În case căzute și vechi
bătrâni și singuri, uitați
de copii și de frați...
doar vântul le cântă-n urechi.
Se-aștern anii sub pași obosiți
și frunze moarte căzute-n cărare,
le mângâie mersul și-o rază de soare
sărută obrajii bătrâni și scorojiți.
Averea lor, e doar un câine
ce tăcut, pașii le urmează
pe drumul trist către amiază,
fără de apă și fără de pâine.
Adună din câmp o mână de știr
să fiarbă o oală la focul sărac,
prefăcând în scrum și ultimul arac
din via nemuncită de lângă cimitir.
Privesc cu tristețe spre acel credincios
ce se așează alături, fără să ceară
nimic...chiar de doarme afară,
iubindu-i de-o viață...privindu-i duios.
Copiii lor, plecați demult în lume,
să-și caute soarta și-un dram de noroc,
uitat-au că moartea le dă un soroc
părinților...ce viață le-au dat și un nume.
O masă, un scaun și-un baston
rezemat de patul din paie,
e singura mobilă din odaie
și agățat în cui...un palton.
Pe masă, în cană, pune bătrânul,
o floare culeasă din curtea săracă
s-o dea femeii lui ce stă să zacă
bolnavă de dor...o răpune păgânul!
Privește apoi trist, spre fereastră,
în locul unde cândva sta o floare
ce a murit...gândind cum omul moare
și rămâne casa goală ca și o glastră.
Nimic nu mai speră și nu mai așteaptă!
doar moartea spre ei să mai vină...
să le aline durerea să-i ducă-n lumină
acolo unde îngerii le deschid o poartă.
Privind în gol...o voce afară, se aude
și-o lacrimă pe-obraz alunecă îndată;
e vocea fiicei lor ce intră pe poartă-
suspinul parcă în carne îi pătrunde.
Deschide ușa și parcă vede o zână...
neândrăznind, cu hainele murdare
să o atingă - de parc-ar fi un soare
cu-un înger blond ce-o ține de mână.
Doar un cuvânt rostește bătrâna...
"fata mea" și ochii închide spre moarte,
lăsând pe fiica ce venea de departe,
cu mâna întinsă...și lacrimi fântână.
Poți să ai în viață, bogățiile toate
dacă părinții nu ești să-i mângâi,
când mor, degeaba plângi și-i tămâi
că nu-i poți întoarce din moarte .
Autor - Dida Diana Cioponea.
Sursa foto: NET:
-->
Comentarii
Multumesc , cu nenumarate cuvinte,Ion Rodica Nicoleta , Lenuş, si Aurora Luchian.
Tulburătoare poezie...versurile spun mult
mai mult decât aş putea eu, comenta...
Reverenţă!
Minunate versuri!
am plans... ultima strofa este atat de concludenta ca chiar si separat luata, spune totul. Felicitari!