Botezul era planificat pentru ora doisprezece. Încă de pe la ora opt, au început să sosească musafiri.
Au venit colege şi prietene de-ale mele, singure, cu soţii sau cu un frate, sau cu cineştie cine. Au venit colegi şi prieteni de-ai lui Mihai, singuri sau însoţiţi. Privind numai la invitaţii lui, sunt uimită. Sunt tineri şi bătrâni, mărunţi şi foarte înalţi, cu plete sau cu chelie, cu barbă sau raşi până şi pe cap. Unii sunt chiar fioroşi dar ...ăştia sunt prietenii lui Mihai! Au venit şi colegi, şi prieteni de-ai Ioanei şi de-ai lui George, Iuliana cu fiicele ei, Cornelia, Virginia şi mulţi alţii. La apariţia Iulianei aproape toţi bărbaţii şi-au îndreptat privirile asupra intrării. În acest "cor " de priviri ne-am prins şi eu dar, şi Narcisa. La un momentdat am avut impresia că-l văd pe ...Costel dar şi pe Mihaela. Nu băusem nimic dar să fi fost numai părere? E posibil să fi fost invitaţi de copii. Ceva mai târziu m-am convins. Chiar ei erau, împrună cu Ioana şi George. Nu ştiam ce să fac. Eram încurcată. "Când nu e obligatoriu să iei o hotărâre, e obligatoriu să nu iei nicio hotărâre!"
Aveam emoţii ca la botezul Ioanei. Mâine după amiază copii pleacă înapoi peste ocean. Ioana nu vrea să rişte să o apuce durerile facerii altundeva decât
acasă la ea. Toţi invitaţii erau îmbrăcaţi frumos şi se simţeau în largul lor. Mihai adusese o trupă de chelneri, angajase şi un "coordonator" de meserie.
Curtea era împodobită, erau mese suficiente, scaune, iar sistemul de lumini funcţina perfect. Lui Adam nu-i păsa de nimic. Când a "coborât" la masă, toată lumea a dorit să-l vadă. Eram mândră-foc de flăcăul meu. Au apărut şi naşii. Chiar s-au "deranjat" cu ţinuta. Ea, într-o rochie bleu pal, în stilul anilor 60, el îmbrăcat elegant, în genul gangsterilor de pe vremea prohibiţiei. Asocierea nu deranja, ci te ducea cu gândul la "mafiotul" care şi-a afişat "amanta de lux". Mi-aş fi dorit să asist la botezul lui Adam dar
"pravila" mă oprea. Iuliana s-a depărtat, o clipă, de fetele ei şi a venit lângă mine.
"Dalia, pot să filmez botezul?"
"Chiar te rog. Nu numai atât, dacă poţi, şi nu e deranjnat, evenimentul, sună-mă şi ţine-mă la curent în direct cu ce se mai petrece."
"Nu sunt foarte pricepută la "transmisii"dar "suporţi" ca reporter special pe fiica mea cea mică?"
"Sigur! Adu-o acum să stabilim ce şi cum."
Alina este o domnişorică brunetă şi subţire, cu o privire isteaţă şi pătrunzătoare. M-a cercetat cu atenţie şi apoi mi-a spus:
"Sărut mâna, doamnă! Să vă trăiască şi vă mulţumim pentru invitaţie."
O priveam pe Iuliana şi am remarcat că degetele fremătătoare nu mai purtau verigheta. Avusese verighetă? Era căsătorită? Ce bărbat ar fi ignorat o asemenea femeie? Am revenit la cuvintele Alinei, cuvinte pe care nu prea le ascultasem. Am răspuns în cuvinte de convenienţă şi am trecut la ce mă durea.
"Ai telefonul încărcat?"
"Am două linii."
"Facem schimb de telefoane şi mă suni de la biserică de pe telefonul meu la numărul tău, ok?"
"Sigur."
"Dacă te caută cineva, cât timp ai telefonul la mine, ce fac?"
"Răspundeţi şi explicaţi situaţia. Numai dacă va fi strict nevoie să spuneţi numărul dumneavoastră."
"Bine, am înţeles."
"Te rog mult, "domnişoară reporter", comentează-mi tot ce crezi că e interesant, iar la final, anunţă-mă când se pleacă de la biserică, să pot da startul la retuşuri."
"Bine, doamnă."
"Te rog să îmi spui pe nume!"
"Bine....Dalia! Aveţi...ai un nume aşa de rar şi de frumos."
"Naşul meu de botez e "vinovat". A iubit enorm o femeie cu acest nume, în adolescenţă. Nu a uitat-o niciodată şi a considerat că măcar numele trebuie să se păstreze."
Maşinile invitaţilor s-au pus în mişcare. Naşa l-a luat pe Adam şi pe naşul şi au plecat spre maşină. În treizeci de minute am rămas singură acasă, adică eu cu echipa ce asigura serviciul. Imaginea Ioanei cu George, însoţiţi de Costel şi Mihaela, îmi dădea o senzaţie stranie. Poate mă simţeam mai împăcată dacă în locul Mihaelei ar fi fost Lavinia. Când s-a apropiat de mine şi de Adam, Costel a schiţat pe jumătate gestul "acela" şi mi-am simţit corpul tresărind.
"Deci mai "avem" un copil!"
L-am ignorat. Mihaela avea un aer de femeie resemnată,
cu colţurile gurii coborâte. I-am remarcat strădania de a se machia adecvat dar...poate nu a ştiut niciodată să o facă, poate nu a avut răbdare, sau poate nici nu-i mai păsa foarte tare. M-a privit atentă şi rece, mi-a spus politicos ce se spune în asemenea ocazii, apoi s-a retras discret. Telefonul!
"Da, Alina!"
"Dalia, am ajuns la biserică şi aici este totul foarte frumos. Cristelniţa e prgătită, preotul e prezent şi musafirii sunt în număr foarte mare."
"Bine. Mulţumesc şi să mă mai suni!"
"Ştiţi...adică ştii...aş vrea să vă spun ceva ciudat."
"S-a întâmplat ceva cu Adam?"
"Nu, Dalia. Când am intrat în biserică, mama mi-a atras atenţia asupra unei picturi de pe perete. Acolo sunteţi pictată dumneavoastră, undeva aproape de tavan, în partea dreaptă."
Mi-am amintit bisericuţa şi chipul celui ce mă îndemna să mă bucur.
"Cum arată preotul?"
"Brunet, cu părul lung şi foarte slab."
Am mulţumit şi am închis. Deci nu mi s-a părut. Acea schiţă, în cărbune, devenise pictură. Ce s-a întîmplat atunci? Ce l-a determinat pe "zugrav" să-mi picteze chipul acolo? Am rămas pe gânduri. După ce avea să nască Ioana, urma să plecăm în America. Mi-era cam teamă de un asemenea zbor. Adam era prea mic să îl luăm cu noi şi nici nu prea ştiam cui îl puteam lăsa în grijă. Cornelia mi-a avansat propunerea să-l las la ea. Şi Virginia şi-a arătat disponibilitatea. Exclus Virginia! Prea avea probleme amoroase. Trebuia să merg la Ioana dar gândul să-l "părăsesc" pe Adam, chiar pentru scurt timp, mă neliniştea. Telefonul!
"Da, ascult!"
"Nu voi comenta nimic, mi-a spus Alina, ascultaţi!"
Din telefon se auzea clar glasul plăcut al preotului urmând tipicul. Vocea aceea baritonală nu o puteam asocia cu trupul ascetic al preotului. A intervenit Alina, spunându-mi că revine şi a închis.
Mi-a revenit în memorie gestul lui Costel. Ce vrea? Ce speră? Am dat din cap de parcă doream să alung o muscă sâcâitoare. A sunat iar telefonul.
"Da!" Am răspuns imediat şi când am auzit glasul lui Mihai, m-am simţit urmărită.
"Venim cu creştinul!"
"Vă aştept, iubiţilor!"
Am strigat la "echipa de şoc", anunţându-i că vine alaiul. Aveam emoţii îngrozitoare. M-a mai sunat o dată Mihai şi mi-a spus că în cincisprezece, maxim douăzeci de minute vor fi acasă. Am pregătit cadourile pentru naşi, cu un zâmbet pe buze. Abea aşteptam să le văd figurile şi eram curioasă dacă le vor şi îmbrăca la petrecere. Sonorizarea era perfectă. Boxele erau dispuse prin toată curtea dar erau bine mascate.
Echipa întreagă era strânsă iar "şeful" punea la punct ultimele detalii. Au venit. Naşii, emoţionaţi ca şi mine, veneau spre casă. Am trecut dincolo de prag şi îi aşteptam.
"Ţi-am luat un păgân şi ţi-am adus un creştin!"
Am respectat tot tipicul şi Mihaela îmi spunea discret, din spate, ce mai trebuie să spun şi ce mai trebuie făcut. Adam dormea impasibil. Am urcat cu naşa la Adam în cameră. Alina m-a rugat s-o las şi pe ea să mai rămâna puţin cu "bebe". Am acceptat fără
rezerve, am verificat "urechea electronică" şi am coborât. Naşii au fost atât de încântaţi de cadouri încât au decis să se costumeze imediat. După câteva minute au apărut pe terasă un "paşă" şi o "cadână".
Şi naşa era o tentaţie, chiar şi pentru mine. Am mingâiat-o discret pe sân şi am privit-o în ochi. Mi-a zâmbit ... şi şi-a urmat perechea. Meniul a fost perfect, servirea exemplară. Am dansat mult şi cu mare plăcere. Am fost invitată de o mulţime de prieteni şi cunoştinţe. Cu Mihai am dansat doar o dată sau de două ori. Am căutat-o din ochi pe Iuliana. Dansa cu Mihai şi
aproape imediat, Costel a intervenit. Mihai s-a retras iar Costel, în timp ce dansa cu Iuliana, mă privea insistent. Cornelia era foarte importantă. Se tot ducea la Adam şi cobora să mă ţină la curent cu "ce face băiatul". Cadourile pentru Adam au fost de la chestii normale până la tot felul de ciudaţenii. Pe locul întâi era, de departe, un mini ATV funcţinal.
După miezul nopţii, am rămas singuri cu copii noştrii.
Mihai mi-a reamintit că a doua zi Ioana şi George
aveau să plece. A mai adăugat şi că şi el va lipsi două zile.
"În timpul ăsta ai ocazia să te refaci după aglomeraţia ce abea s-a încheiat."
Cornelia avea să-mi ţină de urât. S-a mai încheiat un ciclu din viaţa mea. Mihai şi-a pus ochelarii şi făcea ceva însemnări. M-am dus la culcare promiţându-mi că îl voi aştepta trează pe Mihai. M-am aşezat în pat şi nu ştiu când au venit zorii. Azi vor pleca copii!
Au venit colege şi prietene de-ale mele, singure, cu soţii sau cu un frate, sau cu cineştie cine. Au venit colegi şi prieteni de-ai lui Mihai, singuri sau însoţiţi. Privind numai la invitaţii lui, sunt uimită. Sunt tineri şi bătrâni, mărunţi şi foarte înalţi, cu plete sau cu chelie, cu barbă sau raşi până şi pe cap. Unii sunt chiar fioroşi dar ...ăştia sunt prietenii lui Mihai! Au venit şi colegi, şi prieteni de-ai Ioanei şi de-ai lui George, Iuliana cu fiicele ei, Cornelia, Virginia şi mulţi alţii. La apariţia Iulianei aproape toţi bărbaţii şi-au îndreptat privirile asupra intrării. În acest "cor " de priviri ne-am prins şi eu dar, şi Narcisa. La un momentdat am avut impresia că-l văd pe ...Costel dar şi pe Mihaela. Nu băusem nimic dar să fi fost numai părere? E posibil să fi fost invitaţi de copii. Ceva mai târziu m-am convins. Chiar ei erau, împrună cu Ioana şi George. Nu ştiam ce să fac. Eram încurcată. "Când nu e obligatoriu să iei o hotărâre, e obligatoriu să nu iei nicio hotărâre!"
Aveam emoţii ca la botezul Ioanei. Mâine după amiază copii pleacă înapoi peste ocean. Ioana nu vrea să rişte să o apuce durerile facerii altundeva decât
acasă la ea. Toţi invitaţii erau îmbrăcaţi frumos şi se simţeau în largul lor. Mihai adusese o trupă de chelneri, angajase şi un "coordonator" de meserie.
Curtea era împodobită, erau mese suficiente, scaune, iar sistemul de lumini funcţina perfect. Lui Adam nu-i păsa de nimic. Când a "coborât" la masă, toată lumea a dorit să-l vadă. Eram mândră-foc de flăcăul meu. Au apărut şi naşii. Chiar s-au "deranjat" cu ţinuta. Ea, într-o rochie bleu pal, în stilul anilor 60, el îmbrăcat elegant, în genul gangsterilor de pe vremea prohibiţiei. Asocierea nu deranja, ci te ducea cu gândul la "mafiotul" care şi-a afişat "amanta de lux". Mi-aş fi dorit să asist la botezul lui Adam dar
"pravila" mă oprea. Iuliana s-a depărtat, o clipă, de fetele ei şi a venit lângă mine.
"Dalia, pot să filmez botezul?"
"Chiar te rog. Nu numai atât, dacă poţi, şi nu e deranjnat, evenimentul, sună-mă şi ţine-mă la curent în direct cu ce se mai petrece."
"Nu sunt foarte pricepută la "transmisii"dar "suporţi" ca reporter special pe fiica mea cea mică?"
"Sigur! Adu-o acum să stabilim ce şi cum."
Alina este o domnişorică brunetă şi subţire, cu o privire isteaţă şi pătrunzătoare. M-a cercetat cu atenţie şi apoi mi-a spus:
"Sărut mâna, doamnă! Să vă trăiască şi vă mulţumim pentru invitaţie."
O priveam pe Iuliana şi am remarcat că degetele fremătătoare nu mai purtau verigheta. Avusese verighetă? Era căsătorită? Ce bărbat ar fi ignorat o asemenea femeie? Am revenit la cuvintele Alinei, cuvinte pe care nu prea le ascultasem. Am răspuns în cuvinte de convenienţă şi am trecut la ce mă durea.
"Ai telefonul încărcat?"
"Am două linii."
"Facem schimb de telefoane şi mă suni de la biserică de pe telefonul meu la numărul tău, ok?"
"Sigur."
"Dacă te caută cineva, cât timp ai telefonul la mine, ce fac?"
"Răspundeţi şi explicaţi situaţia. Numai dacă va fi strict nevoie să spuneţi numărul dumneavoastră."
"Bine, am înţeles."
"Te rog mult, "domnişoară reporter", comentează-mi tot ce crezi că e interesant, iar la final, anunţă-mă când se pleacă de la biserică, să pot da startul la retuşuri."
"Bine, doamnă."
"Te rog să îmi spui pe nume!"
"Bine....Dalia! Aveţi...ai un nume aşa de rar şi de frumos."
"Naşul meu de botez e "vinovat". A iubit enorm o femeie cu acest nume, în adolescenţă. Nu a uitat-o niciodată şi a considerat că măcar numele trebuie să se păstreze."
Maşinile invitaţilor s-au pus în mişcare. Naşa l-a luat pe Adam şi pe naşul şi au plecat spre maşină. În treizeci de minute am rămas singură acasă, adică eu cu echipa ce asigura serviciul. Imaginea Ioanei cu George, însoţiţi de Costel şi Mihaela, îmi dădea o senzaţie stranie. Poate mă simţeam mai împăcată dacă în locul Mihaelei ar fi fost Lavinia. Când s-a apropiat de mine şi de Adam, Costel a schiţat pe jumătate gestul "acela" şi mi-am simţit corpul tresărind.
"Deci mai "avem" un copil!"
L-am ignorat. Mihaela avea un aer de femeie resemnată,
cu colţurile gurii coborâte. I-am remarcat strădania de a se machia adecvat dar...poate nu a ştiut niciodată să o facă, poate nu a avut răbdare, sau poate nici nu-i mai păsa foarte tare. M-a privit atentă şi rece, mi-a spus politicos ce se spune în asemenea ocazii, apoi s-a retras discret. Telefonul!
"Da, Alina!"
"Dalia, am ajuns la biserică şi aici este totul foarte frumos. Cristelniţa e prgătită, preotul e prezent şi musafirii sunt în număr foarte mare."
"Bine. Mulţumesc şi să mă mai suni!"
"Ştiţi...adică ştii...aş vrea să vă spun ceva ciudat."
"S-a întâmplat ceva cu Adam?"
"Nu, Dalia. Când am intrat în biserică, mama mi-a atras atenţia asupra unei picturi de pe perete. Acolo sunteţi pictată dumneavoastră, undeva aproape de tavan, în partea dreaptă."
Mi-am amintit bisericuţa şi chipul celui ce mă îndemna să mă bucur.
"Cum arată preotul?"
"Brunet, cu părul lung şi foarte slab."
Am mulţumit şi am închis. Deci nu mi s-a părut. Acea schiţă, în cărbune, devenise pictură. Ce s-a întîmplat atunci? Ce l-a determinat pe "zugrav" să-mi picteze chipul acolo? Am rămas pe gânduri. După ce avea să nască Ioana, urma să plecăm în America. Mi-era cam teamă de un asemenea zbor. Adam era prea mic să îl luăm cu noi şi nici nu prea ştiam cui îl puteam lăsa în grijă. Cornelia mi-a avansat propunerea să-l las la ea. Şi Virginia şi-a arătat disponibilitatea. Exclus Virginia! Prea avea probleme amoroase. Trebuia să merg la Ioana dar gândul să-l "părăsesc" pe Adam, chiar pentru scurt timp, mă neliniştea. Telefonul!
"Da, ascult!"
"Nu voi comenta nimic, mi-a spus Alina, ascultaţi!"
Din telefon se auzea clar glasul plăcut al preotului urmând tipicul. Vocea aceea baritonală nu o puteam asocia cu trupul ascetic al preotului. A intervenit Alina, spunându-mi că revine şi a închis.
Mi-a revenit în memorie gestul lui Costel. Ce vrea? Ce speră? Am dat din cap de parcă doream să alung o muscă sâcâitoare. A sunat iar telefonul.
"Da!" Am răspuns imediat şi când am auzit glasul lui Mihai, m-am simţit urmărită.
"Venim cu creştinul!"
"Vă aştept, iubiţilor!"
Am strigat la "echipa de şoc", anunţându-i că vine alaiul. Aveam emoţii îngrozitoare. M-a mai sunat o dată Mihai şi mi-a spus că în cincisprezece, maxim douăzeci de minute vor fi acasă. Am pregătit cadourile pentru naşi, cu un zâmbet pe buze. Abea aşteptam să le văd figurile şi eram curioasă dacă le vor şi îmbrăca la petrecere. Sonorizarea era perfectă. Boxele erau dispuse prin toată curtea dar erau bine mascate.
Echipa întreagă era strânsă iar "şeful" punea la punct ultimele detalii. Au venit. Naşii, emoţionaţi ca şi mine, veneau spre casă. Am trecut dincolo de prag şi îi aşteptam.
"Ţi-am luat un păgân şi ţi-am adus un creştin!"
Am respectat tot tipicul şi Mihaela îmi spunea discret, din spate, ce mai trebuie să spun şi ce mai trebuie făcut. Adam dormea impasibil. Am urcat cu naşa la Adam în cameră. Alina m-a rugat s-o las şi pe ea să mai rămâna puţin cu "bebe". Am acceptat fără
rezerve, am verificat "urechea electronică" şi am coborât. Naşii au fost atât de încântaţi de cadouri încât au decis să se costumeze imediat. După câteva minute au apărut pe terasă un "paşă" şi o "cadână".
Şi naşa era o tentaţie, chiar şi pentru mine. Am mingâiat-o discret pe sân şi am privit-o în ochi. Mi-a zâmbit ... şi şi-a urmat perechea. Meniul a fost perfect, servirea exemplară. Am dansat mult şi cu mare plăcere. Am fost invitată de o mulţime de prieteni şi cunoştinţe. Cu Mihai am dansat doar o dată sau de două ori. Am căutat-o din ochi pe Iuliana. Dansa cu Mihai şi
aproape imediat, Costel a intervenit. Mihai s-a retras iar Costel, în timp ce dansa cu Iuliana, mă privea insistent. Cornelia era foarte importantă. Se tot ducea la Adam şi cobora să mă ţină la curent cu "ce face băiatul". Cadourile pentru Adam au fost de la chestii normale până la tot felul de ciudaţenii. Pe locul întâi era, de departe, un mini ATV funcţinal.
După miezul nopţii, am rămas singuri cu copii noştrii.
Mihai mi-a reamintit că a doua zi Ioana şi George
aveau să plece. A mai adăugat şi că şi el va lipsi două zile.
"În timpul ăsta ai ocazia să te refaci după aglomeraţia ce abea s-a încheiat."
Cornelia avea să-mi ţină de urât. S-a mai încheiat un ciclu din viaţa mea. Mihai şi-a pus ochelarii şi făcea ceva însemnări. M-am dus la culcare promiţându-mi că îl voi aştepta trează pe Mihai. M-am aşezat în pat şi nu ştiu când au venit zorii. Azi vor pleca copii!
De Viorel Gongu
-->
Comentarii