Din când în când, în cartier mai apare câte o rază de speranţă.
Întâi a venit şi a trecut Paştele.
Titel Trânjosu’ şi-a tăiat porcul ce venea la rând şi l-a transformat în cârnaţi afumaţi aproape pe tot, zicea că aşa ţine mai bine. A şi vândut din ei cu un leu/cm, motivând că nu are cântar.
Ceilalţi? Care ceilalţi?
Benet e mort şi aşa rămâne. Scarlat a rămas şi el dispărut. Colea s-a însurat cu fosta domnişoară, Gina şi a devenit un domn respectabil. Profesorul Pop e în treaba lui, îşi aşteaptă pensionarea. Saveta s-a lipit de cei doi Avram, ca menajeră, şi nu-i merge rău deloc.
Doar Ilie mai circulă, dar şi lui i s-au rărit drumurile. Din când în când mai trece pe la Tractor care s-a cuplat în afaceri cu Ion, nepotul american a lui Avram, şi construiesc ceva împreună, ceva ce Ilie ar vrea să ştie şi nu ştie cum să facă, cei doi ţin treaba încă în secret.
Neavând alternativă, Ilie şi-a mutat tabăra de taclale pe banca lui Benet, e şi mai aproape, numai că Benet nu se prea omoară cu vorba, nu poate susţine o discuţie despre nici un fel de subiect. Bănuiala tuturor este că nici nu ştie să citească. Asta nu-l deranjează prea mult pe Ilie pentru că se agaţă de oricine altcineva îi trece prin preajmă. Nimeni nu scapă fără vreo zece minute de discuţii. Acum a pescuit-o pe Florica, ieşită la plimbare cu micuţa Iza.
- Ce mai faci, Florică? Cum se face că ai schimbat traseul? S-a plictisit micuţa sau tu?
Cu palma paravan în dreptul buzelor, Florica îl lămureşte şoptindu-i:
- Nici una nici alta, Ilie. E o manevră de îndepărtare a fetiţei de casă. Maică-sa şi taică-su pleacă acum înapoi în Italia.
- Am înţeles! Câţi ani ai, Iza?
- Trei ani! îi răspunde copila mişcându-şi alintător capul, apoi, foarte sfătoasă, arată direcţia din care a venit, continuând:
- Acolo, pe drum e un cal mort care dă din urechi!
- Ce zice?
- Ei! E măgarul lăptarului. S-a culcat în drum şi bietul om nu-şi mai poate face treaba.
- Şi ce-a mai văzut fetiţa? continuă Ilie s-o iscodească.
Isteaţă foc, Iza se preface că n-aude şi continuă să scormonească prin iarba din marginea drumului. Găseşte o râmă şi o manevrează cu un băţ:
- Uite bunica, râma a scos limba la mine!
- Nu, dragoste! Ai strivit-o tu şi va muri.
- Ba nu! se justifică fetiţa şi aruncă mica vietate.
Undeva, în lungul drumului, în faţa casei Floricăi, părinţii Izei îşi aranjează bagajele în portbagaj. Aprope că au terminat. Când să se bage în maşină, Iza, ochi de vultur, îi zăreşte:
- Bunica, bunica, uite, mami şi tati pleacă! Vreau şi eu cu ei!
- Stai cuminte, puiule, că se duc să-ţi aducă ceva bun!
Fetiţa, nimic. Porneşte în fugă spre maşină, strigând:
- Mami, tati!
Maşina demarează. Feţiţa mai aleargă puţin şi când maşina coteşte din dreptul casei lui Avram, se pune jos şi începe să plângă în sughiţuri.
Bunica Florica fuge bătrâneşte spre ea. O ia în braţe şi o mângâie disperată:
- Or să vină înapoi! Ai să vezi! Daaa! Nu trebuie să plângi!
Reuşeşte să o potolească şi revine la banca celor doi, unde le explică:
- Au venit pentru câteva zile acasă să-şi aranjeze nişte treburi, dar şi pentru a-şi potoli dorul de fetiţă.
Curios să afle orice, Ilie se grăbeşte ca fată mare la măritiş:
- Ce fel de treburi?
- N-am înţeles prea bine. Ceva cu Tractor şi-a lui Avram, că au vorbit mult împrezună.
- Zău? Măcar e ceva de bine?
- Tot ce-am înţeles e că se întorc peste două săptămâni şi nu mai pleacă nicăieri.
- Asta, da veste! Se pare că iese curcubeul şi în cartierul nostru.
- Da, e bine! Mai ales pentru mine. Nimeni nu mă crede, dar mi-e tare greu cu fata.
Apoi către fetiţă:
- Ce tot faci acolo?
Iza se ridică din iarbă şi se scutură pe hăinuţe:
- Nimic. Bunica, mă laşi să mă joc acolo, la copii? îi zice arătând trei copii ce se aleargă mai încolo.
- Bine, dar să nu pleci mai departe!
Urmărind-o, Ilie descoperă o femeie lângă cei trei copilaşi ceva mai măricei decât Iza.
Întreabă:
- O cunoşti?
- Păi cum nu? E Nuţa.
- Care Nuţa?
- Cum, măi Ilie, mata eşti printre cei mai vechi în cartier şi nu ştii ce-i cu ea? E Nuţa de la bloc.
- Uite că nu ştiu. Despre blocurile astea, noi din marginea cartierului nu ştiu mai nimic, doar din vedere mai ştiu pe câte cineva.
- Păi, uite cum e... s-a întors bărbatul ei din puşcărie. Nimeni nu ştie de ce a stat cinci ani la dos.
- Aşa! Şi?
- Când l-au săltat, a lăsat-o cu doi copii, de un an, doi ani şi unul în burtă...
- Aşa!
- Fii atent! Ca să se descurce, femeia asta blândă a făcut tot ce-a putut şi i-a trecut prin cap ca să-şi crească cei trei copii. Cum necum, şi-a găsit un bărbat, cam în vârstă, dar cumsecade, care să aibă grijă de ea cât de cât.
- Foarte frumos.
- A mai făcut un copil cu omul care s-a îndurat de ea.
- Aşa! Şi?
- Măi Ilie, nu cred că nu ştii despre ce e vorba!
- Ba da, ştiu, dar nu ştiu ce vrei tu!
- Vreau să spun că viaţa asta e de rahat.
- Asta ştie toată lumea.
- Măi, Nuţa trebuie să renunţe la ultimul copil, cel care nu-i al puşcăriaşului, ca să poată să se împace cu adevăratul soţ.
- Din câte ştiu eu, s-au împăcat.
- Parcă spuneai că nu ştii nimic.
- Mă gândeam că îmi spui ceva nou.
- Nou e că femeia nu ştie cum să facă. Vrea şi soţul adevărat şi copiii, pe toţi. Cinci ani cu alt bărbat nu pot fi şterşi aşa... Tu ce-ai face în locul lor?
- Eu aş lăsa femeia cu soţul şi copiii lor şi aş pleca numai cu copilul meu.
- Aşa s-a şi întâmplat, doar că Nuţa suspină după copil.
- Are să-i treacă în timp sau, de ce nu, să stea toţi împreună.
- Eşti îngrozitor, Ilie! O mamă e o mamă!
- Viaţa e complexă, Florica! Nu e standardizată.
Benet, absent pe colţul lui de bancă se trezeşte din apatie:
- De ce s-au dus ai tăi în Italia?
- Alt deştept! Ia ghici? se enervează bunica Izei.
- Eu intru în casă, îi informează Benet..
- Bine faci! Du-te, du-te! îl îndeamnă Florica. Poţi să pleci şi tu, Ilie!
Apoi pentru sine:
- Bărbaţii!
*
-->
Comentarii
E o chestie de marketing, doamnă.
Îmi închiipui că am “milioane” de vizitatori şi m-am gândit să le uşurez navigarea pe blog.
Data viitoare voi grupa comentariile folosindu-mă de data postărilor.
Am înţeles preferinţa dumneavoastră pentru monolog şi o respect.
În rest, nu vreau să pălmuiesc pe nimeni.
Şterg unele postări doar pentru a avea cursivitate în texte, nimic altceva.
Sinceritatea este cea mai indrazneata forma de curaj. Este o poveste in fiecare cuvant. Din pacate am uitat sa vorbim intre noi. Nu suntem singuri, trebuie sa vorbim despre viata, despre ce am facut sau ce vom face. Multumesc pentru aceasta incursiune intr-un moment al vietii.
Doamnă Aurelia,
Parcă spuneaţi că nu vă plac dialogurile.
Atunci, de unde acest like?