Îmi aduc aminte când bunicul
Mi-a pus în mână ciocanul,
Dalta, icul şi şpiţul....
–Ai crescut mărişor,măi nepoate,
Și acum le poţi pricepe pe toate.
Pe mine mă lasă încet puterile
Și greu mai mânuiesc uneltele.
Am să te învăţ acum şi pe tine,
Ca să preiei meseria de la mine.
Cu aceste scule, onorabile,
Am făcut construcţii durabile:
Am cioplit piatra pentru palate regale,
Pentru tuneluri şi drumuri naţionale.
Bunicul întinde mâna şi-mi arată,
Încântat, un bloc uriaş de piatră.
Aici o cruce sfântă este cuprinsă,
Din acest bloc trebuie desprinsă .
Cu şpiţul, în piatră, loc la ic se face,
Apoi, cu icul, în bucăţi se desface,
Acum începe munca adevărată:
– Îmi spune zâmbind – Îndată,
Cu dalta, chipul se desprinde
Din piatra ce încătuşat îl cuprinde.
Sunt tânăr şi fără răbdare:
Unde o fi chipul în piatră, oare?
Îi admir răbdarea, fără măsură,
Ce o are pentru a mea învăţătură.
–Cu ciocanul, dalta, se bate usor,
Bucăţi mici se desprind din locul lor.
E muncă grea, piatra e tare
Şi opune o rezistenţă mare.
Astfel,pentru a mea învăţare,
A dăltuit în piatră suprema lucrare:
Crucea cea de veci, lucrare de căpătâi,
Ce străjuieşte astăzi la mormântul lui.
Cînd soarta și-a luat “tainul”,
Eu am completat doar anul,
..... ultima dorinţă...lumească.
(Dumnezeu să-l odihnească!)
MdRaesculum 10-13 septembrie 2009/ iunie 2011
PS.
Bunicule,îţi cer acum iertare,
Că am pus sculele de-o parte
Şi am pus în mâna o carte,
Dar îţi păstrez o vie amintire.
-->
Comentarii