Atâtea suflete...

1979365410?profile=original

Atâtea suflete se fac poame sub arşiţa opulenţei

îmbâcsite de aur bani vile şi de alte lucruri materiale

încât se miră măiestrul Soare şi razele lui se cutremură

în timp ce Luna îşi plânge soarta care-i e dată

de-a lumina când oamenii dorm îmbrăcaţi în haina viselor

după cum vorbesc gândurile şi faptele lor.

Atâtea suflete dăruiesc cu un deget şi pretind dobândă

cu ambele mâini şi cu toată fiinţa lor

lăsându-i pe alţii fără acoperiş şi cu ochii la cer

să se roage Domnului şi sfinţilor

pe care îi slăvesc numai de Sărbătorile creştine

că doar atunci consideră că trebuie să devină mai buni

în faţa societăţii care ignoră adevărata lor faţă.

Atâtea suflete sunt cuibărite în trupuri

de toate culorile şi toate felurile

pe-afară sau în adăposturi după posibilităţi

se-agaţă de sforile rezistente ale destinului

crezând c-o pot face pe alpiniştii vieţii

făcând rele şi fărădelegi

halesc cu poftă din gustul amar al urii

până când aceste sfori se uzează pârâie şi se rup

făcându-i să cadă acolo de unde s-au ridicat.

Atâtea suflete îşi mânjesc cordul cu untură

de minciună şi ipocrizie când dau noroc şi se-mbrăţişează

cu Necuratul apoi încheie afaceri de milioane pentru ele

dar mai întinate decât tina terestră pentru oamenii de bine

cărora nu le trece prin minte decât că toată lumea e la fel ca ei.

Atâtea suflete goale de învăţătură şi de har

încearcă să ciopârţească întruna

dar nu reuşesc decât să ciugulească

firimiturile pe care le pot înghiţi mai uşor

din indentităţi apropiate fizic dar complet străine

din alţii care au învăţat sau care au fost binecuvântaţi

însuşindu-şi calităţi pe care nu le pot avea

transformându-le în defecte şi spectacole penibile

căutându-şi gloria în propriul deşert

pentru a părea ceea ce nu sunt şi nu vor fi niciodată.

Atâtea suflete devin uscăturile din pădurea vastă

a Pământului care se-nvârte mereu ca roata unui transport

pus în mişcare la viteză covenientă pentru fiecare şofer

ce-şi doreşte să ajungă la destinaţia dorită.

Mihaela Moşneanu

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
SURAS =…
1 oră în urmă
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Partidul Național Liberal (abreviat P.N.L.) este un partid politic parlamentar din România,…
Acum 2 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Comuna Zetea este una din cele mai mari comune ale judeţului Harghita, situându-se pe valea râului…
Acum 2 ore
Ioan Muntean – budoarul zorilor (cybersonet XLIV) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – budoarul zorilor (cybersonet XLIV) – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton…
Acum 6 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
22. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
budoarul…
Acum 8 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu CULTURĂ PRIN INSIGNOGRAFIE – FORMAȚII CORALE BĂNĂȚENE (AICI - ASOCIAȚIA DE CÂNTĂRI DIN REȘIȚA) în Hobby-Club Cronopedia
Acum 12 ore
Pop Dorina a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - amor matinal cu iz de tragedie (cybersonet XLIII) în Cronopediada grup
Acum 12 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Acum 23 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Hălăucești, în limba maghiară – Halasfalva, este o comună din județul Iași care include și satul…
Acum 23 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Într-una din lucrările sale, folcloristul şi compozitorul Tiberiu Brediceanu spunea că „în Banat…
Acum 23 ore
Ioan Muntean a comentat la postarea de pe blogul Ioan Muntean Ioan Muntean - amor matinal cu iz de tragedie (cybersonet XLIII) în Cronopediada grup
""
ieri
Ioan Muntean – amor matinal cu iz de tragedie (cybersonet XLIII) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – amor matinal cu iz de tragedie (cybersonet XLIII) – Cronopediada grup –…
ieri
Mai Mult…
-->