În adâncurile de nepătruns ale nopţii, liniştea aducea odihna mult aşteptată după agitaţia din cursul zilei. Cutiile cu mistere se deschid şi porţile visurilor îşi descuie secretele. În inima pădurii, timpul pare diferit de cotidian. Copacii înalţi cu coroane dese, verde crud, tronează ca stăpâni ai domeniului. Bogaţia de verdeaţă împrospătează locul. Luna rotundă ca un glob de fildeş se infiltrează prin perdeaua de frunziş.
Se iscă din necunoscut un vârtej de abur, aducând cu el micile vietătăţi ce formau cerc în jurul sicriului de cristal. Elfii au coborât din lumea aerului pe aripi de păsări, gnomii se ivesc din spatele arborilor iar zânele sosesc însoţite de animalele ascunse in desişuri. Liniştea copleşitoare acoperea tabloul ce se întregea pe măsura ce marile entităţi ale creaţiei se materializau.
Spiritul Focului, păstrează căldura din inima naturii, ţinând o torţă aprinsă, se opri la stânga sicriului...Spiritul Aerului, în mantie de stele, cel care crează inteligenţa fiinţelor, se postă la capul regelui, aducând cartea cunoaşterii...Spiritul Apei însoţit de naiade, sirene, ondine, oferă prospeţimea lumii, depuse la picioarele sicriului pocalul cu conţinut secret. Spiritul Pământului-certitudinea materială, aşezat în dreapta...Spiritul Eterului deţinea piramida absolutului, încheia izvorul celor cinci nivele ale eternităţii.
Şoaptele se lăsau purtate de adierea uşoară de vânt. Toate miresmele naturii ameţeau simţurile.
Pe o rază de lună cobora regentul pădurii, în straie de argint.
-Suflul celui sfânt este cu noi. Să începem, a sosit vremea! vorbi el.
Cercul era închis. În capsula de cristal, bărbatul fără viată, părea o statuie de marmură. Pielea albă, contrasta cu pletele negre ce-i încadrau faţa.
-Să vină pământenii! porunci regentul.
Femei, bărbaţi şi copiii, îngenuncheară temători.
-Care este dorinţa voastră?
Regina de inimă roşie vorbi scurt, aşa cum fusese învăţată de înţelepţii din adâncurile peşterilor de granit:
-Prea mărite, dorim să ni-l redai pe rege! A fost îndepărtat cu trufie, din răutate i-a fost curmată viaţa, de forţele răului, prin mâna necurată a celui blestemat! El era bun, limpede la suflet, darnic, iubitor de oameni şi făcător de bine. A luptat pentru fericirea şi binele lumii. Geea, mama pământ este martoră! încheie femeia şi-şi lipi fruntea de iarba înnrourată.
Pădurea încremeni, murmurele se ridicau în aer...aşteptarea era apăsătoare.
-Aşa să fie! Unde este păzitorul omului?
-Aici, prea mărite, se apropie îngerul.
-Începeţi!
Îngerul ce-l protejase pe bărbat în timpul vieţii, se ridică deasupra şi desfăcu capacul sicriului, acoperind cu pulbere de stele trupul inert. Torţa aprinse cercul, format din ierburile şi plantele culese din zone neumblate de picior de vietate. Cartea misterelor se deschise singură şi spiritul ei descrise faptele, urmând firul vieţii bărbatului! Spectrul diafan plutea, cântând o melodie ireală. Ridică potirul cu apă vie, o apropie de buzele regelui nemişcat. Sunetele muzicii deveneau mai puternice, mai pregnante pe măsura ce lichidul magic picura pe corpul lui. Era rouă strânsă la primele ore ale dimineţii, din şapte colţuri ale lumii, locuri unde puteau călca doar micile zâne.
-Dumnezeu l-a trimis în lume, i-a dat viaţă, geniu creator, multă iubire. El a împărţit-o semenilor săi, a acordat ajutor celor în suferinţă, a dus mai departe mesajele încredinţate de cel prea înalt. Şi-a cinstit misiunea ca un soldat al păcii. Să fie îndeplinită doleanţa oamenilor!
Fulgere şi tunete puternice, însoţite de tornadă, izbucniră pe neaşteptate. Ploaia torenţială biciuia pădurea. Apariţia în negru, cu gluga mare ce-i acoperea faţa, răcni, cutremurând cerul şi pământul.
-Opriţi! N-aveţi dreptul, să aduceţi înapoi ce-am secerat eu!
Ţinea în mână un toiag înalt cu un craniu de mort în vârf. Suflă spre torţă şi o împietri cu răsuflarea de gheaţă.
-El îmi aparţine, pentru veşnicie ! Îl voi lua cu mine!
-Rămâi pe loc! Împărăţia ta nu este aici! Nu ai fost invitată! L-ai luat mişeleste. Aşa spune cartea cunoaşterii. Nu ai dreptul, să te amesteci! La pământ!
Regentul îi curmă calea cu o raza de foc!
-Vom vedea! ameninţă spectrul negru.
Se auzeau bolboroseli şi sunete neînţelese. Îşi chema în ajutor legiunile întunericului. Se întuneca văzduhul dar forţele binelui nu se lăsau înfrânte. Uniţi în jurul regelui, l-au acoperit cu perdeaua din mătasea lunii, să pară invizibil. Toate sufletele blestemate ale morţilor îşi adunau armatele. Arătarea înfricoşătoare încerca, sa rupă piramida de lumină care proteja trupul bărbatului şi al oamenilor.
Regentul pădurii, înfipse în pământ sabia de diamant şi un curent electric spulberă oştirea de miasme şi nelegiuiţi aduşi de maştera neagra.
-Suflul celui sfânt îţi va da pedeapsa de cuviinţă.
-Nu voi renunţa niciodată la sufletul lui! Este prea preţios pentru mine!
Patru copii îmbrăcaţi în haine albe se desprinseră din grupul oamenilor şi se opriră în faţa morţii:
-Pentru noi este mult mai preţios!
Primul, depuse în faţa ei o floare de colţ.
-Eu, sunt Speranţa! Nu mor niciodată. Nu ai putere asupra mea!
Cel de al doilea copil, ţinea în palma-I mică, o plantă albă.
-Sunt Viaţa! Te voi învinge de-a pururi!
O fetiţă cu părul lung, sărută un trandafir roşu. A lăsat o lacrima, sa se ascundă în petalele lui catifelate:
-Iubirea este nemuritoare! Ea rupe toate barierele, inclusiv pe cea dintre viaţă şi moarte. Trece dincolo de infinit, cea mai puternica forţă din Univers!
Puse floarea pe pieptul regelui.
Ultimul copil ridica ochii albaştri, netemători spre apariţia întunecată:
-Sunt sora lor mai mică. Mă numesc Puritatea. Mă pot vedea, doar cei care primesc darul de la Dumnezeu. Nu cred în tine!
Cei patru copii îşi uniră mâinile:
-Curajul nostru este de la cel prea sfânt, Creatorul a toate ce există, văzute şi nevăzute. Puterea Adevărului exprimă dragostea. Ea va învinge răul. Binele-i nemuritor!
Regele deschise ochii. Uimit se uită la toate acele creaturi ce dădeau viaţă pădurii în mijlocul nopţii.
Speranţa ii mângâie fruntea, Viaţa suflă uşor spre el, Iubirea îi atinse inima cu palma, Puritatea îi întinse un crin imaculat.
Bărbatul zâmbi, copleşit de emoţie:
-Voi mi-aţi fost sprijin, m-aţi iubit necondiţionat, fără rezerve…la bine şi la greu, când eram în lumea asta şi dincolo de moarte! Sunt rodul sentimentelor voastre. Datorită aprecierii celor ce mi-au rămas prieteni. Arta mea nu ar fii ajuns atât de sus fără inspiraţia de la Dumnezeu, împletită cu afecţiunea celor din jur.
Oferi braţul reginei de cupa. Se îndreptară cu tot alaiul spre palatul aflat pe tărâmul de nicăieri...
Trăiră fericiţi până la sfârşitul veacurilor…
Constantin Camelia
2010
-->
Comentarii
Si eu iti multumesc pentru felul cum percepi randurile mele si mai ales ca te simti transpusa in basme. Multumesc frumos pentru lectura si apreciere.
Cu recunostinta, Lenus, pentru lectura si cuvinte frumoase.
Felicitări Camelia un amestec minunat între fantastic şi lumea reală!
Multumesc frumos, Dan, pentru lectura si apreciere! E o mare placere, pentru mine, sa scriu. Ador, amestecul fantasticului cu lumrea reala.
Îmi place cum scrii proză Camelia ! Felicitări !