Călătorii geodezice, Austria – generalul Alexandru Guran (5-2)
(un adevărat intelectual)
Moto: „Războaiele vin şi trec, soldaţii mei rămân pentru totdeauna.” (citat celebru din Tupac Shakur)
Austria a dat Germaniei un pictor devenit politician, Hitler, și știți ce a făcut cu lumea. Banatul a dat Imperiului Austro-Ungar un militar, scriitor și pictor, ajuns șeful Serviciului Geografic Militar al Armatei (imperiului)!
Comuna Borlovenii Vechi din județul Caraș-Severin
Un general de seamă al armatei Imperiului Austro-Ungar a fost Alexandru Guran (1824, Borlovenii Vechi, Caraș-Severin – 1888, Viena), militar, dar și pictor și scriitor. A fost și cetățean român. Așadar, a fost locotenent-mareșal (Feldmarschalleutnant) român în armata austro-ungară, comandant al Școlii de Război, apoi șef al Departamentului nr. 5 din Ministerul Austro-Ungar de Război. La sfârșitul carierei a îndeplinit funcția de director al renumitului Institut Geografic al Armatei.
Generalul Alexandru Guran
Alexandru a fost fiu al locotenent-colonelului Moise Guran, comandant al regimentului român bănățean nr. 13, originar din Domașnea (https://cultural.bzi.ro/cariera-de-ofiter-a-lui-alexandru-guran-24552). A absolvit școala primară în satul natal, la Bozovici școala gimnazială, iar la Caransebeș liceul. Având pe întreg parcursul școlar rezultate dintre cele mai bune, a fost primit pe ziua de 29 octombrie 1836 la Academia Militară Tereziană din Wiener Neustadt, cea mai veche academie militară din lume (1751, din inițiativa împărătesei Maria Terezia; în martie 1938, generalul comandant Rudolf Towarek a refuzat să o predea Wehrmacht-ului după anexarea Austriei de către Germania nazistă), pe care a absolvit-o cu rezultate excelente. După absolvirea cursului superior ca sublocotenent, a fost încadrat ca locotenent în regimentul de infanterie Erzherzog Franz Ferdinand d’Este nr. 32 la 30 septembrie 1844 [Militär-Zeitung nr. 37, vineri, 25 mai 1888, p. 298; Österreichisch-Ungarische-Reform-Zeitung Vedette nr. 43, duminică, 27 mai 1888, p. 351].
Clădirea Academiei Militare Tereziene (în Wiener Neustadt, Viena), unde avea să fie șef de promoție în 1890, un alt viitor general român, Gheorghe Domășnean
La 20 august 1848 a fost avansat la gradul de locotenent-major, cu care s-a distins în luptele din 1848 și 1849 în Italia la Governolo, Montanara, Curtatone și în bătălia de la Novara. La 1 decembrie 1850 a primit gradul de căpitan de clasa a II-a, iar la 24 ianuarie 1851, de căpitan de clasa I și a fost mutat la secțiunea Statului Major General pentru gestionarea trupelor și magazinelor [Johann Svoboda: „Die Theresianische Militär-Akademie zu Wiener-Neustadt und ihre Zöglinge 1838-1893“, vol. 2, K. K. Hof- und Staatsdruckerei, Viena 1897, p. 86].
La 1 mai 1859 a fost înaintat în gradul de maior [Militär-Zeitung nr. 37, miercuri, 11 mai 1859, anul XII, p. 299]. În anul 1859, participă la războiul austro-italian, luptând pe fronturile de la Magenta și Solferino. În aceste bătălii s-a remarcat ca un bun ofițer, bine pregătit din punct de vedere militar, cu multă inițiativă și curaj, pentru care a fost decorat de împăratul Franz Joseph al Austriei cu Crucea imperială de Merit Militar, cu expresia de cea mai mare satisfacție.
A fost numit din 29 martie 1864, cu gradul de locotenent-colonel, la secțiunea Statului Major General pentru gestionarea trupelor și magazinelor în corpul armatei [K. k. Armee-Verordnungsblatt, rr. 16, 24 martie 1864, K. K. Hof- und Staatsdruckerei, Viena 1867, p. 88], și de la 5 iulie 1866, înainte de termen, cu rang de colonel al Statului Major General. În această funcție a servit în timpul campaniei în Italia din 1866 ca șef de stat major la comandamentul militar din Istria, apoi ca șef interimar al statului major al Armatei de Sud [A. Graf von Thürheim: „Gedenkblätter aus der Kriegsgeschichte der K.K. Oesterreichischen Armee, vol. 2, Editura Buchhandlung für Militärliteratur Karl Prochaska, Viena și Teschen 1880, p. 444].
După terminarea campaniei, a preluat pe 26 septembrie 1866 comanda Școlii de Război și a Școlii de Administrație, până când a fost promovat ca șef al departamentului nr.5 din Ministerul de Război austro-ungar la 3 ianuarie 1869. A deținut acest post până la 31 octombrie 1872 [Österreichische Akademie der Wissenschaften: „Studien zur Geschichte der osterreichisch-ungarischen Monarchie“, Editura Böhlau, Viena 1971, p. 263].
La 1 noiembrie 1872 a devenit pentru aproape patru ani comandant al Brigăzii 1 din divizia VI de infanterie și director al Secției de Topografie din Croația și Slovenia. A fost ridicat la gradul de general de brigadă (Generalmajor) la 23 aprilie 1873 (grad de la 1 mai al anului) [Antonio Schmidt-Brentano: Die k. k. bzw. k. u. k. Generalität 1816–1918, Österreichisches Staatsarchiv (Arhiva de Stat a Austriei), 1907, p. 60].
În anul 1876 generalul Guran a fost numit de împăratul Franz Joseph în funcția de director superior al Institutului Geografic Militar din Viena. În această calitate a participat într-un mod remarcabil în publicarea noii serii a foilor hărții speciale a Imperiului Austro-Ungar, precum și în numeroase alte lucrări cartografice [Militär-Zeitung nr. 37, vineri, 25 mai 1888, p. 298].
Institutul Geografic Militar (Ehemaliges Militärgeographisches Institut, Friedrich-Schmidt-Platz 3) din Viena (vizitat în 1991)
Șeful Statului Major General, locotenent-mareșalul Anton Maria Baron von Schönfeld a lăudat explicit performanța generalului [Hubert Zeinar: „Geschichte des österreichischen Generalstabes – Begreiungskriege bis Erster Weltkrieg“, Editura Böhlau GmbH und Co. KG, Viena – Colonia – Weimar 2006, p. 394]. Guran s-a bucurat mereu de încrederea împăratului. A fost avansat de el în ziua de 1 mai 1878 la gradul de locotenent-mareșal în aceeași funcție [Antonio Schmidt-Brentano: Die k. k. bzw. k. u. k. Generalität 1816–1918, Österreichisches Staatsarchiv (Arhiva de Stat a Austriei), 1907, p. 60].
Din motive de sănătate, Guran a cerut retragerea sa din serviciu. Pensionarea i-a fost aprobată la 1 noiembrie 1879. În cercurile militare a fost considerat încă din timpul vieții ca unul dintre cei mai inteligenți și stimați generali din toată armata austro-ungară.
Generalul a murit necăsătorit, departe de Banat, la Viena, unde a fost înmormântat cu onoruri militare. În necrologuri a fost descris drept un om educat, corect și precis, care s-a bucurat de cea mai mare cinstire în armată [Johann Svoboda: „Die Theresianische Militär-Akademie zu Wiener-Neustadt und ihre Zöglinge 1838-1893“, vol. 2, K. K. Hof- und Staatsdruckerei, Viena 1897, p. 86].
Dar generalul a fost și artist. Personalitate complexă, nu a fost numai un militar desăvârșit, ci și un pictor apreciat. S-a axat pe peisaje și flori, în redarea lor folosind cu multă dibăcie nuanțele de verde, albastru, alb și galben. Dealurile împădurite și livezile înflorite din picturile sale amintesc de meleagurile copilăriei. Cu mare drag a pictat și portrete, în care înfățișează oamenii din jurul său [http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Alexandru_Guran].
Bun cunoscător al sufletului omenesc, realizează portrete de o mare expresivitate, cel mai apreciat fiind tabloul „Femeia cu lumânarea aprinsă”, ce reprezintă o româncă ieșind din casă în toiul nopții cu o lumânare aprinsă, aceasta ferind cu mâna flacăra de vânt.
Flacăra proiectează misterios razele asupra pieptului și brațelor, având o umbrire splendidă a feței. Tabloul, împreună cu alte 34 de lucrări, a fost expus la Caransebeș la o expoziție organizată de Ioan Popasu cu ocazia înființării „Societatea Femeilor Ortodoxe din Caransebeș” (1 mai 1891), tablou ce a fost vândut în anul 1925 cu suma de 250.000 lei [http://www.banaterra.eu/romana/alexandru-guran].
Alexandru Guran a publicat și nuvele în „Familia“ lui Iosif Vulcan din Oradea, dar și zeci de articole de cultură generală în ziarele „Albina” din Viena, „Concordia” din Budapesta și „Luminătorul” din Timișoara. S-a bucurat de aprecierea regelui Carol I, cât și de prietenia Mocioneștilor, a episcopului Ioan Popasu și a lui Vicențiu Babeș [http://www.banaterra.eu/romana/alexandru-guran].
Recunoscut pentru simțul său artistic, el a fost delegat al Austriei la expoziția mondială de pictură de la Paris din anul 1878, precum și președinte al comisiei austro-ungare la această expoziție [http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Alexandru_Guran]. A fost ales de trei ori consecutiv președinte de onoare al Expoziției europene de pictura de la Paris [http://www.caransebes.ro/cultura/personalitati/Alexandru_Guran.htm].
A primit multe distincții, intre altele: Crucea de Cavaler al Ordinul Imperial Leopold (1872); Ordinul împărătesc rus al Marii Cruci a Ordinului Sfântul Stanislav; Ordinul regal român al Marii Cruci a ordinului Steaua al României; Ordinul Regatului Sardiniei al Marii Cruci a ordinului Sf. Maurițiu și Lazăr; Ordinul împărătesc persan de mare ofițer al ordinului al Soarelui și Leului.
Constantin NIŢU
„Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richter
http://webdidacticanova.blogspot.ro/
http://lenusa.ning.com/profiles/blog/list?user=2xbgg4a2kinp8
http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html
-->
Comentarii