Te blestem, când la uşă o vrajă
însetată vine să-ţi soarbă din lacrimi,
să nu poţi să te mişti să-i stai strajă,
întristat, să te-afunzi între patimi.
Să mai vrei înc-o droaie de-amiezi,
să le scurmi printre bolţile albe
şi-un târziu să-ţi aducă zăpezi
dintr-un vid, peste genele calde.
Să te treci printre faptele lumii
în genunchi pân la capăt de vis…
din oceanul durerii, proscris
să ajungi unde cântă nebunii.
Te blestem, să-ţi curgi ceara pe buze,
să renaşti undeva prin pustiu
şi s-alergi printre clipe ursuze,
ce-ţi vor da doar un strop timpuriu.
Să mă caţi printre litere vii
şi prin nopti cu priviri de copil.
Să îmi torni peste coapse făclii
şi de dor să-ţi pui limbii vinil.
Dureros…cănd pe brânci căutând
prin amurg, să nu mai zăreşti
nici-un gând spre tine zburând,
să-nţelegi într-un mod cine eşti.
Şi atunci peste-o rană a mea
tu să torni tot albastrul iubirii,
iar pe tâmple să-ţi sadă o stea
îmblânzind toate haitele firii.
-->
Comentarii