Bărbaţii nu plâng niciodată

[George de Podoleni]

Ionică priveşte pe geamul îngheţat cum ninsoarea se aşterne din ce în ce mai groasă în faţa casei. Se gândeşte cum va ieşi mama dimineaţă să plece la muncă. Vin sărbătorile şi are acum multă treabă. Multe doamne care au slujbe importante o cheamă să le facă curat prin casă, să le bată covoarele, fel de fel de treburi gospodăreşti. Abia de mai prinde câteva ceasuri să se odihnească. În ultimile zile, fiind atât de ocupată, n-a mai zărit-o plângând pe furiş. Ea nu i-a spus, dar el ştie că mama nu mai lucrează la patron, că domnul şi-a oprit numai câţiva oameni, că sunt vremuri grele şi banii se scot cu multă sudoare. Şi nici pachet pentru tata n-a mai văzut de mult să-i facă. Acolo unde se află, fiind departe, trebuiesc mulţi bani de tren şi câte şi mai câte. Nu l-a văzut de vreo doi ani şi tare îi este dor de el. Mai ales când rămâne singur acasă. Ar vrea şi el o sanie, dacă era acasă tata ştia cum să-i facă rost de una. Dar o să mai aştepte. Cât o să-l mai ţină? Ce vină a avut el, dacă era gheaţă pe şosea şi maşina s-a răsturnat? Au murit doi oameni, asta e foarte tragic. Aveau şi ei copii, cine ştie cum o duc acum... Îşi şterge lacrimile care l-au năpădit dintr-odată. Şi-a zis de multe ori că el nu va mai plânge, că bărbaţii adevăraţi nu au voie să fie văzuţi plângând. Ei trebuie să-şi ascundă durerile, numai femeile au voie să plângă, ca să le mângâie bărbaţii, aşa a citit el într-o carte. Dar parcă la şcoală a putut să se abţină? N-a putut când colegul de bancă i-a spus că tatăl lui e un puşcăriaş. Ar fi vrut să-l bată, dar mama l-a învăţat că la răutăţi nu se răspunde cu răutăţi. Iisus a iubit deopotrivă şi pe cei răi, dar şi pe cei buni. Aşa i-a spus învăţătoarea când l-a găsit plângând în ultima bancă. Tot ea i-a dăruit „Biblia pentru copii”. Ce carte frumoasă! Şi ce chip frumos are Fiul lui Dumnezeu! A iubit pe toţi copiii, nu el a zis: "Lăsaţi copiii să vină la mine"? Cu cartea în mână Ionică se gândeşte la învăţătoare. "S-o citeşti, Ionică, s-o citeşti toată. Şi ai să vezi că în aceste zile de Crăciun o să se întâmple o minune. Să crezi în Moş Crăciun"! Aprinde veioza şi răsfoieşte cartea.
- Mamă! exclamă băiatul plin de uimire.
- Ce s-a-ntâmplat Ionică, de ce nu dormi? Îl întrebă speriată mama.
- Uite, mamă, ce-am găsit în carte! Femeii nu-i venea să creadă. Băiatul ţinea în mâna dreaptă o bancnotă de 100 euro!
- De unde ai cartea Ionică?
- Mi-a dat-o doamna învăţătoare, mi-a spus s-o citesc pe toată că se va întâmpla o minune!
- Doamna învăţătoare... şi mama se grăbi să-şi ia fiul în braţe. Îl sărută pe amândoi abrajii, roşii de bucuria minunii care abia se săvârşise. Lacrimile mamei sfârâiau peste pielea fragedă a copilului.
- Eu nu plâng, mamă! Bărbaţii nu plâng niciodată!
- Mâine, Ionică, mergem să-l vedem pe tata. Mergi cu mine!
În aceeaşi noapte pe chipul frumos al învăţătoarei a înflorit un zâmbet. Tocmai o visase pe Maica fecioară cu Pruncul în braţe…

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]