Trec zilele atât de repede, când ninge, când plouă, când stăm la umbră. De multe ori suntem prinși în vârtejul vieții și nu vedem când înfloresc magnoliile. Gândurile câteodată obosite, câteodată stresate de diferite situații ne schimbă chipul, ne schimbă privirea. Uităm să iubim lucrurile simple, un zâmbet , o floare, un cântec. De fapt uităm să trăim... Gonim după ceva, alergăm undeva și de multe ori ne dăm seama târziu că nu merită.
În fiecare dimineața deschid geamul, indiferent de anotimp și las aerul să-mi inunde sufletul. Prind în mână un fulg, un picur de ploaie sau o rază de soare. Mă bucur de cana mea de ceai, de cornul făcut după rețeta bunicii și de câteva fructe. Zâmbesc când soarele desenează pe cer un răsărit luminos sau un apus plin de culoare. Mă plimb prin zăpadă, prin ploaie și nu fug de soare.
Închid ochii, de multe ori încerc să învii amintiri care mi-au marcat viața și pe lângă care poate de multe ori am trecut nepăsătoare. Nici nu vreau să-mi închipui cum ar fi dacă nu aș mai putea să merg prin pădure cu picioarele goale , la malul mării pe nisipul cald departe de asfaltul care nu-mi spune nimic. Îmi place să mă plimb pe jos , să stau multe ore într-o librărie , să ascut muzica care-mi place. Am multe în minte, cuvinte nerostite dar frumos îmbobocite în sufletul meu.
Astăzi mă bucur de adierea vântului de dimineață, de zâmbetul băiatului care-mi aduce revista, de bulevardul înverzit de altă primăvară, de fiecare clipă. Îmi fac în fiecare zi un traseu, cu ce trebuie să fac sau cu ce nu trebuie să fac. Dimineața mai odihnită verific agenda,o nouă aventură a vieții. Nu uit niciodată de revistă, privesc trandafirii îmbobociți, zâmbesc discret când cine mă salută. Seara bifez atentă ce am făcut și ce nu am făcut, câteodată mulțumită, câteodată....
Așa este viața, dar niciodată nu uit să privesc cerul și să spun "Mulțumesc Doamne!" Chiar dacă ninge, chiar dacă plouă în fiecare dimineață zâmbesc , mă eliberez prin credință de false poveri.
4.04.2018
-->
Comentarii