asta e menirea mea? - 17

Am intrat. Lupul s-a bucurat, mişcându-şi coada. Ne-am aşezat. Sanda l-a rugat pe George să se ridice să-l poată vedea mai bine. Un pic stânjenit,"băiatul" a făcut ce i se cerea. Sanda şi-a pus ochelarii, l-a privit atent:
-Mda! Nu chiar aşa cum mi-am imaginat.
Apoi privind la el:
-Eşti un băiat frumos! Eşti un "exemplar" superior genitorului.
George s-a aşezat stingherit. Noi două am început să vorbim "ca fetele". Subit, George şi-a amintit că are un amic în zonă pe care nu l-a văzut de mult şi poate ar fi cazul să-i facă o scurtă vizită.
-Mai ales că în câteva zile voi pleca...
Şi-a cerut scuze şi a plecat.
-Când sunteţi gata, sună-mă!
Sucul natural, nelipsit, a apărut pe măsuţă. Ne priveam cu caldură, aproape complice. Nici o urmă de curiozitate,
studiu sau altă formă de "agresiune" nu erau prezente. Sanda şi-a scos ochelarii şi, relaxată, m-a întrebat:
-Pictezi?
Întrebarea, neaşteptată, m-a luat total pe nepregătite.
-Nu. De ce intrebi?
-Încearcă măcar o dată să o faci. Şi el, la intervale mari de timp, "o comite". Undeva, într-un loc ferit al lui, vei găsi, probabil: pânze, uleiuri, penele, diluanţi, toate aşteptându-şi "clipa".
-Uneori subconştientul"erupe" aşa, altă formă nefiindu-i la îndemână, a continuat ea.
-Nu mi-a spus niciodată despre această pasiune.
-Nu e o pasiune. Uneori sculptează. Când nu-i ajung cuvintele sau se crede prea"expus" înţelegerii celorlalţi, poate din timiditate, se încifrează în tablouri sau statuete.
-Se ascunde? Se teme? Nu are încredere în ceeace crează?
-Nu se ascunde. E ca o floare-cameleon: înfloreşte mereu şi mereu în altă formă, în altă culoare, cu alt parfum. Nimeni nu l-a "citit" în totalitate. Cred că nici el nu se ştie tot.
-Nu pot să cred! El nu se cunoaşte pe sine?
-Cine se cunoaşte? Dacă toate florile, animalele, pomii, copii, duşmanii, femeile, beţivii şi prietenii din viaţa lui s-ar uni printr-o "invocare" unică şi s-ar realiza un"tot", încă ar rămâne "pete albe" în a-l cunoaşte.
-După câte înţeleg, are o personalitate...,ezit îndelung să spun "multiplă", ca să nu dau aerul de patologic...
Sanda tace şi nu mă ajută, din dorinţa de a-mi oferi şansa să mă clarific în gânduri.
-...multiplă", îndrăznesc totuşi formularea.
-Dacă nu dai conotaţii patologice termenului, se poate spune şi aşa:"personalitate multiplă". În faţa lui mi-e teamă să mă arăt în totalitate aşa cum sunt, simt că aş deveni vulnerabilă. Chiar el mi-a oferit"intimitatea" sugerându-mi că suntem două fiinţe distincte.
-Vulnerabili, în faţa lui, suntem toţi, orice am face.
Dacă am "căzut" în dragostea lui, oricare dintre noi: plantă, animal sau om, în plaja de timp de "zece ani", ne va iubi"concentrat", ne va iubi zdrobitor, până la depersonalizare. El nu forţează pe nimeni niciodată, opţiunea ne aparţine tot timpul.
-Simt că înţeleg câte ceva dar pare ceva ce"nu există" sau ceva ce"nu poate fi".
-Iubirea lui e un fel de "ortocub". A descoperit,a inventat sau a fost "dăruit" cu o "a patra dimensiune",în dragoste. O poţi încerca şi tu. Eu nu am avut şansa dar boala şi timpul m-au apropiat cu câţiva paşi.
-Te rog explică-mi! Chiar nu înţeleg.
-Încearcă un "exerciţiu al iubirii", el risipeşte şi absoarbe iubire prin toate părţile corpului, din creştet până în tălpi. O absoarbe, o amplifică, o dăruieşte. Cred că, dacă"absorbi" înţelegând dragostea pomilor, animalelor, a luminii, a pământului, a apei, a focului, a femeilor, a copiilor, a duşmanilor lui şi vei încerca să-l "posezi", printr-o învăluire totală, printr-o "copleşire" totală şi simultană, vei primi "cei zece ani" chiar dacă nu îi meriţi. Acei ani vor fi ai tăi şi după moarte.
-Cred că am înţeles. Nu există o "reţetă" anume. Cheia e în fiecare din noi şi totul depinde de "aptitudinea" de a ne apropia "total."
-Dacă iţi vei dori cu adevarat...TOT UNIVERSUL VA COMPLOTA PENTRU TINE.
Nu m-au deranjat cuvintele(pe care le auzisem de la EL) rostite de gura ei.
O simţeam ca pe o "revelaţie", oarecum nemeritată.
-L-am văzut facând dragoste cu un cireş înflorit. Nu poţi să uiţi ce simţi!
O clipă,"racul" a încercat să mă răneasca:"şi ea e din club!".
Sanda parcă mi-a citit gândul sau poate chiar l-am formulat cu voce tare?
-Clubul nu este un"răboj". Nimeni nu privează pe nimeni de nimic. E ca un cules de voie, fără plată. Cu toţi primim şi vom primi mai mult decât speram şi poate mai mult decât am merita. Iubeşte-l aşa cum este şi bucură-te de "felia" ta pe zece ani.
Era mai mult decît suficient. L-am sunat pe George.
M-am despărţit de Sanda mângâindu-ne:eu am mângâiat-o pe obraz, aşa cum mă mângâia uneori Mihai, iar ea m-a mângâiat sărutându-mă pe frunte:
-Eşti pe drumul cel bun!
Ce sentiment plăcut aveam. Nu-l puteam defini.
-Să nu îl minţi nicicum niciodată, au fost cuvintele de despărţire.
George era în maşină. Am urcat. Simţeam în acelaş timp bucuria că mă întorc la el şi bucuria că mă pot întoarce oricând la ea. L-am sunat.
-Da, iubita.
Parcă şi vocea lui suna altfel.
-Ce faaaci? l-am întrebat alintată.
-Te iubesc!
Câte sensuri am desluşit în aceleaşi cuvinte pe care le-am auzit de nenumărate ori. Acum aveau multe, multe sensuri. Mă simţeam privilegiată că am cunoscut-o pe Sanda.
CINE AJUTA PE CEI AFLATI ÎN NEVOIE, AJUTĂ PE DUMNEZEU!
Cu aceste cuvinte în gînd am intrat în casă şi l-am rugat s-o ajute pe Narcisa. Mihai a adormit la televizor. Am căutat prin debara prin "troncotele" lui. Am găsit "sculele" de pictat. L-am lăsat pe el să doarmă şi am amenajat un mic "atelier" în bucătărie. Când am terminat preparativele, în minte o aveam pe Narcisa...Trebuia să o ajute. Apoi cu chipul ei în gând am pictat primul meu ulei pe pânză.
Mîna imi părea experimentată. Culorile se amestecau fără ezitare aşezându-se cuminţi pe asprimea albă. Când am fost gata, pe pânză existau trei flori: o narcisă, o dalie şi un trandafir. Vasul de lut se vedea şi în oglindă, arătându-şi o parte greu de ghicit. Lângă trandafir, pe pat, era o narcisă iar lângă pat o dalie. Uşa întredeschisă a lăsat ca mirosul de vopsele şi diluant să pătrundă în sufragerie. Mihai s-a trezit şi a venit amuşinând ca o fiară. Tabloul era gata, aşa îl simteam. L-a privit îndelung:
-Eşti sigură că asta vrei?
Nu am înţeles ce îmi spunea, nu am înţeles ce întreba.
A mai prvit odată tabloul, scurt, fotografic.
Am mers la culcare în dormitor. Prin faţa ochilor îmi defilau plante, animale, Sanda, Narcisa, George, Ioana..ca într-o plimbare fără sfârşit. M-am întins lângă el şi braţul lui drept m-a cuprins. Am vrut să-i ascult inima. Mă simţeam ca în pădure, unde tot timpul eşti invadat de senzaţii de tot felul. L-am dezvelit mângâindu-l. Am căutat ierburi, pomi, oameni, animale. Pe fiecare "întâlnit" îl copleşeam cu mângâieri şi sărutări. Eram trează şi parcă visam. Toată acea "lume" care era el, întins pe pat, mi se dezvăluia să fe iubită, să primească şi să dea amplificat. Fiara ameninţătoare din mijlocul pădurii nu m-a speriat. Am mângâiat-o, am sărutat-o, încercând să o înţeleg, să o iubesc.
O ploaie caldă m-a învăluit, albă, totală.
Simţeam tot ce îmi spusese Sanda că se poate întâmpla. Sigur începusem "felia mea" de zece ani. Era aproape de ziuă. Liniştea ne legăna pe amândoi. Nu-mi era somn, nu eram obosită.
TOŢI OAMENII AU O MISIUNE PE PAMÂNT PE CARE TREBUIE SĂ O IMPLINEASCĂ!
Aceasta să fie misiunea mea? Să-l iubesc şi atât?
Am plecat la serviciu cu maşina. Gândul că"a face dragoste" era pentru mine un nou concept, mă copleşea.
"Esti sigură că asta vrei?"
Cuvintele lui din faţa tabloului mă puneau în dificultate. Nu am cerut explicaţii. Am dorit să le găsesc singură.

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
-->