Venea dinspre sat miros de tămâie
în straie de cântec plecat din altar,
trecea peste râu, la mal să se suie
pe scripca purtată d-un vechi lăutar.
Arcușul trezit din beția străbună
se-ntinse de-a latul pe strunele reci,
o, biet lăutar, cu arcușul în mână,
putea-vei prin râul năvalnic să treci?
Știa lăutarul un vad ... mai la vale,
cu apele calme săltând în prundiș,
un singur șuvoi se rotea în ovale
sub creasta îngustă a unui suiș.
Căzu lăutarul, iar scripca-i scăpată
sălta peste valuri cu strunele-n jos.
O, biet lăutar ... ce aspră răsplată
venit-a călcând pe suișul stâncos!
Răsplată adusă de crunta-ți ursită
venită din hăuri în lanul de grâu,
sedusă spre seară de-o hâdă ispită
să-asculte vioara pe malul de râu.
Departe, în vale, plângea o vioară,
rănită de prundul cu pietre de jad,
arcușul, în vrie, striga de afară :
o, biet lăutar... aruncă-mă-n vad!
Comentarii
Mulțumiri și gând bun AureliaAlbatros!