Se-nvăluie pământu-n zorii-nrouraţi ,
Împraştie grădina suav parfum de crini
E ziua ta iubito şi-n ochii tăi senini,
Ochii mei privesc - de drag cutremuraţi…
Îmi răscoleşte trupul răcoarea dimineţii,
Mă pierd pe câmp şi-adun un braţ de flori
Vâslesc pe cer cocori rătăcitori
Vestind o noua primăvară-n toamna vieţii.
Dar toamna e frumoasă, când sufletul ţi-e dat
Şi inima mai cată doi ochi întrebători
Precum sunt ochii tăi - iubirii cerşetori,
De care pentr-o viaţă sunt legat!
Aşa că ţi-am cules buchet de-albăstrele,
În care-am prins şi maci, arzând ca focul,
Căci tu şi florile mi-aţi fost norocul
Şi uite, toamna vieţii o trecem tot cu ele…

Comentarii
Mulţumesc domnule Viorel Croitoru.Sărbători fericite!
Cea mai frumoasă floare e sufletul ce l-ai pus acolo... Și orice ea simte asta!
Frumos!
Multumim, la fel!
Dragele mele prietene, Mihaela şi Camelia, calde mulţumiri pentru comentarii.Vă doresc Sărbători fericite!
Frumos poem, felicitari!
Aşa că ţi-am cules buchet de-albăstrele,
În care-am prin şi maci, arzând ca focul,
Căci tu şi florile mi-aţi fost norocul
Şi uite, toamna vieţii o trecem cu ele...
Mulţumesc din suflet, Patricia.Sărbători fericite!
Mulţumesc frumos, distinsă Lenuş, pentru fruosul comentariu.O zi minunată!
Frumos buchet de flori
