Unii, mai norocoşi, şi-au găsit de lucru mai spre centru, unde oraşul colcăie de lume şi prosperă, acolo unde construcţii de tot felul cresc precum iarba în spaţii ce păreau imposibile altădată. Acolo se fac bani mulţi care ajung în unele buzunare. Rău e că ajung în buzunare care sunt deja pline.
Nea Ilie coboară aproape zilnic la frizeria din spatele garii, dar nu pentru vreo tunsoare, că nu prea are ce tunde, doar aşa, să mai schimbe o vorbă cu lumea şi să joace table cu Beni, frizerul. Ilie mai are un motiv pentru vizitele astea, dar nu-l spune nimănui: vrea să afle mai multe despre Beni. De ce? Frizerul are o fire tare ciudată, e agitat tot timpul, de parcă s-ar teme de ceva. Chiar şi când nu are clienţi, şi nu prea are, mâinile îi tremură, iar atunci când manevrează banii, abia de-i poate număra. Din cauza asta Ilie se teme să se lase pe mâna lui, să nu-i scape briciul în beregată. I-a spus de mai multe ori:
- Ce naiba ai, mă? Te agiţi ca o curcâ pierdută pe câmp.
- Mă pescuieşte fiscul, Ilie.
- Na! Şi?
- Cum şi? M-ai văzut pe mine să dau bon clienţilor?
- Păi, de ce nu le dai?
- Dacă le dau lor, mie ce-mi rămâne?
- Părul de la tunsori.
- Ala ţi-l dau ţie, să-ţi faci peruci, am o grămadă de saci în magazie...
Discuţia se stinge fiindcă în prag apare un tip atletic, tânăr, dar cu părul scurt şi cărunt în totalitate. E Scarlat, ieşit nu demult din închisoare.
- Să trăieşti, nea Ilie! Şi mata, nea Beni! Am o treabă cu mata.
- Mereu ai câte o treabă. Ia-n zi-i!
- Ţine la mata traista asta, vreo două zile.
- Ce-ai în ea?
- Lucruri. Ştii că nu mă mai primeşte nevasta şi n-am unde merge şi că dorm în gară.
- Îmi închipui că dormi sforăind. Pe cine vrei tu să prosteşti? Traista e tot din gară? întreabă şi Ilie.
- Ce contează.
- Contează. Te dau pe mâna poliţiei! continuă Ilie.
- Nu cu mata am treabă. Ce zici nea Beni?
- Nu se potriveşte de data asta.
- Hai că-ţi aduc un sac de cărbuni!
- Ai cărbuni? se miră Ilie.
- Am. 25 de lei sacu’. Vrei şi mata?
- Vreau.
- Îţi aduc diseară, da’ să nu mă mai întrebi de unde.
- Mă, tu vrei să te întorci acolo de unde abia ai venit?
- În nici un caz.
- Atunci de ce nu te linişteşti? Nu te-au învăţat ăia acolo nimic? Ceva tâmplărie, tapiţerie...
- Şi? Unde să fac ce-am învăţat?
- Mda! E mai uşor să faci ce faci.
- Păi, vedeţi!
Două luni, Scarlat a aprovizionat cu cărbuni o treime din cartier. A dat şi pe datorie, dar n-a mai apucat să-şi primească banii. A dispărut. Pur şi simplu.
Într-o zi, tot la o partidă de table pe bancheta umplută cu păr din tunsori, cei doi îşi amintesc de el.
- Brânză bună în burduf de câine! zice Ilie dintr-o dată. Pe unde o fi?
- Cine, bre! se miră Beni.
- Scarlat, prietenul tău.
- Un ceferist mi-a spus că l-a văzut urcându-se într-un tren. Şi-o fi găsit vreo mândră pe undeva şi i-a venit mintea la cap. Oricum, se descurcă el, e tânăr. Cu noi e mai rău şi tot mai rău! Manole mai trăieşte?
- Păi ce, nu ştii?
- Ştiu că a fost operat la maţe.
- Asta a fost acu’ două luni. A murit de foame.
- Nu te cred! El avea din ce să trăiască.
- Omule, nu e destul să ai, mai trebuie să şi vrei. După operaţie, care n-a fost decât o despicare de burtă, l-au trimis acasă, că nu aveau ce-i face şi a devenit o legumă.
- Şi ce, nu l-a îngrijit nevasta?
- Ba da, dar vezi... ce, nu-l ştii ce încăpăţânat era? Ca să nu trebuiască să-l schimbe cineva de căcat, a început să mănânce din ce în ce mai puţin pânâ n-a mai mâncat deloc şi gata. S-a uscat ca pruna la soare şi s-a dus la deal, acolo sus, unde o să ne ducem toţi.
- Bietul om! Oare o să ajungem şi noi aşa?
- Naa! Eu am alte gânduri. Hai că am plecat, că iar mă ia baba la şmotruit!
Ilie închide uşa în urma lui şi-l lasă pe bietul Beni singur. Ba nu! E el pe scaunul de lucru şi încă un Beni cel priveşte năuc din oglindă.
*
-->
Comentarii