Tu te înfrupți cu buzele-ți fierbinți,
Cu dor, din fructul interzis, cu patimă.
Cuprins de o dorință care te animă
Încerci să muști din sâmbure, să-l simți.
Și om și pom sunteți aceeași victimă
A unui șarpe ce v-a strâns în dinți, -
Vă dă târcoale, scoțându-vă din minți,
Încolăcindu-se la piept, în inimă.
Și tu și fructul căzuți din Paradis -
Blestem ori binecuvântare, cine știe? -
Ajungeți împreună sub cerul deschis,
Altar fiindu-vă, - cupolă aurie.
Dar Dumnezeu nu-și ține ochiu-nchis,
Îngenunchindu-vă pentru vecie.
Cornelia Mazilu
-->
Comentarii
Vă mulțumesc cu inima pentru popas și pentru aprecieri, pentru gândurile exprimate, oameni dragi!
Mă fascinează acest subiect legat de om, de pom, sau fructul interzis! Mă fascinează și inderdependența lor în natură...
Mă fascinează povestea biblică... E amplu subiectul!... :)
Interesantă această "poziţionare" ... între cele sfinte! Felicitări!
~
Cornelius, :)
Sincere aprecieri! Frumos!
Frumoase versuri!