02. (poezie, cybersonet, teatru)
~ ciclul amurgul de catifea ~
trepte către somnul pământului
capitolul VI tragedie alegorică de factură baroc-suprarealistă
Balul Dumitriţelor (2)
tragedie în versuri fixe
„Balul Dumitrițelor” este o tragedie alegorică de factură baroc-suprarealistă. Acțiunea se petrece în noaptea de 31 octombrie, în interiorul unei sere părăsite, cu geamuri sparte, devenită palatul crepuscular al Curții Florale a lui Octombrie. Timpul este linear și implacabil: personajele au la dispoziție exact câteva ore până în zori, când Crivățul (Marele Executor) va lăsa să cadă primul îngheț total, anihilând curtea.
Distribuția (personajele tragediei)
PRINȚESA CHRYSANTHEMUM (Crizantema/Dumitrița Roz-Amurg): Suverana absolută a Curții. Monarh rigid, de o mândrie aristocratică neschimbată. Refuză să își părăsească tronul geometric, considerând că ordinea petalelor sale poate opri iarna.
MARCHIZUL DE COSMOS (Floarea de Ciocolată): Un dandy decadent, îmbrăcat în catifea neagră-vișinie. Știe că specia lui este un miracol hibrid, clonat. Acceptă moartea cu o voluptate erotică și își împrăștie parfumul de cacao ca pe un drog ritualic.
VRĂJITOAREMEDEEA (Brândușa de Toamnă): O prezență spectrală, golașă, apărută direct din crăpăturile pardoselii de ciment. Nu are haine (frunze), este doar o tijă translucidă lila. Poartă otravă (colchicină) în vene și funcționează ca un orator al apocalipsei.
CONTELE DE CALENDULA (Gălbeneaua): Medicul Curții și alchimistul popular. Îmbrăcat în chihlimbar lipicios, încearcă să panseze rănile lăsate de brumă și să conserve resturile de căldură solară în sticle de poțiune.
BARONEASA CYCLAMEN (Cyclamen de Toamnă): O curtezană a umbrelor, ce locuiește în colțurile reci ale serei. Are frunze brodate cu marmură și argint. Cynică, privește drama de la distanță prin elicele petalelor sale întoarse.
CRIVĂȚUL (Marele Executor): Un mesager mut, îmbrăcat în zale de promoroacă și zăpadă. Nu vorbește, dar prezența sa se manifestă prin prăbușirea geamurilor și suflul alb care mineralizează personajele.
ACTUL I - Pendulul de chihlimbar
Scena II
În penumbra serei, aerul devine dens și greu, impregnat de o emanație stranie de cacao pură și vanilie neagră. Printre geamurile sparte se strecoară Marchizul de Cosmos, aruncându-și pelerina de catifea bordo-negricioasă peste cimentul umed. Baroneasa Cyclamen, retrasă într-un colț acoperit de mușchi, își rotește frunzele argintii cu un zâmbet cinic.
Dialogul Senzual al Amurgului: Marchizul de Cosmos și Baroneasa Cyclamen (rondel)
MARCHIZUL DE COSMOS:
Miroase a ciocolată în ungher,
Satinul grena-cupru se desface,
Când toamna peste sere vrea să-ndace
Cătușa ei de promoroacă-n cer.
Sunt hibridat prin misticul mister,
O clonă care moare în tăcere,
Miroase a ciocolată în ungher,
Purtând în vene ultima durere.
Râzi, Cyclamen, pe tronul de granit,
Dar catifeaua mea absoarbe noaptea,
Lăsând ca negrul să-și asume moartea
În acest cub de sticlă prăbușit.
Miroase a ciocolată în ungher!
BARONEASA CYCLAMEN: (Își îndreaptă petalele întoarse ca niște elice reci, privindu-l de sus)
O mască de mătase și venin,
Arunci, Marchize, peste oarbă brumă,
Când din potirul tău electric adună
Pământul tot parfumul tău divin.
Eu am desene-n marmură și țin
O grilă de argint pe frunza oarbă,
O mască de mătase și venin
Ce refuză din gheață să absoarbă.
Tu ești un dandy gata de extincție,
Un spasm de zahăr ars pe un altar,
În timp ce eu rămân ca un cristal
Ce sfidează a timpului distincție.
O mască de mătase și venin!
MARCHIZUL DE COSMOS: (Se apropie de ea, lăsând parfumul să o învăluie ca un drog)
Suntem amanetul aceluiași vers,
Baroneasă cu inimi de piatră,
Să începem al umbrelor mers!
Scena III
Temperatura scade brusc în seră. Bruma începe să deseneze primele cristale geometrice pe marginile geamurilor sparte. Contele de Calendula pășește în centrul serei, îmbrăcat în haina lui de chihlimbar lipicios, agitând o eprubetă din care se ridică un miros iute, balsamic, de rășină medicinală. El încearcă să panseze crăpăturile din ziduri cu o alifie aurie, avertizând Curtea cu o disperare calculată.
Intervenția Contelui de Calendula (Gălbeneaua) (triolet)
CONTELE DE CALENDULA:
Termometrul a coborât la zero grade,
Oglinda de chihlimbar s-a fisurat,
Iar frigul oarbă carnea ne-o decade.
Termometrul a coborât la zero grade!
Poțiunea mea de miere nu mai cade
Pe stratul care-acum e blestemat.
Termometrul a coborât la zero grade,
Oglinda de chihlimbar s-a fisurat!
(Agită eprubeta spre Prințesa Chrysanthemum, care rămâne nemișcată pe tron.)
Balsamul meu de aur e uscat,
Iar rănile din sticlă sângerează,
Octombrie e-un rege abdicat.
Balsamul meu de aur e uscat!
Niciun remediu nu e garantat
Când Crivățul pe la ungher veghează.
Balsamul meu de aur e uscat,
Iar rănile din sticlă sângerează!
VRĂJITOARE MEDEEA (Brândușa): (Râde spectral din crăpătura podelei, cu tija ei lila tremurând)
Degeaba pui un unguent solar,
Căci venele pământului sunt reci,
Otrava mea e singurul altar!
PRINȚESA CHRYSANTHEMUM: (Se ridică în picioare, cu o demnitate imperială rigidă. Purpura rozelor ei de catifea strălucește sub lumina lunii care tocmai a răsărit printre grinzi)
Destul cu vaierul de spițer!
Să bată ritmul, să înceapă dansul,
Chiar dacă sârmele ne prind în cer!
(Muzica barocă, interpretată de un taraf invizibil de greieri înghețați, izbucnește brusc în acorduri disonante. Cortina Actului I coboară peste o seră care începe să tremure.)
---
Motto: „Lumina unghiulară a lui noiembrie desenează pe pământ geometrii secrete, în care petalele rămase nu sunt altceva decât rugăciuni de foc trimise cerului de plumb.”
Dedicație: Celor care știu să asculte foșnetul luminii la apus și să caute frumusețea ascunsă în unghiurile ascuțite și melancolice ale ultimelor grădini rămase în picioare.
©ioan muntean, 2026
-->
Comentarii