03. (poezie, cybersonet, teatru)
~ ciclul amurgul de catifea ~
trepte către somnul pământului
capitolul VI tragedie alegorică de factură baroc-suprarealistă
Balul Dumitriţelor (3)
tragedie în versuri fixe
„Balul Dumitrițelor” este o tragedie alegorică de factură baroc-suprarealistă. Acțiunea se petrece în noaptea de 31 octombrie, în interiorul unei sere părăsite, cu geamuri sparte, devenită palatul crepuscular al Curții Florale a lui Octombrie. Timpul este linear și implacabil: personajele au la dispoziție exact câteva ore până în zori, când Crivățul (Marele Executor) va lăsa să cadă primul îngheț total, anihilând curtea.
Distribuția (personajele tragediei)
PRINȚESA CHRYSANTHEMUM (Crizantema/Dumitrița Roz-Amurg): Suverana absolută a Curții. Monarh rigid, de o mândrie aristocratică neschimbată. Refuză să își părăsească tronul geometric, considerând că ordinea petalelor sale poate opri iarna.
MARCHIZUL DE COSMOS (Floarea de Ciocolată): Un dandy decadent, îmbrăcat în catifea neagră-vișinie. Știe că specia lui este un miracol hibrid, clonat. Acceptă moartea cu o voluptate erotică și își împrăștie parfumul de cacao ca pe un drog ritualic.
VRĂJITOAREMEDEEA (Brândușa de Toamnă): O prezență spectrală, golașă, apărută direct din crăpăturile pardoselii de ciment. Nu are haine (frunze), este doar o tijă translucidă lila. Poartă otravă (colchicină) în vene și funcționează ca un orator al apocalipsei.
CONTELE DE CALENDULA (Gălbeneaua): Medicul Curții și alchimistul popular. Îmbrăcat în chihlimbar lipicios, încearcă să panseze rănile lăsate de brumă și să conserve resturile de căldură solară în sticle de poțiune.
BARONEASA CYCLAMEN (Cyclamen de Toamnă): O curtezană a umbrelor, ce locuiește în colțurile reci ale serei. Are frunze brodate cu marmură și argint. Cynică, privește drama de la distanță prin elicele petalelor sale întoarse.
CRIVĂȚUL (Marele Executor): Un mesager mut, îmbrăcat în zale de promoroacă și zăpadă. Nu vorbește, dar prezența sa se manifestă prin prăbușirea geamurilor și suflul alb care mineralizează personajele.
ACTUL II Geometria sângelui putred
Scena I
(Miezul nopții. Lumina selenară cade vertical prin tavanul spart al serei, transformând cimentul într-o tablă de șah spectrală, din gheață și umbră. Muzica atonală a greierilor înghețați devine din ce în ce mai sacadată. Marchizul de Cosmos o prinde de talie pe Prințesa Chrysanthemum într-un menuet tensionat. Trupurile lor, îmbrăcate în catifele grele, par că pulsează în aerul rarefiat.)
Marele Sonet Dialogat al Negrului și Purpurei (sonet)
MARCHIZUL DE COSMOS:
Mă pierd în purpura-ți de mirt și ceară,
O gură sângerândă pe un tron,
Ce lasă-n aer o amprentă rară,
Sub cerul de octombrie monoton.
PRINȚESA CHRYSANTHEMUM:
Mă strângi în pânza ta de ciocolată,
Marchize-al nopților de catifea,
Dar tufa mea de sârmă e curată
Și nu se lasă prinsă-n noaptea grea.
MARCHIZUL DE COSMOS:
Suntem vulcanul care-ncet elimin
Ultimele molecule de delir,
Sărută-mă pe coapse de venin!
PRINȚESA CHRYSANTHEMUM:
O sângerare oarbă pe potir
Ne prinde carnea nopții și-o dezbină...
AMBII (în timp ce dansul devine frenetic):
În spuma brumei gata să ne-nclină!
Scena II
(În timp ce cioburile geamului sparte lucesc pe jos ca niște diamante de gheață, muzica se oprește într-un acord strident. Profitând de momentul de uluire al curții, Baroneasa Cyclamen înaintează spre Contele de Calendula. Frunzele ei cu modele de argint foșnesc metalic în penumbră. Printr-un dans unghiular, ea își apropie corola de elice de haina lui plină de rășină, încercând să-i smulgă de la brâu ultima eprubetă cu esență solară.)
Seducția din Penumbră: Baroneasa Cyclamen și Contele de Calendula
BARONEASA CYCLAMEN:
Un hexagon de argint și de marmură,
Desenează pe frunza mea un plan,
Când frigul serii prinde să ne tremură
‘N urma acestui vechi, pierdut decan.
Dă-mi unguentul tău de chihlimbar,
Să-mi ung elicea roz care se-ndoaie,
Înainte ca Crivățul barbar
Să lase doar carcase în lăcoaie.
CONTELE DE CALENDULA:
Mă muști cu pliuri reci, de fildes pur,
Dar poțiunea mea-i un mistic leac,
Ce nu se vinde-n umbră, pe furiș, impur,
Ci se conservă-n tuburi pentru veac.
Atingerea ta doare și ne-nclină...
BARONEASA CYCLAMEN:
Spre marea și nocturna mea lumină!
Scena III
(Râsul strident al Vrăjitoarei Medeea sparge tăcerea serei. Ea se târăște din crăpătura ei adâncă și începe un dans sacadat, mistic, în jurul bălții de lichid auriu-solis care se solidifică rapid pe cimentul înghețat. Își moțește degetele translucide, liliachii, în esența arsă de gălbenele și desenează pe podea o spirală inversă, o poartă magică menită să cheme forțele absolute ale iernii.)
Invocarea Marelui Executor: Ritualul Medeei
VRĂJITOAREAMEDEEA (Brândușa de Toamnă):
O miere de oxizi și sângerare,
Se-ntoarce-n pântecul de lut și scrum,
Când toamna își termină-a ei înserare
Și lasă carnea oarbă pe un drum.
Invoc din hăuri crivățul de fier,
Să linsă urmele de purpură și ceară,
Să bată sârma-n cupele din cer
Și să ucidă balul din această seară!
Colchicina-mi în vene se revoltă,
O mistică otravă pe un soclu drept,
Ce vrea sub oarbă și înghețată boltă
Să stingă tot parfumul strâns în piept.
Cobori, Executorule rebel,
Și prinde-ne în zale de oțel!
(În momentul în care Medeea pronunță ultimul cuvânt, un urlet asurzitor se aude în exterior. Structura de metal a serei vibrează violent, iar aerul din interior devine instantaneu alb, opac, plin de ace fine de gheață. Trupurile personajelor amorțesc parțial în mijlocul mișcării. Cortina Actului II se prăbușește dramatic.)
---
Motto: „Lumina unghiulară a lui noiembrie desenează pe pământ geometrii secrete, în care petalele rămase nu sunt altceva decât rugăciuni de foc trimise cerului de plumb.”
Dedicație: Celor care știu să asculte foșnetul luminii la apus și să caute frumusețea ascunsă în unghiurile ascuțite și melancolice ale ultimelor grădini rămase în picioare.
©ioan muntean, 2026
-->
Comentarii