Călătorii geodezice - Franța, 1996 (VI)

ălătorii geodezice - Franța, 1996 (VI)

 

(capitolul precedent)

 

Pictura franceză

 

Moto: „Pictorul este un filosof, dar filosofia sa este pictura.” Renato Gutusso

 

Nu facem o istorie a picturii franceze, ci ne oprim doar la câteva curente semnificative din ultimele secole. Barocul (fr. baroque – bizar, ciudat,  în portugheză barucco - perlă cu formă neregulată, asimetrică) secolelor XVI-XVIII în general, generat în Italia și apoi extins în Europa, ca stil artistic, este caracterizat prin gustul pentru colosal și grandios, prin neregularitate și exces de ornamente complicate.

Îndepărtându-se de echilibrul specific renașterii, barocul cultivă libertatea și grandoarea formelor, bogăția ornamentației, libertatea și fantezia exprimării. A apărut în Italia, s-a răspândit apoi în Germania, în Spania sub aspectul unei arte naționale, În Franța, în Anglia și chiar în Principatele Române, apoi în România.

Barocul în pictura secolului al XVII-lea este teatral, dinamic și cu contrast accentuat. Georges de La Tour  (1593 - 1652) aparține acesui stil. A pictat scene aprinse de lumina lumânărilor.

1979361916?profile=original„Mâncători de cartofi” (1622-1625), Georges de la Tour

Stilul rococo este un stil artistic de ornamentație răspândit în secolul al XVIII-lea, provenind din Franța, caracterizat printr-o bogăție excesivă de linii, de curbe, de ghirlande împletite asimetric, încrustate cu cochilii etc. Probabil stilul rococo e doar o cobinație peiorativă a silabelor din cuvintele rocă și barroco, specific chiar și modei. A fost inventat în 1797. Rococoul în pictura secolului al XVIII-lea este caracterizat prin eleganță, rafinament și lejeritate.

Acestui gen îi aparțin pictori ca Jean-Honoré Nicolas Fragonard (1732  1806, cu scene de istorie, de peisaje, galante și libertine), Jean Baptiste Siméon Chardin (1699 - 1779, maestru al naturilor moarte, al scenelor de viață și al portretelor, caracterizat prin simplitate și realism subtil, inițiatorul unui curent burghez în pictura franceză), François Boucher (1703 - 1770, portretist remarcabil, cu picturi idilice, și senzuale, cu tematică bucolică, mitologică, pastorală sau alegorică, reflectând fidel viața la curtea lui Ludovic al XV-lea, a unei epoci dominate de hedonism și erotism), Greuze Jean Baptiste, Watteau ș.a. 

1979364218?profile=RESIZE_1024x1024„Blocarea”, Nicolas Fragonard (Luvru)

1979367115?profile=RESIZE_1024x1024„Autoportret”, Jean (Baptiste) Siméon Chardin

1979368639?profile=original„Madame de Pompadour”, François Boucher

 Neoeoclasicismul este un alt curent în artă, literatură și arhitectură, apărut în secolul al XVIII-lea, tot în Franța (fr. néoclassicisme), care își ia ca model arta, literatura și arhitectura clasică (antică). În pictură neoclasicismul secolului al XVIII-lea este caracterizat de grandoare, forță și splendoare.

            Acestui stil îi aparțin pictorii David Jacques Louis (1748 1825), Gros Antoine Jean  (1771 1835, cu picturi istorice, cu scene din timpul lui Napoleon I, printre care Bătălia de la Wagram, Bătălia de la Quatre Bras), Jean Auguste Dominique Ingres (17801867, tot pictor istoric, cu remarcabile portrete desenate sau pictate), Nicolas PoussinJacques-Louis David ș.a.

1979368879?profile=original„Bataille de la Quatre Bras”, Gros Antoine Jean

 

Cum sunt un mare romantic, trecem ușor la romantism, apărut la sfârșitul secolului al XVIII-lea în Anglia și la începutul secolului al XIX-lea în Franța, ca reacție împotriva clasicismului și regulilor lui formale; a preluat tradițiile naționale și populare, promovând cultul naturii, lirismul, fantezia și libertatea de expresie. Romanticii au înclinare spre lirism, spre individualism, visare, sensibilitate, melancolie, imaginație, visare, specifice și picturii.

            Dntre romantici îi amintim pe Ferdinand Victor Eugène Delacroix (1798 - 1863), Géricault Théodore (1791–1824, pictor și litograf francez, creația sa purtând semnul transformărilor istorice).

 

1979371009?profile=RESIZE_1024x1024„Măcelul din Chios”, Ferdinand Victor Eugène Delacroix

Măcelul din Chios este pictată în 1824. Sursa de inspirație a tabloului este de natură istorică. În luna aprilie a anului 1822, populația greacă din insula Chios a fost masacrată de armata Înaltei Porți. Faptul înfricoșător a cutremurat întreaga Europă. Pregătindu-și tabloul, Delacroix a scos informații din cartea locotenentului Voutier, ofițer francez, care a luptat în rândurile grecilor și a scris în anul 1823 „Amintiri din actualul război grecesc".

 

1979373037?profile=original„Naufragiat”, Théodore Géricault

 

Și fiindcă vremurile devin tot mai realiste, realiști devenim și noi, că doar trebuie să ținem cont de realitate, așa cum este ea. Apărută în evul mediu, concepția era opusă nominalismului, potrivit căruia universaliile au o existență substanțială reală independentă de gândirea noastră (Duns Scotus). În epoca modernă, concepția este opusă idealismului, potrivit căruia se credea că lucrurile există independent de faptul că sunt percepute sau nu. Dar lăsăm filosofia și trecem la arte și literatură, unde realismul vizează reprezentarea obiectivă a realului sau a posibilului în datele sale esențiale, caracteristice. Mișcarea artistică și literară apărută în secolul al XIX-lea  se opunea romantismului și academismului neoclasicist.

În artele plastice, și datorită influenței fotografiei apărute tot în Franța, manifestul romantismului îl constituie „Înmormântarea din Ornans” (1849) a lui Courbet Gustave  (1819 - 1877, angajat în evenimentele politice ale timpului său, ales în conducerea Comunei din Paris din anul 1871, implicat în toate trecerile de la regat la republică și invers, rămânând fidel, cum avea să spună el însuși, „regimului libertății"), care, alături de Edgar Germain Hilaire Degas (1834 –1917, cu picturi ale balerinelor, modistelor, curselor de cai, cu circa două mii de lucrări, tablouri în ulei, pasteluri și sculpturi), Claude Monet, Auguste Renoir, Camille Pissarro, Daumier Honoré  (1808 - 1879, pictor, sculptor, caricaturist și litograf, n și de pictorii de la Barbizon - Jean-François Millet (1814 –1875, unul din fondatorii școlii de la Barbizon din Franța rurală, remarcat prin scenele sale cu țărani fermieri), Th. Rousseau a fost principalul exponent al realismului secolului al XIX-lea.

 

1979373130?profile=original „Fermieri”, Jean-François Millet

1979375535?profile=RESIZE_1024x1024„Reprezentaţie”, acuarelă 1858, Daumier Honoré, Muzeul Luvru, Paris

Și navigarea în slalom printre curente continuă. Impresionismul (fr. Impressionnisme), mișcare artistică ce apare în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, este caracterizat prin renunțarea la detalii, la clarobscur, spre a reda cât mai sugestiv lumina în pictură, prin tendința de a reda impresii fugitive, și cele mai intime nuanțe personale.

Dintre impresioniși îi amintim pe Oscar-Claude Monet (1840 – 1926, din Normandia, cu multe picturi ale plajelor), Renoir, Sisley și Basille.

 1979377748?profile=original

„Nuferi”, Oscar-Claude Monet

Navigând printre curente, a, găsim și pictori care nu aparțin unei mișcări anume. Unul dintre ei este Paul Cézanne (1839 1906), considerat în prezent cel mai mare înnoitor al picturii la sfârșitul secolului al XIX-lea. Reducerea perspectivei la valorile termice ale culorilor și directa sa referire la formele geometrice au făcut ca pictura sa să reprezinte puntea de trecere de la impresionism spre cubism, prima perioadă a acestei ultime orientări fiind numită de către unii teoreticieni ai artei, „faza cézanniană". Opera lui Cézanne, sinteză ideală a reprezentării naturaliste, marchează cu pregnanță evoluția artei moderne, al cărei limbaj o revoluționează în direcția unor experiențe neașteptate.

A fost influențat de Gustave Courbet, El Greco, Charles-Francois Daubigny, Nicolas Poussin, Pierre-Auguste Renoir, dar și prin lucrările sale a influențat mulți pictori, precum  Pablo Picasso, Amedeo Modigliani, Jackson Pollock, Fernand Leger, Chaim Soutine, Piet Mondrian, Francis Bacon, Man Ray, Vilhelm Lundstrom, Paul Gauguin, Wassily Kandinsky, Roman Selsky, Adalbert Erdeli, Michel Kikoine. Un adept al precepte deduse din pictura lui  Cézanne a fost  pictorul și pedagogul român Catul Bogdan (1897 -1966).

1979377897?profile=original„Jucătorii de cărți”, 1892, Paul Cézanne

Paul  Gauguin (1848 – 1903) a fost un pictor postimpresionist. Aventurier și geniu, Paul Gauguin a știut să prevadă viitorul, pregătind calea picturii moderne, influențându-i pe fauviști și pe artiștii din gruparea Nabis. Între mizerie și epuizare, călătorii și disperare, a ajuns să creeze opere extraordinare, în care redă cu intensitate viziunea sa senzuală asupra vieții.

1979379941?profile=RESIZE_1024x1024„Cine suntem? De unde venim? Încotro mergem?”, 1897, Paul   Gauguin

            Și Henri de Toulouse-Lautrec (1864 - 1901) este tot celebru,  tot din perioada  postimpresionistă. În ciuda faptului că experiențele diferitelor curente artistice de la sfârșitul secolului al XIX-lea nu-i erau străine, activitatea sa nu poate fi încadrată în vreo categorie tip. O spunea el însuși: „Nu aparțin nici unei școli. Lucrez singur în ungherul meu".

Originalitatea picturii sale corespunde personalității sale neobișnuite. Stilul aparte i-a dat posibilitatea să capteze spiritualitatea epocii sale, a acelei epoci în care a trăit și pe care a observat-o atât de pătrunzător, slalomând printre curente, dar luând de la fiecare câte ceva și dând fiecăruia oarece din experiența sa.

1979381880?profile=original„În pat: sărutul”, Henri de Toulouse-Lautrec

Pierre-Auguste Renoir (1841 – 1919) a fost unul din cei mai celebri pictori, creator, împreună cu Claude Monet, Alfred Sisley, Paul Cézanne,  al curentului impresionist. Dragostea lui pentru desen, artă figurativă și portrete l-au îndepărtat mai târziu de impresionism. Sub influența lui Ingres, începând din anul 1883, universul său coloristic devine mai blând, pictează trupuri feminine strălucitoare. Denumit pe drept „pictorul bucuriilor vieții", Renoir pictează cu pasiune până în ultima clipă a existenței sale.

 

1979382055?profile=originalLes grandes baigneuses", 1884, Pierre-Auguste Renoir

 

Pictori români specializați în Hexagon

Cum din Franța au venit numeroase raze ale culturii, intelectualii români s-au format aici, în orașul luminilor, dar și în alte centre ale Europei. Intelectualii transilvăneni se școleau mai ales În Budapesta și Viena. O parte dintre românii din toate principatele preferau Germania. Aici ne referim la câțiva pictori români care s-au perfecționat în Franța.

Prin 1845 este inițiat în Franța în Loja Trandafirul Perfectei Tăceri, Daniel Rosenthal  (Budapesta, 1820 - 1851) pictor și grafician român de etnie evreiască. A absolvit Academia de bele-arte din Viena. Se stabilește la București, grație lui Ioan D. Negulici, ca trimis al masoneriei, pentru a sprijini mișcarea de trezire națională care a generat revoluțiile de la 1848. A fost membru al societății secrete Frăția, din cercul lui C. A. Rosetti, împreună cu care a plecat în emigrație după înfrângerea revoluției de la 1848, spre a reveni mai apoi la Pesta. Studiază și pictează la Paris și Londra în anii 1845-48, în condiții materiale dificile. Devine membru al Societății studenților români din Paris. A trecut la creștinism în 1847 și și-a luat prenumele Constantin, așa că suntem tizi!

În perioada 1850 – 1857 vine la Paris  Theodor Aman (1831 - 1891), muscelean de-al meu, pictor și grafician, pedagog, ulterior academician român, întemeietor al primelor școli românești de arte frumoase de la Iași și București, în istoria plasticii românești primul artist modern în adevăratul sens al cuvântului. La Paris studiază pictura (1850) cu Michel Martin Drolling, apoi, din 1851, cu François-Édouard Picot.

Între 1856 și 1859 vine la Paris olteanul         Petre Alexandrescu (1828 - 1899), pictor de fresce, ca să continue studiile cu Léon Cogniet. În 1856, fiind la Paris a lucrat, în colaborare cu Carol Popp de Szathmáry, o pictură ce reprezintă „Unirea Principatelor Române”, litografiată în 1858 și difuzată în tiraj de masă. Întors la Craiova După 1859, Alexandrescu a plecat în 1860 la București, ca profesor de desen la gimnaziul Lazăr, unde l-a avut elev pe viitorul pictor de renume Ion Andreescu.   Dacă vozitați biserica Antim din București, îi veți putea aprecia contribuția la decorarea acesteia.

Între 1861 și 1865, remarcat de către politicianul Mihail Kogălniceanu, obține o bursă la Paris Nicolae Grigorescu (1838 – 1907), primul dintre fondatorii picturii române moderne. S-a înscris la École nationale supérieure des beaux-arts. S-a alăturat pictorilor de la Barbizon (satul celebru în acele timpuri prin arta înnoitoare a lui Jean-François Millet, Gustave Courbet și a lui Théodore Rousseau, promotori ai realismului care s-au stabilit chiar aici) și a urmat calea realismului și mai apoi a impresionismului. Avea să participe la Războiul de Independență (1877-1878).

1979382116?profile=RESIZE_1024x1024

Barbizon, satul pictorilor, la nord-vest de Fontainbleau

Și iată că în 1878 ajunge în Paris elevul lui Aman,    Ion Andreescu (1850 - 1882) pictor, pedagog și apoi academician român. Puteți vedea picturile sale aici, ca Pădure de fagi, Păduri iarna sau Stejarul. La sfârșitul lui 1878 frecventează cursurile „Academiei libere Julian”. Verile pictează la Barbizon (unde se întâlnește cu Nicolae Grigorescu) și în alte așezări rurale franceze.

În 1889 sosește la Paris    și Theodor Pallady (1871 - 1956), declarat membru post-mortem al Academiei Române în 2012. A studiat mai întâi ingineria la Politehnica din Dresda (1887-1889), luând și lecții de desen și pictură cu Erwin Oehme, care  îl sfătuiește să plece la Paris, unde lucrează în atelierul lui Jean Arman și se înscrie la Académie des Beaux-Arts. În 1892 intră în atelierul lui Gustave Moreau unde îi are colegi pe Henri Matisse, cu care leagă o strânsă prietenie, pe Georges Rouault și pe Albert Marquet. Trece apoi la clasa lui Puvis de Chavannes, de la care preia finețea desenului și strălucirea culorilor, fără a-i urma principiile estetice academizante.

Între 1899 și 1902 vine la Paris pictorul aromân            Gheorghe Petrașcu (Gheorghe Petrovici, 1872 - 1949), ulterior și academician român. La recomandarea lui Nicolae Grigorescu, primește o bursă pentru a se perfecționa în străinătate. După un scurt timp petrecut la München, pleacă la Paris, unde se înscrie la Academia Julian și lucrează în atelierul lui Bouguereau.

După 1902 vine în Franța          pictorul român Camil Ressu (1880 —1962), una din personalitățile marcante ale artei românești. A fost membru titular al Academiei Române. După studiile la București și Iași, pleacă să se perfecționeze în străinătate. Se oprește două luni la München vizitând muzeele din localitate, după care pleacă la Paris și se înscrie la Academia Julian, în atelierul lui Jean Paul Laurens, unde îi are colegi pe Jean Al. Steriade, Nicolae Dărăscu și Ion Theodorescu-Sion.

Între 1909 și 1911 vine să se adape de la impresionismul franez Nicolae Tonitza (1886 - 1940), pictor, interpret al „tristețelor luxuriant colorate". După studiile de la Iași, în 1908 pleacă la München, unde este admis la Königlich Bayerischen Akademie der Bildenden Künste (Academia Regală Bavareză de Arte Frumoase) în clasa profesorului Hugo von Habermann. Părăsește Germania și călătorește în vara anului 1909 în Italia și în Franța, unde rămâne pentru doi ani la Paris. Frecventează atelierul lui Pierre Laprade și face studii după pictori celebri. Influența preocupărilor din epocă nu întârzie să-și pună amprenta în opera tânărului artist, care o ia pe drumul impresionismului, apoi ale postimpresioniștilor. Pictează peisaje, portrete și compoziții, pe care le expune în atelierul său din Montparnasse.

În 1923 vine în Hexagon  pictorul Alexandru Ciucurencu (1903 - 1977), ulterior membru corespondent al Academiei Române, cu picturi cu subiecte istorice sau sociale și portrete. A studiat la Academia Julian din Paris și în atelierul lui André Lhote.

Tot pe la Paris hălăduiește în 1913-1914 cu o bursă șipictorul post impresionist           Dumitru Ghiață (1888 – 1972). A urmat cursurile Academiei Ranson și Academiei Delecluze. Aici s-a familiarizat cu tehnicile post-impresioniste, pe care le va asimila într-o manieră personală în lucrările sale: naturi moarte, peisaje și compoziții în culori sobre, cu influențe din arta populară.

            Un caz aparte îl reprezintă Nicolae Vermont (1866 - 1932), pictor și gravor român evreu. S-a convertit la ortodoxism. Grünberg după tată, își „franțuzește” numele, cu pseudonimul Vermont (vert mont = munte verde, traducerea din germană a numelui, grün Berg). Studiază la București, ca primul student evreu al acestei instituții, apoi la München și la Paris.

            Tot pe la Paris aveau să-și trăiască ultimii ani, stabiliți pe acolo, Victor Brauner (1903 -1966), pictor și poet suprarealist, Francisc Bartok (1937 - 1987), reprezentant al expresionismului abstract, elev al lui Corneliu Baba. Peisaje de pe Sena avea să expună și Max Wexler Arnold (1897, Iași - 1946, București), pictor, elevul lui Octav Bancilă. Tot aici a sfârșit și Romeo Storck (1903 – 1991, Paris), pictor și sculptor român. A devenit cunoscut după ce a executat comenzi de compoziții de mari dimensiuni pentru lucrările de arhitectură din noua capitală, Brasília și marele oraș São Paulo. Stilul pictural al lui Romeo Storck se revendică, în parte, de la direcția cubistă, în varianta practicată de André Lhote. Școlii franceze îi datorăm mult din formaqrea școlii românești de pictură.

 

Muzeul Luvru

Vorbind de pictură și de arte în general, trebuie să amintim și de Muzeul Luvru din Paris (Musée du Louvre), care cu cele numeroasele obiecte depozitate sau expuse pe o suprafață de 72.735 de metri pătrați este cel mai mare muzeu din lume. Este un loc pe care orice turist ce merge la Paris îl știe, situat pe malul drept al Senei, fiind alternativ pe locul unu sau doi în lume ca număr de vizitatori pe an.

1979382223?profile=originalParis, Arondisment 1, sediul Muzeului Luvru

Numele Luvru provine dintr-o asociere cu o vânătoare de lupi  (în latină lupus - lup, zona numindu-se lupara). În secolul al VII-lea, Sf. Fare, o stareță în Meaux, a donat unei mănăstiri o parte din „Vila (oraș) numită Luvra situată în regiunea Parisului", totuși, acest teritoriu probabil nu corespundea exact sitului de acum.

1979382317?profile=RESIZE_1024x1024Muzeul Luvru din Paris, imagine satelitară

Muzeul este situat în palatul cu același nume, construit inițial ca o fortăreață la sfârșitul secolului al XII-lea sub conducerea lui Filip al II-lea, pentru a proteja orașul de atacurile vikingilor. În 1546 cetatea a fost transformată de Francis I în palat regal.

1979382598?profile=originalMuzeul Luvru, harta

În 1682, Ludovic al XIV-lea alege palatul Versailles ca palat regal, palatul Luvru devenind pe rând muzeu, sediu al unor academii de literatură și arte timp de o sută de ani. În timpul revoluției franceze s-a decretat ca palatul Luvru să fie folosit ca muzeu național.

1979382797?profile=RESIZE_1024x1024Palatul Luvru, două perspective

Muzeul a fost deschis la 10 august 1793 cu o expoziție de 537 de picturi, majoritatea lucrărilor fiind proprietăți bisericești și confiscate. Colecția a fost mărită sub Napoleon, muzeul luându-i numele (Musée Napoléon). Colecția a fost permanent mărită, iar în timpul împăratului Napoleon al III-lea (al doilea imperiu francez), colecția ajunge la 20.000 de obiecte. Colecția este împărțită în opt departamente curatoriale: antichități egiptene; antichități din Orientul Mijlociu; antichitățile grecești , etrusce și romane; artă islamică; sculptură; arte decorative; pictură; tipărituri și desene.

Tabloul  renumit din secția de pictură este Mona Lisa a pictorului renascentis italian Leonardo da Vinci.

1979384965?profile=originalMona Lisa

PEste un portret în ulei pe planșetă de lemn de plop al Lisei Gherardini, soția lui Francesco del Giocondo din Lombardia și realizată probabil între 1503 și 1506. Leonardo continuat să lucreze la el chiar în 1517. A fost primită de regele Francisc I, aparținând acum statului francez, ca tot muzeul, deoarece francezii, cu toate revoluțiile lor și cu apariția pe acolo a fantomei comunismului, nu au votat o lege de retrocedare precum românii după 1989! Despre Muzeul Brukental nu putem zice același lucru, deoarece a fost cedat unei „etnii”, ceea ce în Franța e imposibil, că ei nu recunosc etniile!

Muzeul Luvru dispune acum de peste de 380.000 de obiecte și afișează în sălile celor  opt departamente 35.000 din ele, restul fiind în depozite, în cercetare sau în curs de restaurare.

În colaborare cu alte muzeee din țară sau din lume organizează expoziții mixte, spre bucuria iubitorilor de arte de pretutindemi. Multe lăzi cu obiecte au fost aduse de armata franceză la întoarcerea ei victorioasă de peste tot, mai ales în vremea celui de al doilea imperiu. Și înainte de a pleca într-acolo pentru a vizita muzeul, puteți consulta printr-un simplu click lista de lucrări din Luvru sau catalogul de picturi ale Muzeului Luvru. Un tur online de 6 ore și 12 minute îl puteți vizualiza prin click pe „tur online prin Muzeul Luvru”. Vizionare plăcută!

            Exponatele referitoare la România le puteți descoperi singuri! Noi amintim aici de Leonard Velcescu, cercetător pasionat al istoriei, stabilit în Franţa, a cărui teză lui de doctorat în istoria artelor, susţinută în anul 2000 la Sorbona, are ca subiect statuile de la Roma ale dacilor.

1979384939?profile=originalLeonard Velcescu

Velcescu nu doar inventariază busturi, capete şi statui, ci pătrunde în adâncul unor înţelesuri care nu au mai fost accesibile nimănui înaintea sa. Dorim ca eforturile sale să-i fie răsplătite, măcar cu bucuria şi mândria pe care le vor simţi cei care, datorită lui, vor afla, poate pentru prima dată, despre aceşti daci vitregiţi de soartă şi despre însemnătatea lor imensă în istorie, mai ales că pe la noi istoricii fug de daci ca d(r)acul de tămâie!

Și bravul tânăr român analizează statuile de daci de pe la Roma, realizate în timpul lui Traian, falnice și impunătoare, dar Roma nu este singura care ascunde astfel de comori. La Florenţa se află câteva statui minunate de daci, din porfir, alte statui se găsesc la Napoli. În afara Italiei, îi găsim în multe muzee şi colecţii private: la Oxford, Berlin, la Paris (Luvru), Madrid, la Praga, la Toulouse, Bruxelles, la Sankt Petersburg (Ermitaj), la Copenhaga, Smyrna, Atena, la New York, în Israel etc.

1979385119?profile=RESIZE_1024x1024Statui de daci – Muzeul Louvru, Paris

Au auzit istoricii noştri de Leonard Velcescu şi de nepreţuita sa lucrare? Au auzit ei de aceste minunate statui, martore ale identităţii noastre? A incercat Ministerul Culturii să le inventarieze, să împrumute măcar o parte din ele şi să organizeze o expoziţie în România? Nu, că secretar de stat (nu de lucrat) pe acolo e și dacul Mădălin Voicu!

Sau, cel puţin, să finanţeze efectuarea unor duplicate, pentru a-i aduce acasă pe aceşti daci rămaşi pe meleaguri străine, de două mii de ani? Sau a încercat să fotografieze toate aceste reprezentări risipite în întreaga lume şi să alcătuiască măcar un album? Poate nu permite UE?

            Aceste chipuri de daci ne privesc din depărtare, de peste mări şi ţări si peste secole. Ei nu sunt prizonieri: nu există nici măcar o singură statuie de dac cu mâinile în lanţuri. Ochii lor ascund o enigmă, expresia lor este aceea a unor înţelepti. De ce au vrut romanii să îi aibă în mijlocul Romei şi în mijlocul imperiului lor, pe aceşti enigmatici iniţiaţi, cu privirea lor senină, dar de nedescifrat? De ce i-au adus în for şi le-au închinat o grandioasă columnă, celebrându-le moartea şi sacrificiul?

            Nu Traian şi neamul său de cuceritori ai lumii sunt cei ce i-au scos pe daci din istorie. Dimpotrivă! Am mai scris noi cine! Lor trebuie sa le fim recunoscători pentru că i-au făcut nemuritori, prin trupul marmurei.

            Nu am făcut decât să stimulăm apetitul pentru câțiva maeștri ai picturii franceze, câțiva pictori români formați aici și să criem ceva sumar asupra muzeului Luvru. Gustul pentru pictură mi l-a accentuat la Facultatea de Geografie a Universității din București domnul profesor universitar doctor Mihai Grigore, făcând parte din catedra comdusă de domnia sa, vorbindu-mi cu modestie, dar și cu un patos bine temperat, despre fratele domniei sale, pictorul și profesorul universitar Vasile Grigore, unul dintre cei mai importanți artiști din perioada modernismului românesc. Colonelul Boileau mi-a ținut adevărate lecții despre preferații săi, Matisse și Cézanne în 1980 la Darmstadt sau în 1995 la Toulouse!  Și acum ne bucurăm reciproc atunci când mai schimb idei cu domnul profesor Mihai Grigore sau cu colonelul Boileau,  folosind tehnica modernă de comunicare.

           

(continuare)

 

Constantin Nițu

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

 

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Victor Bivolu a postat o discuție
NEVASTA (definiție)Te adoră, te iubeștePână când te-nlocuieșteCu altul tânăr și-n vervăCe îl…
Acum 8 ore
ELENA AGIU-NEACSU a răspuns la discuția ELENA AGIU-NEACSU 4155. rime: unitate / flori
 
Tema: NEVASTA
Acum 9 ore
ELENA AGIU-NEACSU a răspuns la discuția ELENA AGIU-NEACSU 4155. rime: unitate / flori
Rime: nevinovat / aburit
 
UNUI CANDIDAT
 
Cu zâmbetu-i nevinovat
Aproape că ne-a cucerit,
Dar este…
Acum 9 ore
ELENA AGIU-NEACSU a postat o discuție
   ÎN UNITATEA MILITARĂ Într-a noastră unitate,În ghivece avem flori:Orhidee şi muşcateŞi promovăm…
Acum 9 ore
Victor Bivolu a postat o discuție
ȘOFERUL INOCENTDeși-i bine “aburit”Se crede nevinovat,Cică n-a băut, da-i beat,Că de un zid... s-a…
Acum 10 ore
postarea de blog a lui Ioan Muntean a fost prezentată
Sursă: Racolțisme | racoltapetru6

Racolţisme (1)
 



 
* Ferește-te de opriri, că pornirile sunt…
Acum 10 ore
Ioan Muntean a apreciat postarea de pe blogul Ioan Muntean Racolţisme (1)
Acum 10 ore
Ioan Muntean a comentat la postarea de pe blogul Ioan Muntean Racolţisme (1)
""
Acum 10 ore
Racolţisme (1) – de prin bloguri adunate prin Cronopedia
Sursă: Racolţisme (1) – de prin bloguri adunate – Cronopedia Sursă: Racolțisme | racoltapetru6…
Acum 10 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog
Sursă: Racolțisme | racoltapetru6

Racolţisme (1)
 



 
* Ferește-te de opriri, că pornirile sunt…
Acum 11 ore
ELENA AGIU-NEACSU a răspuns la discuția ELENA AGIU-NEACSU 4153. tema: lecție de istorie
 
Rime: nevinovat / aburit
Acum 11 ore
ELENA AGIU-NEACSU a răspuns la discuția ELENA AGIU-NEACSU 4153. tema: lecție de istorie
Tema: SAMSARUL 
 
ROMÂNAŞII NOŞTRI DE TOATE ZILELE
 
Tari de cap precum îi crezi,
Dragii noşti…
Acum 11 ore
Mai Mult…
-->