaj.wordpress.com/2022/12/01/artemis-lumanarile-de-advent-sunt-atentdeci-exist-permacrize-si-intelepciunea-lui-solon/

december-season.jpg?w=450

Magia sărbătorilor de iarnă ne impresionează dintotdeauna pe toți, iar Moș Nicolae și Moș Crăciun sunt așteptați atât de către copii, cât și de către (copiii)-adulți… Farmecul zilelor de iarnă și a tradițiilor împletite cu credințele religioase de factură creștină mărturisesc despre o lume plină de mister semi-dispărută sub ochii noștri, dar care în prag de final de an smulge fiecăruia dintre noi dulci nostalgii, stări sufletești greu de definit și câte o lacrimă în colțul ochilor… Tehnologia, chiar dacă mai precară încă, ne-a scos din ghearele unui ”ev mediu întunecat”, dar dacă dorim să fim corecți atunci trebuie să spunem că sărbătorile de iarnă sunt despre spiritualitate, despre nașterea Domnului, despre vestea cea bună și despre căință și abia apoi despre deliciile cu care ne-am obișnuit. Problemele economice, sociale și politico-militare mondiale actuale îndeamnă suplimentar și în România la austeritate, la răbdare și înțelepciune !

Îmi manifest, de regulă intens, interesul pentru cuceririle tehnologice de calitate ale epocii postmoderne… Aș spune chiar că sunt fascinat și animat de ele. Recent am descoperit un articol pe contributors.ro al unui psiholog clinician român ( M. Toplean ) care a lansat o discuție cu fundamente științifice evidente. Autorul pune față în față copiii și tehnologia. Pe cea din urmă nu o definește ca fiind bună sau rea, ci consideră că o transformă în alb sau negru alegerile noastre. Raționamentul mi se pare absolut corect, iar tehnologia folosită corect, mai precis aplicațiile pe care aceasta le poate genera, este un bun comun, beneficiază de o întreagă infrastructură acum și a produs o transformare de ale cărei beneficii ne bucurăm cu toții în lumea occidentală. Din punct de vedere educațional-intelectual și psiho-mental, specialiștii occidentali optează pentru vârste ceva mai înaintate ale copiilor în momentul când iau contact cu această lume așa zis virtuală… De regulă însă, părinții își familiarizează copiii de foarte timpuriu cu tehnologiile și gadgeturile din motive obiective sau mai puțin obiective, uneori pentru că timpurile sunt de această factură, iar alteori pentru că așa e cool… Cred că de foarte puține ori este avută în vedere moderația necesității, iar copiii la rândul lor ajung întotdeauna la exces și la alegeri nefericite și nesănătoase. Efectele negative ale consumului de tehnologie la copii ( și la adulți ) sunt prezentate de către psihologul român, având la bază constatările cercetătorilor, astfel: memoria e substimulată; gândirea e mai puțin provocată, rămânând rudimentară; atenția și concentrarea sunt atacate direct; corpul are și el de suferit și creativitatea scade. Autorul mai face un pas și consideră că atenția este indispensabilă perceperii exacte a realității… ”Pentru a trăi ceva, orice, avem nevoie de atenție. De calitatea atenției depinde calitatea trăirii”. El continuă la fel de spectaculos și de relevant: ”Voința fără atenție este un nonsens: spre ce te îndrepți? Conștiința fără atenție este o imposibilitate, o aberație. Iubirea fără atenție: o vorbă goală… Fără atenție nu avem nimic”. Se propune practic un ”sunt atent (gândesc), deci exist”M. Toplean subscrie ideii lui William James potrivit căruia realitatea nu există dacă nu o privești, dacă nu ești atent la ea… Subiectul mi s-a părut util și foarte interesant, de actualitate, dar m-a surprins că nu au fost prezentate mai consistent beneficiile tehnologiei care au smuls oameni din noroi la propriu. Rămâne să reflectăm la trinomul voință-atenție-realitate și ca umanitatea să ofere cele mai bune alegeri pentru binele copiilor în raportul cu consumul de tehnologie, și nu propriu zis de tehnologie.

copii-tehnologie-1.jpg?w=800

Deosebit de adevărat este faptul că lumea noastră dincolo de a fi foarte complexă și în experimentarea unor progrese revoluționare, se află în multiple conflicte ideologico-politico-religioase, în ”permacrize” tot mai evidente și mai prelungi și obligată la mai multe tranziții fiind practic într-un moment de răspântie… Specialiștii au observat și au teoretizat stresantele tranziții care durează peste așteptări și care devin adevărate provocări pentru generațiile viitoare: o tranziție în regimul climatic al planetei, o tranziție energetică, o tranziție geopolitică, o tranziție tehnologică și o tranziție demografică… Aceste tranziții profunde parcurse de umanitate se împletesc și dau bătăi de cap gânditorilor planetei… Mi s-a părut însă frapantă și înfiorătoare opinia exprimată cu amărăciune într-un articol ( tot pe contributors ) de către Aurelian Dochia, economist român. El conchide dezgustat:” omenirea va progresa, ca întotdeauna în istorie, condusă de lene, de lăcomie și de frică, găsind soluțiile potrivite după ce le-a încercat pe toate celelalte”.

Pot să spun că găsesc timp, după satisfacerea activităților curente, pentru lectură și pentru continuarea unor proiecte personale. Am ieșit un pic și la marginea localității natale pentru puțin aer curat și pentru o plimbare. Mica mea drumeție a prilejuit culegerea de măceșe și de păducel… Mă simt mult mai fortificat după o delectare de acest gen și regret că nu am mai alergat ceva mai consistent în ultima vreme. Planific de mai multă vreme o călătorie mai lungă în scop turistic și recreativ, dar destinațiile sunt mai multe și nu știu cu care să încep…

Zeița Artemis a plecat pe urmele fratelui geamăn Apollo și misiunea NASA a ajuns pe Lună… Evenimentul este epocal și stârnește multe emoții printre specialiști. Pasul cât de mic ar fi, tot mare îl considerăm pentru omenire, nu? Iar misterele Cerului ne dorim să le deslușim cât mai corect și complet pentru succesul speciei umane… Mă gândeam, în acest context, la profunzimea unui haiku personal: ”stau vrăjit de cer/ multe par a fi, dar nu-s;/ luna nu e stea…”

artemis-luna.jpg?w=300

Ziua Națională a fost sărbătorită corespunzător și a bucurat vânătorii de zile libere… Urez perenitate maximă României și multă sănătate românilor de ziua lor și adresez tuturor versurile pline de înțelepciune ale lui Solon: ” De vrea Zeus și-or vrea zeii fericiți, fără de moarte,/ Țara noastră n-o să piară de pe lume niciodată…” și tot omul de stat atenian, poet și legislator spunea: ” Dat-am la popor atâtea drepturi câte să-i ajungă/ Neștirbind a sa cinste, nici poftind-o pentru mine/ Celor ce aveau puterea – pizmuiți pentru avere – / Nu le-ngăduii să aibă niciun lucru pe nedrept…”

Aș dori să închei cu un sonet personal, cu riscul de a mă repeta, publicat și anul trecut în contextul perioadei Adventului, alături de coronița și lumânările specifice:

“La Naşterea Domnului”:

Naşterea Domnului să vă găsească

cu sufletul curat şi împăcat deplin

şi minunaţi de taina cea cerească:

să iubiţi pe celălalt ca un creştin…

 

Frumosul staul, magii, ciobanii şi Maria,

Fecioara Născătoare, să le-aveţi

ca o icoană, iar binele nămeţi

să revărsaţi, cinstindu-L pe Mesia.

hristos-se-naste-2022.jpg?w=320

Şi de ar fi ca Răul să vă dea târcoale,

să nu lăsaţi cumva să biruiască:

priviţi la Pruncul Sfânt ţinut în poale … ,

 

rugaţi Treimea ca să vă miluiască,

ţineţi zile de post; Hristos e Soare … :

El vrea şi poate ca să ne mântuiască !

coronita-advent.jpg?w=567

Vă doresc o lună Decembrie 2022 magică, divină și prosperă !

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Ioan Muntean – budoarul răsăritului (cybersonet XLVI) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – budoarul răsăritului (cybersonet XLVI) – Cronopediada grup – Cronopedia…
Acum 7 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
SURSA =…
Acum 7 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Această carte poștală prezintă două monumente arhitectonice de referință din municipiul Tecuci,…
Acum 7 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Piesa de mai sus este o insigna realizată în anul 1892 cu ocazia înființării Federației Corurilor…
Acum 7 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu BLACKJACK - careu definiții rezolvat în Hobby-Club Cronopedia
Acum 9 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – COMUNA HĂLĂUCEȘTI, JUDEȚUL IAȘI în Hobby-Club Cronopedia
Acum 9 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
24. (poezie, cybersonet)

budoarul răsăritului…
Acum 10 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
SURSA =…
ieri
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
De-a lungul timpului Banatul, deşi un teritoriu relativ mic şi destul de unitar, a suferit…
ieri
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Dobra, în limba maghiară - Dobra, în limba germană – Judendorf, este o comună din județul Hunedoara…
ieri
Ioan Muntean – budoar în zori (cybersonet XLV) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – budoar în zori (cybersonet XLV) – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton…
ieri
postarea de blog a lui Ioan Muntean a fost prezentată în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
23. (poezie, cybersonet)

budoar în zori (cybersonet XLV)…
ieri
Mai Mult…
-->