S-a uzat materialul normalităţii,
compoziţia ei a fost folosită din abundenţă
până a ajuns să semene c-o pânză de păianjen
care-şi lungeşte franjurile dezordonate,
pentru a acapara
tot ce-ntâlneşte în preajma ei,
inclusiv, oamenii.
Veselia şi bunătatea
sunt poveşti nemuritoare,
umorul e-o peliculă SF cu marţieni,
dar sunt normale
atrocităţile oamenilor
care se plimbă prin labirintul vieţii,
conduşi de răutate şi invidie,
schimbând
drumul drept şi luminos al Domnului
cu mersul pe poteci îndoielnice.
O normalitate rătăcită în neant,
se dispensează
după nişte zaruri aruncate de soartă,
de noi, de cine mai ştie,
cine sau de ce?
Contagiune terestră,
o banalitate împăienjenită
pe care nimeni
nu se-nduplecă s-o schimbe,
făcând economie
de sentimente şi fapte bune,
fiind absolut convinşi că aşa e practic.
Mihaela Moşneanu
-->
Comentarii