Un staret intra odata in chilia unui calugar care, din cauza ispitelor, a suferit mult post si privegheri, asa ca trupul ii era ca o umbra. Staretul ii vorbi prieteneste calugarului:
- Frate, prin sarguinta ta proprie nu vei putea scapa de ispitele diavolului. Roaga-te Bunului Dumnezeu sa-ti daruiasca binefacatorul Sau har, intareste-ti trupul tau prin mancare, recreeaza-te noaptea prin somn si nu te mai chinui cu lucrul prea strict.
Staretul ii spuse in continuare:
- Trupul nostru este ca si o haina. Daca o ingrijim, putem sa o pastram, vreme indelungata, iar daca nu o ingrijim in scurt timp, va fi rupta, murdara si va trebui sa o aruncam.
Fratele bolnav urma sfatul bun al staretului si isi intari trupul si sufletul.
La taifas, "Sufletul cu Trupul!"
de Elisabeta Branoiu
Sufletul:
- E o întreagă dramă pe care mi-o pricinuieşti, tu Trup al meu, faptul că ,pe deoparte imi eşti necesar şi bun, pe de alta imi faci pricină de suferinţă şi osandă. Problema nu e de ordin teoretic, ci e trăită dureros. Orice cale aş alege e împreunată cu dureri. Dacă te las în plăceri, acestea sunt trecătoare şi urmată de dureri temporare şi veşnice. Dacă te opresc de la plăceri, aceasta înseamnă iarăşi durere îndelungată, pentru tine.
Complexitatea problemei se datorăşte faptului că, tu, meriţi să fi salvat pentru că în fond de salvarea ta depinde mântuirea mea. Dar... mântuirea nu înseamnă a te lăsa în plăcerile tale, nu înseamnă a te salva aşa cum eşti - căci aceasta nu e salvare - ci a te curăţii şi a lupta mereu pentru curăţia ta.
Numai din simţurile mele te învăţ şi numai de aceea pot învăţa şi din ale altuia, întrucât le confrunt cu ale mele, întrucât le provoacă pe ale mele, se întâlnesc împreună. Iată, nu-ţi voi spune ceeace nu ştii deja, ci ceeace cunoaştem împreună "noi" suflet şi trup care formăm "o unitate!".
In ce chip şi fel te voi judeca pe tine prieten al meu, după pilda celorlalte patimi, odată ce te voi lega pe tine, nu ştiu. Căci te dezlegi înainte de a te lega; mă împac cu tine înainte de a te pedepsi. Cum voi biruii pe cel pe care m-am obijnuit să te iubesc prin fire ? Cum mă voi elibera de tine, eu, care m-am legat de tine pe veci ? Cum să te pot omorî pe tine, cel ce vei învia odată cu mine ? Cum te voi arăta nestricăcios pe tine care ai primit prin fire stricăcioasă ?
O... vai, Doamne!... Ce lucru binecuvântat voi spune celui ce a dobândit prin fire cele binecuvântate? De-l voi lega cu postul, osândind pe aproapele (care nu posteşte) mă predau iarăşi lui. De-l voi birui, încetând să-l judec,înălţându-mă cu inima mă voi vedea iarăşi coborât. Îmi este şi împreună lucrător şi vrăjmaş; şi ajutător, şi potrivnic; şi susţinător, şi iscoditor de curse; slujit mă războieşte, topit (cu postul pierde din putere; odihnit iese din rânduială; iarăşi nu rabdă; de-l intristez, îl primejduiesc; de-l rănesc nu am pricină să dobândesc virtuţile; pe acelaş îl îmbrăţişez, şi îl resping.
Care e taina cu privire la mine Doamne ?...Care e raţiunea alcătuirii mele? Cum îmi sunt mie însumi duşman şi prieten?
Spune-mi tu ‘ trupule’, soţul meu, firea mea! Căci nu caut să aflu de la altul despre tine. Cum aş rămâne nerănit de tine? Cum aş putea scăpa de primejdia naşterii mele? Fiindcă m-am alăturat lui Hristos, ca să te duşmănesc, cum voi putea biruii tirănia ta? Căci am ales să te supun voii mele !
Trupul:
-Nu-ţi voi spune "Suflete al meu" ceea ce nu şti nici tu, ci ceea ce cunoaştem amândoi. Eu am în mine dragostea de mine ca mamă şi slujirea mea din afară, şi tihna în toate ca născătoare a fierbinţelii mele; iar prilejurile văpăii şi mişcării dinlăuntru a gândurilor se nasc din odihna de mai înainte şi din poftele săvârşite. Eu zămislind, nasc căderile, iar acestea născute, nasc, la rândul lor ’moarte prin deznădejde’.
- De ai cunoaşte limpede adânca neputinţă a mea şi a ta, mi-ai lega mâinile, Dacă mi-ai înfrânge lăcomia, mi-ai lega picioarele ca să nu merg mai departe. Dacă te-ai însoţi cu ascultarea, te-ai despărti de mine. Daca ai dobândi smerenia, mi-ai tăia capul.
Concluzia :
"Cel liber de lăcomie", dimpotrivă, cunoscând că sufletul e infinit mai valoros decât trupul şi că el e nemuritor, dispune de un mare curaj. El poate renunţa la toate ale lumii, până şi la trup, pentru un suflet nepătat.
"Lacomul" vede în sine numai trupul. Această patimă a lui merge crescând, şi, pe măsura creşterii ei, scade iubirea de oameni, ajungând până la "ura" de oameni.
"Lăcomia", e patima care urcă, mai mult decât toate, la "învârtoşarea progresivă" a firii omeneşti, făcută pentru libertate, prin iubirea de Dumnezeu, izvorul iubirii şi prin iubirea de oameni.
O "fire învârtoşată" e o fire în care s-a uscat viaţa, e ca soţia lui Lot, prefăcută în stâlp de sare, care nu are şi nu comunică cu viaţa.
Concluzia:
"Aflarea liniei adevărate între extreme, linia echilibrului sau a dreptei socoteli".
De ce?
"Totul tinde în viaţa omului spre un echilibrul!"
Învăţătura:
"Toţi dracii se luptă să întunece mintea noastră, apoi insuflă cele plăcute lor!"
Inspirat din Filocalia, din mult folositoarele si valoroase versete ale fericitului suflet, marelui cărturar plecat dintre noi în "Bucuriile Stăpânului nostru", Sfant, Părintele Dumitru Stăniloaie.
-->
Comentarii