Călătorii geodezice militare – militari de operetă

 

(postarea precedentă)

 

       Militari de operetă

       De la clasa palatină la Academia de Științe ale Securității Naționale

 

            Moto: <<ORDIN CĂTRE ARMATĂ

       „Ostaşi,
       V-am făgăduit din prima zi a noii Domnii şi a luptei mele naţionale să vă duc la biruinţă; să şterg pata de dezonoare din cartea Neamului şi umbra de umilire de pe fruntea şi epoleţii voştri.

       Azi, a sosit ceasul celei mai sfinte lupte, lupta drepturilor strămoşeşti şi a Bisericii, lupta pentru vetrele şi altarele româneşti de totdeauna. Ostaşi, Vă ordon: Treceţi Prutul!

       Sdrobiţi vrăjmaşii din răsărit şi miazănoapte. Desrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voevodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre.

Ostaşi,

Plecaţi azi pe drumul biruinţelor lui Ştefan cel Mare ca să cuprindeţi cu jertfa voastră ceea ce au supus strămoşii noştri cu lupta lor. Înainte. Fiţi mândri că veacurile ne-au lăsat aci straja dreptăţii şi zid de cetate creştină. Fiţi vrednici de trecutul românesc.

       Ostaşi,

       Înainte. Să luptaţi pentru gloria Neamului. Să muriţi pentru vatra părinţilor şi a copiilor voştri. Să cinstiţi prin vitejia voastră amintirea lui Mihai Vodă şi a lui Ştefan cel Mare, a martirilor şi eroilor căzuţi în pământul veşniciei noastre cu gândul ţintă la Dumnezeu.

       Să luptaţi pentru desrobirea fraţilor noştri, a Basarabiei şi Bucovinei, pentru cinstirea bisericilor, a vieţii şi a căminurilor batjocorite de păgâni cotropitori.

Să luptaţi pentru a ne răzbuna umilirea şi nedreptatea. V-o cere Neamul, Regele şi Generalul Vostru.

       Ostaşi,

Izbânda va fi a noastră. La luptă.

Cu Dumnezeu înainte!

General Ion Antonescu, 22 iunie 1941”>>

 

1979388979?profile=original

 

            Scriam noi despre dinastia de Hohenzollern-Sigmaringen (cine vrea să recitească, v. AICI)... Ajungem la pruncul Mihăiță... Și tăticul se gândea din timp cum să facă, așa încât, generație de militari, să urmeze și pruncușorul gângăvit un liceu (aproape) militar, așa cum făceau toți prinții caselor regale, dar lângă fusta mămițicii. În România existau licee militare încă din 1912.

       În 1932, tăticul, veșnicul călălător de noapte după prostituate, regele Carol al II – lea, încredinţa unei comisii o sarcină „nașpa”: să măture ţara-n lung şi-n lat, dar nu prin toate cătunele, fiți liniștiți, şi să-i găsească pe cei care-aveau să fie elevi în „clasa palatină”, clasă de liceu special, înfiinţată pentru viitorul rege Mihai, pe-atunci un copilaș de 11 ani, deosebit de ceilalţi prin titlul de „Mare Voevod de Alba Iulia”. Ce-ar zice prinții din monarhia Marii Britanii?

       Carol al II – lea îşi dorea ca fiul său să nu înveţe într-un liceu militar cu toți colegii, ci să stea la palat, în București, alături de doar câțiva reprezentanţi ai tuturor categoriilor sociale, proveniţi din toate provinciile istorice şi cuprinzând şi câte un exponent al celor două minorităţi conlocuitoare mai numeroase, maghiară şi germană, cu toate că și evreii și romii (foștii țigani) erau destul de numeroși!

       Clasa urma să fie alcătuită din elevi din promoţia lui Mihai, „buni la minte şi la trup“, dintre cei cu media 10 la admiterea în liceu, şi să funcţioneze într-un pavilion din incinta Palatului Regal. Avea să aibă caracter mixt, între liceu civil şi liceu militar, integrată Colegiului Naţional „Sf. Sava“ din Bucureşti, dar condusă de ofiţeri.

       Pe-atunci, liceul dura opt ani, urmând celor patru ani de şcoală primară pe care voievodul îi făcuse (tot) în particular cu profesorul Nicolae Saxu. Alcătuită la iniţiativa lui Carol şi sprijinită de Dimitrie Gusti, ministru al Instrucţiunii Publice, „clasa palatină“ a funcţionat în perioada 1932-1940 şi a suferit pe parcursul anilor mai multe modificări de componenţă, astfel că paisprezece elevi au fost, pentru o perioada mai scurtă sau mai lungă, colegi cu viitorul monarh.

       Și nu ne interesează legea prin care a devenit voievod, dar noi mergem mintenaș la dicționar: „VOIEVÓD, voievozi, s. m. 1. (În Evul Mediu) Titlu purtat de domnii Moldovei și Țării Românești, precum și de conducătorul Transilvaniei (sec. XII -1541); domn, vodă; p. ext. principe; persoană care avea acest titlu. 2. (Înv.) Comandant de oaste; căpitan. ♦ (În credința ortodoxă creștină) Căpetenie a cetelor de îngeri. 3. Mai-marele unei cetăți, al unui ținut; guvernator; p. ext. boier de rang mare. 4. Căpetenie a unei cete sau a unui sălaș de țigani. [Var.: voivód s. m.] – Din sl. vojevoda. Sursa: DEX '09 (2009).”

 

 1979389176?profile=RESIZE_1024x1024

Vara, la ora de pregătire militară la liceul militar Mânăstirea Dealu, doar pentru impresie artistică (fotografie din colecția colonelului Crintea; uitați-vă la picioarele lui și la picioarele celorlalți și dacă obsevați oarece, gândiți-vă, că atunci nu exista photoshop-ul)

 

       Facem o observație necesară. Nu știm din al cărui ordin sau la inițiativa cui, dar de la minister s-a ordonat, în august 1932, iar comandantul liceului militar Mânăstirea Dealu l-a înmatriculat pe „Marele Voievod de Alba Iulia" ca „elev onorific", în toamna anului 1932, apoi i s-au acordat gradele onorifice succesive, mereu superioare celor de o vârstă cu el din anul respectiv, fără ca omul să vadă măcar liceul! Și a fost adus și puștiul o dată, la 25 octombrie 1937, de ziua sa, a fost îmbrăcat în uniforma de elev, a s-a realizat fotografia de mai sus cu „colegii”, după care i s-a citit ordinul ministrului apărării de înălțare la gradul de  sublocotenent, așadar la împlinirea vârstei de 16 ani. Ceilalți elevi erau avansați la acest prim grad de ofițer după absolvirea liceului militar, apoi și a unei școli militare de ofițeri. Așa că totul a fost la „fără frecvență", nici măcar la forma de acum de „învățământ la distanță”! Dar noi continuăm cu circul clasa palatină....

       Credeau unii că prin intermediul clasei palatine, Mihai urma să îşi cunoască ţara. Oare nu mai bine procedează coroana britanică, cea care îi trimite în unitățile militare pentru a mânca, a dormi, a se antrena împreună cu toți ceilalți militari?

       Și presa, cântătoare de ode și atunci, scria de bine! Ziarul „Albina“ publica un articol în 1933, în care motiva, probabil nu pe de-a moaca, înfiinţarea şcolii de la palat: „Înainte vreme, prinţii învăţau şcoală singuri, cu profesorii lor. De mici, copiii erau crescuţi cu guvernante şi profesori care-i învăţau limbi străine şi cunoştinţe necesare oricărui om luminat. Prinţul sta în palat departe de popor şi de ţară, pe care nu o cunoştea totdeauna bine. Cu totul altfel înţelege M. S. Regele ca să înveţe şcoală Fiul său. El doreşte ca Voevodul să nu fie despărţit niciun moment, cunoscând oamenii şi obiceiurile ţării. De aceea, Voevodul Mihaiu învaţă la fel ca şi ceilalţi elevi din ţară, din aceleaşi cărţi şi cu aceiaşi profesori. Profesorii marelui Voevod sunt adunaţi de la liceele din Bucureşti, astfel că nu este nicio deosebire între El şi alţi şcolari de vârsta lui. (...) Şcoala aceasta anume a fost alcătuită în aşa chip, pentru ca Voevodul să fie pus prin colegii Săi în legătură cu ţara. Voevodul Mihaiu trăeşte alături cu un fiu de plugar sărac, cunoscând astfel viaţa şi sufletul lui. De asemenea, el va cunoaşte firea şi obiceiurile colegilor lui unguri şi saşi fiindcă mâine când va fi Rege va trebui să cunoască bine poporul pe care-l va conduce. Clasa Voevodului Mihaiu reprezintă ţara întreagă, fiindcă ea cuprinde şi pe săraci şi pe bogaţi, şi copiii de la sate şi de la oraş, şi români şi ­străini“. Păi, măi ziariștilor, cum să numești tu „străini” pe ungurul și pe maghiarul din România, când uite, în 2014, cu ajutor sau fără, românii au ales un neamț președinte, care a stat și „de veghe” la căpătâiul decedatului Mihai și a scris și gânduri mai profunde despre armată decât Carl Philipp Gottfried (Gottlieb) von Clausewitz, cel ce este studiat în toate academiile militare?

       Nu mă credeți? Citiți: „Armata? O pierdere de vreme! În armată începi să coși singur un nasture, să-ți coși o cămașă. Sunt singurele lucruri pe care le-am învățat în cazarmă.” (Klaus Werner Iohannis, președintele României și acum comandantul suprem al Armatei – cartea autobiografică „Pas cu pas”, autor Klaus Iohannis, editura „Curtea Veche”, 2014; vezi AICI). Și îi răspunde imediat Ion Grigore „Ce poți spune despre o asemenea afirmație total nefondată? A jignit tot personalul U.M. 01081 Craiova, unde a făcut armata. Și știți de ce? Această unitate pregătea specialiști de transmisiuni pentru marile unități. Știți ce specialitate a avut <<domnul>>? CLC-ist (pentru cunoscători), unde erau repartizați toți cei care nu aveau ,înclinații (ca să fiu finuț și să nu zic nepricepuți sau mai rău) pentru specialitățile de frunte. Dar pentru el este ușor să arunce cu noroi în cei din jur. Asta face și acum când este <<mare>>...”

       Deşi cei mai mulţi dintre elevi s-au adunat la Palat încă din toamna lui 1932, deschiderea oficială a clasei a avut loc la 30 ianuarie 1933, alcătuită fiind, la acel moment, din nouă şcolari: voievodul Mihai, un fiu de ofiţer activ, reprezentând armata, un fiu de mecanic de locomotivă, reprezentând muncitorimea, un fiu de librar, reprezentând comerţul, doi fii de avocaţi, reprezentând profesiile liberale, un fiu de ţăran din Basarabia, un fiu de ţăran din Ardeal şi un fiu de factor poştal din Muntenia.

       În anul şcolar următor, 1933-1934, are loc prima schimbare în structura clasei - iese un elev şi intră alţi patru (unul reprezentând Banatul, al doilea – Bucovina, al treilea – etnia germană, al patrulea – etnia maghiară). Modificarea majoră de componenţă are loc, însă, la finalul clasei a V – a de liceu - din pricina unei reduceri bugetare, mulţi dintre elevii palatini părăsesc clasa, foarte puţini vin în loc, astfel că în 1940 dau bacalaureatul numai patru inşi - voievodul Mihai, Mircea Ionniţiu (a părăsit România în 3 ianuarie 1948, în trenul regal, odată cu familia regală a României), Costache Malaxa (fiul industriaşului „sărac” Nicolae Malaxa) şi Walter Heltmann (sas, fiu de profesor din Brașov, retras pe la Tübingen, pe lângă fostul principat de 905 kmp, Hohenzollern-Sigmaringen). Dacă ar fi fost atunci Universitatea particulară „Spiru Haret”.... urma și Mihăiță facultatea...

 1979389563?profile=RESIZE_1024x1024

Catalog împuținat în ultimul an școlar

 

       Așadar, în 2017, după decesul Regelui Mihai I al României, singurul supraviețuitor al Clasei Palatine a rămas Lascăr Zamfirescu. Merită să amintim și alți colegi. Helti, adică Walter Heltmann, de care am amintit, locuia de ani buni în Germania, la Tübingen. Radion Chiaburu, fiul de basarabean, trăia într-un apartament simplu din Drumul Taberei (că parcă noi, tot pe acolo, trăim în apartamente „complicate” sau „complexe”). Omul ținea secret totul și nu arăta nimănui un album cu fotografii, învelit în piele de Córdoba, lăudându-se că „Multe dintre fotografiile pe care le am în album sunt făcute de Iosif Berman“ (evreu moldovean, a  lucrat ca fotoreporter alături de jurnaliștii Brunea Fox și Geo Bogza; a fost fotograf de teren al sociologului Dimitrie Gusti și fotograful oficial al Curții Regale).

       Și Radion se laudă că părinții săi locuiau aproape de palatul regal. V-ați prins ce însemna „poporul”? Şi omul își mai amintește cum „colonelul Pălăngeanu făcea în fiecare dimineaţă o jumătate de oră de înviorare cu voievodul, mă chema şi pe mine, ca să nu fie singur. După ore, la fel - un profesor făcea meditaţie cu voievodul şi veneam şi eu la meditaţii“. Așadar, ăsta nu putea învăța singur! Cred că un sergent destoinic era mai bun la înviorare decât un colonel! Vă dați seama cine o fi fost acest colonel și ce merite avea dacă era „bun doar la înviorare”?

       Alt coleg, Lascăr Zamfirescu, nepot al scriitorului Duiliu Zamfirescu şi fiul diplomatului Alexandru Zamfirescu (tot din popor!), zice c-a fost coleg cu viitorul rege Mihai din clasa a V – a, în toamna lui 1936, când tatăl l-a trimis acasă, în România, să-şi continue studiile, până la finalul clasei a VII – a. Și fiul de diplomat mergea cu Mihai și cu mama vara  la Florenţa, că „eu stăteam vara la tata, la Roma, unde era el ambasador. Muică, ce se plimba poporul! Şi a primit telefon: «Trimite pe băiat aicea». Şi m-am dus. Am stat vreo două-trei săptămâni la Villa Sparta. Mergeam la muzee, ne plimbam, iar regina stătea şi vorbea cu noi”.

 

1979391700?profile=RESIZE_1024x1024

 1 – Ion Chirescu, profesor de muzică şi desen, 2 – preotul Nicolae Popescu, profesor de religie, 3 – Gheorghe Lazăr, profesor de istorie, 4 – Léon Thévenin, profesor de franceză, 5 – Cristian Musceleanu, profesor de fizică-chimie, 6 – Ion Bratu, profesor de matematică, 7 – viceamiralul Preda Fundăţeanu, director de studii, 8 – Maiorul Mircea Tomescu, subdirector al şcolii, 9 – Alexandru Mumuianu, profesor de botanică, 10 – elevul Gheorghe Grămadă, 11 – elevul Ştefan Popescu, 12 – elevul Radion Chiaburu, 13 – voievodul Mihai de Alba Iulia, 14 – elevul Mircea Ionniţiu, 15 – elevul Walter Heltmann, 16 – elevul Gheorghe Duşa, 17 – elevul Dan Cernovodeanu, 18 – elevul Ion Dinulescu, 19 – elevul Ioan Jurchescu, 20 – elevul Ivan Paul Kovacs

 

       Și cred că profesorul de muzică și de lucru manual nu a fost compozitorul și viitorul profesor universitar și mare dirijor de cor Ioan D. Chirescu. Bine că nu s-au gândit să-l aducă profesor de istorie pe Nicolae Iorga, cel care preda istorie și la Școala Superioară de Război!

 1979391945?profile=RESIZE_1024x1024

Agerpress: Ne facem că „dirijăm” măsurările topografice (sau „Mihai, fă-te că lucrezi!”)

 

       Și legile și regulamentele militare sunt făcute pentru oamenii normali, precum mareșalul Ion Antonescu, cel care conform misterelor istoriei poate fi erou patriot sau criminal de război, dar elogiat în arhivele miliare ale Israelului, iar la noi scos brutal din cărțile de istorie, cel care a participat la cel de-al doilea război balcanic și la cele două războaie mondiale.

       Ion Antonescu (1882-1946), ofițer de carieră, a îndeplinit funcții importante în armată și în statul român, printre altele  atașat militar la Londra și Paris, comandant al Școlii Superioare de Război, șef al Marelui Stat Major și ministru de război, iar din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944 a fost prim-ministru al României și Conducător al Statului. A fost predat rușilor pentru „a scoate totul de la el”, apoi judecat, condamnat la moarte și împușcat de comuniști, ceea ce era un semnal pentru înlăturarea din armată, condamnarea și arestarea celor mai buni ofițeri ai armatei române, care au luptat și pe fronturile din est și pe fronturile din vest, mulți fiind luați prizonieri de armata sovietică inclusiv între 23 august și 12 septembrie 1944!

 1979392089?profile=original

Mareșalul Ion Antonescu

 

       Tatăl său, Anton Vasiliu, militar de carieră, a participat la la Războiul de Independență din 1877, fiind recompensat cu medalia „Apărătorii Independenței”, „Crucea Trecerii Dunării”, „Medalia Comemorativă Rusă” și Ordinul „Stanislav” clasa a III-a. Ion a urmat liceul Militar de la Craiova (1898-1902). A luat premiul I în fiecare an, iar la terminarea școlii numele său a fost înscris pe placa de onoare ca șef de promoție. A urmat apoi Școala specială de cavalerie din Târgoviște (1905-1906).

       A absolvit Școala Superioară de Război din București (1909-1913) cu gradul de căpitan, Școala de observatori aerieni (1912-1913), iar după Primul Război Mondial a urmat un stagiu de pregătire la Academia Militară Saint-Cyr din Franța.

Dacă în 1906 obținuse gradul de sublocotenent, la 22 august 1941 e avansat la gradul de mareșal, așadar după 35 de ani de carieră militară. Pentru comparație, regele Mihai, fără vreo facultate urmată, fără studii militare, a fost „înălțat” la gradul de  mareșal la 8 noiembrie 1941, fiind și decorat de Consiliul de Miniștri cu toate cele trei clase ale Ordinului Mihai Viteazul, fiind singurul deținător în această situație, alături de mareșalul Ion Antonescu. Și în 1989 a semnat declarația de la Budapesta, de care am mai scris! Oare care e gratitudinea poporului român față de eroii săi? Și armata română i-a dat onorul...

 1979392391?profile=original

Mihai, mareșal la 21 de ani

 

Și acum vă promisesem alte exemple! Și ca să fii credibil, nu devii colonel precum prințul Duda sau Radu. Asta deoarece trebuie șă te integrezi militar cu armata țării, cu ofițerii ei.

 

 

       Și dăm exemple doar din monarhia Marii Britanii. Prinț de Wales (Charles Philip Arthur George Mountbatten-Windsor, n.  1948Londra), moștenitor al tronului Regatului Unit, după terminarea facultății, s-a înrolat în armata britanică. În martie 1971, a început să se antreneze în cadrul forțelor aeriene, pentru a deveni pilot. În septembrie 1971 și-a început cariera în Marina Regală, unde a rămas până în 1976. A fost și pilot de elicopter. Mihai a făcut vreo facultate? A servit în armată? Nem! Nicht! Not!

 1979394455?profile=original

Charles

 

 

 1979394502?profile=original

Charles, la marină

 

Și Charles are doi fii,  William (n. 1982) și Henry („Harry", n. 1984). Și așchia nu sare departe de trunchi! Prințul William, duce de Cambridge, upă facultate, se înrolează în armată. În 2006 este numit locotenent în regimentul de cavalerie Blues and Royals, unde activează alături de fratele său, iar doi ani mai târziu își obține brevetul de aviator după terminarea antrenamentului la Colegiul Royal Air Force din Cranwell. În 2008 se antrenează câteva luni și în cadrul Marinei Regale, iar din 2009, se transferă la Royal Air Force, unde este înaintat în gradul de locotenent de zbor. Între 2010 și 2013, este pilot în cadrul Forțelor de Căutare și Salvare. Au  depășit demult 21 de ani și nu sunt mareșali!

 1979397313?profile=original

Prințul William

 

 

 1979399534?profile=original

William

1979399678?profile=original

Aviatorul William

 

 

            Prințul Harry, Duce de Sussex,  spre deosebire de fratele său mai mare, Prințul William, a evitat să urmeze universitatea preferând să urmeze pașii unor numeroși bărbați din familia regală prin înrolare în armată. El a fost pus în funcție ca locotenent secund în Albastru  Regal (Blues and Royals) din cadrul Regimentului de Cavalerie, servind temporar alături de fratele său, și terminându-și antrenamentele ca comandant de tanc. A fost militar timp de 77 de zile pe linia frontului în Războiul din Afghanistan, dar a fost adus rapid în Marea Britanie după ce mass-media americană a făcut publică prezența lui acolo. Cei doi locotenenți, iar Mihăiță mareșal la 21 de ani!

 

 1979399862?profile=original

Prințul Harry pe front

 

 

       Dar să revenim la noi. Primul care a avansat generalii revoluției a fost Ion Iliescu. La evenimentele din decembrie își chemase bătrânii generali pensionari și i-a pus în funcții cheie. Mulți aveau studii prin est, unii colaboraseră „prea mult” cu prietenii din țara comunismului, cea cu „marea revoluție din octombrie, care a avut loc în noiembrie”!

Dar Prințul Radu a dobândit o licență de la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică din București. Ăsta vizează doar nadirul adică se uită numai în sus! Se zice că în 2002 a absolvit Colegiul Național de Apărare din România, precum și Colegiul George C. Marshall, din GarmischGermania. Adică a fost coleg cu cineva? Și știți că și Udrea, și Eba, au absolvit acest colegiu din București? Au fost ăștia la cursuri în amfiteatru? Au lucrat măcar pe hartă? Au pus vreodată masca pe figură? Au săpat un locaș individual? Au făcut un marș forțat?        Au scos din apă vreun inundat, au deszăpezit o casă a unor bătrâni sau s-au plimbat ca Ponta doar cu barca trasă de jandarmi? În august 2004 a participat în cadrul programului de două săptămâni pentru Senior Executives în securitate națională și internațională al școlii de administrație „John F. Kennedy" a universității Harvard din S.U.A. Cum naiba poți învăța în două săptămâni? Și-a cam scos di CV unele chestii... A făcut vreun camarad un marș forțat cu el? De câte ori o fi pus ăsta masca pe figură sau s-a trântit la pământ când a zis sublocotenentul instructor „aviația inamică!”?

 1979401935?profile=original

Colonelul de mucava Duda

 

            Dar degringolada în apărarea națională începe cu Băsescu, ajutat de Oprea! Ce integrale sau diferențiale, ce jocuri de război pe hartă, ce trageri la Cincu, la Babadag sau la Capu Midia, ce lansări de rachete la Bakonur, ce calcule de traiectorii, ce lansări cu parașuta din aeronavă, ce cursuri de supraviețuire în păduri sau în deșert, ce urcări pe coame de munți? La Academia Militară se crease Colegiul Militar. Cursuri de masterat aveau să fie urmate nu numai de militari, ci și de „civili”, politicieni care urmau să hotărască soarta țării în domeniul apărării. Se mai creaseră asemenea cursuri de „securitate națională” și pe lângă Academia ce pregătește cadre pentru SRI! Și unii nici nu dădeau pe la cursuri, precum ministrul finanțelor Teodorovici, căruia i s-a adus diploma la birou! E singurul care a fost corect și a recunoscut! Respect! A fost cineva judecat pentru așa ceva? Asemenea cursuri au făcut și Elena Udrea și Elena Băsescu, zisă Eba, care măcar ar fi trebuit să dea un test de gramatică! Ba la colegiul de apărare trebuia să țină cineva din armie cursuri de ziaristică și atunci a fost făcut ofițer, fără o zi de armată, piteșteanul Turcescu, poate doar că avea în comun cu Ion Antonescu locul de naștere...

 

 

 1979404756?profile=original

Turcescu, un colonel făcut la apelul de seară

 

Și degringolada avansărilor a început cu tonul la cântec dat de Băsescu, cel care la alegeri „bătuse” un profesor universitar de drept!

 1979405173?profile=RESIZE_1024x1024

Băsescu, avansator de generali

 

       În Regatul României, în perioada 1944-1947, fuseseră avansați la gradul de general cu patru stele (atunci general de armată), șapte generali, respectiv Mihail Gheorghe (11 oct.1944), Avramescu Gheorghe (noiembrie 1944), Bărbuneanu Petre (8 iun. 1945), Racoviță Ioan Mihail (1 apr.1946), Lascăr Mihail (22 aug.1947), Atanasiu Vasile (27 dec.1947).

       În socialismul ăla criticat de TVR, au devenit generali de armată doar  șapte generali, în perioada R.P.R. patru - Vasiliu-Rășcanu Constantin (948), Emil Bodnăraș (1951), Iacob Teclu (1958) și Leontin Sălăjan (1959) avansați de Gheorghe Gheorghiu-Dej, iar în perioada R.S.R. trei generali, respectiv Ion Ioniță (1971), Ion Tutoveanu (1965) și Dumitru Dămăceanu (în rezervă, 1974), avansați de Nicolae Ceauşescu.

            Și a venit rândul lui Ion Iliescu, cel care în mai multe perioade a avansat la gradul de general cu patru stele 25 de generali, respectiv pe Vasile Milea - postmortem și pe Nicolae Militaru (28 dec. 1989), Aron Mihai (30 dec. 1989), Stănculescu Victor-Atanase (1991), Ionel Vasile (1994), Paul Romano Cheler (1994), Dumitrescu  Emil (Cico) (1995), Bucșe Gheorghe (2001), Cioflină Dumitru (2000), Dănescu George-Ioan (2002) Șchiopu Nicolae (2002), Penciuc Dumitru (2003), Păștinică Nicolae (2003), Ardelean Virgil (2004), Berechet Nicolae (2004), Popescu Ion (Gioni) (2004), Rudencu Corneliu (2004), Costache Tiberiu (2004), Bădălan Eugen (2004), Iliescu Dumitru (2004), Ghitaș Ioan-Gavril (2004), Arsenie Valentin (2004), Bârloiu Viorel (2004), Cândea Vasile (2004), Rus Iosif (2004).

            Între legislaturile lui Ion Iliescu, Emil Constantinescu, cel învins de „sistem” și cel  care m-a avansat și pe mine general de brigadă în 1997, a fost mai ponderat, avansând la gradul de general cu patru stele șapte generali, respectiv pe Gârbea Titus (în retragere, la împlinirea venerabilei vârste de 105 ani, 1998), Degeratu Constantin (2000), cel care a condus-o la doctoratul în științe militare pe Elena Udrea, Mureșan Mircea (2000), Popescu Mihail Eugen (2000), Dragnea Marin (în retragere, 2000), Spiroiu Nicolae (2000) și Ilina Decebal (2000).

            Și acum e acum! Cei mai mulţi generali au primit cea de a patra stea în mandatele lui Traian Băsescu. Adică tocmai de cel care spunea ziariștilor în 2005 că e uimit de numărul mare de generali existent în armata română, respectiv 126, spunând că  în Irak, „cei 200.000 de soldaţi americani au fost comandaţi în total de patru generali.”

Dar marinarul a uitat cele spuse și deţine un record foarte greu de egalat,  acordând pe timp de pace câte trei stele unor generali, în maxim 7 ani (lui Marcel Opriş, şeful STS care l-a ajutat în alegeri de două ori, câștigând 4 stele în 7 ani,  Silviu Predoiu actualul director al SIE, Lucian Pahonţu, şeful SPP, Costică Silion, fost şef al Jandarmeriei române, lui Florian Coldea, director adjunct al Serviciului Român de Informații).

       Și să-i enumerăm și pe generalii cu patru stele avansați de cel mai controversat președinte, autor, fără să recunoască, al sistemului paralel: Rotaru Constantin (2005), Rotaru Gheorghe (2005), de care am mai scris de două ori în memoriile mele, Chiriac Dan (2005), Goia Niculae (2005), Tănase Tudor (2005), Medar Sergiu (2005), Apostol Vasile (2005),  Andreescu Anghel (2006), Marin Gheorghe (2006), Anghelescu Gheorghe (2006), Catrina Gheorghe (2007), Zamfir Dumitru (2008), Atanasiu Traian (2008), Chelaru Mircea (2008), Grigoraș Gheorghe (2008), Iliescu Mihai (2008), Orzeață Mihail (2008), Gheorghe Constantin (2008), Silion Costică (2008), Halic Teodor (2009), Magdalena Ion (2009), Mocanu Mircea (2009), Oprea Gabriel (2009), căruia ministrul educației i-a retras în 2016 titlul de doctor, Stanciu Ion-Aurel (2011), Predoiu Silviu (2011), Opriș Marcel (2011), Oprișor Ion (2011), Pahonțu Lucian (2011), Fănică Cârnu, Teodor Frunzeti, Dan Ghica-Radu, Valeriu Nicuţ, Aurel Popa și alții...

       Iohannis seamănă cu Băsescu în ceea ce privește încurajarea sistemului autoritarist al structurilor militare de forță, adică cele care cam întăresc statul paralel. A avansat și el destui. KWJ l-a imitat pe Băsescu la avansări. Nu le mai detaliem aici...

Chestia e că nu toate decretele prezidențiale de avansare sunt publicate în Monitorul Oficial public sau sunt anunțate pe pagina de web a Administrației Prezidențiale, ele fiind clasificate.             Se pomenește doar titlul, de exemplu „Decretul nr. 330/2016, privind acordarea gradului de general de brigadă cu o stea unor colonei din Serviciul Român de Informații“, restul datelor sunt trecute în anexele secrete! Or fi „acoperiții”? Se precizează sec: „Anexele conţin informaţii clasificate şi urmează regimul Legii 182/2002, privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare“.

       Dăm exemplu decretul prezidențial de avansare secretă la gradul de general, decret care nu a fost anunțat de Palatul Cotroceni: „Decretul nr. 230/2017, privind înaintarea în gradul de general-maior cu două stele a unui general de brigadă cu o stea din Serviciul de Informații Externe. Articol unic. Domnul general de brigadă cu o stea menționat în anexa 1) la prezentul decret se înaintează în gradul de general-maior cu două stele.

       1) Anexa conține informații clasificate, potrivit legii, face parte din prezentul decret și urmează regimul juridic prevăzut de Legea nr. 182/2002, privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și completările ulterioare“.

       În doi ani de prim mandat, Klaus Iohannis a dat deja gata peste 100 de generali. Cifra este una oficială, dar care nu îi cuprinde și pe privilegiații care au fost avansați „la secret“.

Dar mai interesante sunt avansările la gradele de ofițeri ale lui Oprea, a unor civili care poate nici nu au habar de armată, alintat cu duioșie de amici „Gabi Izmană“ (nevinovată aluzie la epoca în care servea patria la arma Intendență, armă în care am avut și am prieteni minunați) sau propunerea făcută atât lui Băsescu, cât și lui KWJ pentru avansarea la gradele de generali. În anii 2011 șin 2012 au fost avansați peste 2.000 de ofițeri în rezervă, astfel că Ministerul Apărării Naţionale a dispus în 2014 revocarea ordinelor de avansare sau acordare a gradelor în rezervă pentru 835 de avansați în anii 2011 şi 2012, la care nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea 80/1995, se arăta într-un comunicat al MApN.                    Măsura a fost luată în urma analizei efectuate de către comisia constituită prin ordin al ministrului apărării naţionale, Corneliu Dobriţoiu. Îmi aduc aminte că la un moment dat toți civilii din Primăria Sectorului 2 au fost avansați, în frunte cu Onțanu, care a devenit din  fruntaş colonel în 2007, avansat de  de Sorin Frunzăverde, general de brigadă în 2008 și general maior în 2009 de Băsescu!

       Și aici urmează o oarece secretizare: „Situaţiile nominale cu persoanele care au beneficiat de avansări sau acordări de grade în rezervă, în cazul cărora s-au constatat nereguli, sunt publicate integral pe pagina din Internet a Ministerului Apărării Naţionale, www.mapn.ro. Și se mai preciza că totodată, au mai fost revocate ordinele de acordare de grade în rezervă, ca urmare a solicitărilor proprii, înaintate ministrului apărării naţionale, pentru Kövesi Laura-Codruţa, Turcescu Robert Nicolae şi Kelemen Ioan Hunor''.

Ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, a declarat  că revocarea ordinelor de avansare sau acordare a gradelor în rezervă pentru cazurile din 2011 şi 2012 în care nu au fost îndeplinite condiţiile impuse de lege este 'doar o primă măsură', urmând ca în situaţia în care comisia care analizează această chestiune va sesiza încălcarea legislaţiei să se meargă până la anchetă penală. Ați mai auzit ceva? Noi nu!

       A apărut în presă și o listă care conţinea nume sonore din viaţa politică românească, avansate în secret la diferite grade în armată, de Gabriel Oprea. Și dăm și noi câțiva din listă, ca să vedeți ce oameni au fost avansați. Lista conţine nume de politicieni, foşti miniştri, primari, preşedinţi, jurnalişti, având ca apartenenţă politică PDL. Se precizează gradul primit și între paranteze anul avansării și gradul avut. Așadar:

Apostu Sorin - Primar Cluj arestat pentru fapte de corupţie PDL - Lt.Col. (2011);

Arnăutu Decebal - Primar Târgu Neamţ - PDL - Col. (2010, caporal);

Blejnar Sorin - Şef ANAF - PDL - Col. (2011, lt. col.);

..........

Botiş Ioan Nelu - Deputat, Ministru - PDL - Lt.Col (2010, Lt.);

Boureanu Cristian - Deputat - PDL - Col. (2011);

Brînză William Gabriel - Deputat - PDL - Lt.Col. (2011, soldat);

Brînză Daniel - Secretar Executiv Diaspora - PDL - Col. (2010);

Drăgan Romeo Ionel - Director General Adjunct ANL - PDL - Lt.Col. (2012, Plt. maj.);

Falcă Gheorghe - Primar Arad - PDL - Mr. (2010, Caporal);

Ferencz Ştefania Gabriela - Secretar General Adjunct al Guvernului - PDL - Maior (2011);

Flutur Gheorghe - Preţedinte CJ Suceava - PDL - Col. (2011, Lt.Col), Lt.Col. (2010, Maior);

Alexandru Lazescu - Director TVR - PDL - Col. 2011;

Robert Turcescu - Jurnalist - PDL - Col. 2010;

Mihai Răzvan Ungureanu - Prim-ministru - PDL - Col. 2011;

Gheorghe Ştefan - PDL Neamţ - PDL - Col. 2010;

Ialomiţianu Gheorghe - Ministru de Finanţe - PDL - Col. (2010, Slt.);

Iliescu Valentin Adrian - Şeful Dep. pt. Rel. cu Parlamentul - Guvern - PDL - Col. (2010, Slt.);

Ionescu Silvian - Ex Comisar general al Gărzii Naţionale de Mediu - PDL - Col. (2010, Cpt.. securist, era șeful lui Băsescu la Anvers);

Ivaschescu Nicolae - Secretar de Stat la Ministerul Muncii - PDL - Lt.Col. (2010);

Gheorghe Nastasia - Secretar de Stat - PDL - Col. (2010, Maior);

Negoiţă Liviu - Primar Sector 3 - PDL - Col. (2012, Maior);

Oltean Ioan - Deputat - PDL - Col. (2010);

Cristian Constantin Poteraş - Primar Sector 6 - PDL - Lt.Col. (2010, soldat), apoi Col. (2012, Lt. Col.);

Preda Cezar Florin - Vicepreşedinte PDL - PDL - Col. (2011, Lt.);

Neculai Rebenciuc - Deputat - PDL - Lt.Col. (2010, soldat);

Savin Emanoil - Primar Buşteni - PDL - Col. (2010, slt.).

Că printre ei au fost și Ponta, și Laura Codruța Kovesi, și Kelemen Hunor, Verestoy Attila , Gheorghe Hagi, colonel, de la gradul de soldat,  Ladislau Boloni, de la sublocotenent la cel de colonel, Helmut Duckadam, de la maior la colonel, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Nationale a Romaniei, de la locotenent la colonel, Victor Piturca, de la căpitan la comandor,  fostul director al Metrorex, Gheorghe Udriște, de la locotenent la cel de colonel, dar și alții, pe care nu-i mai amintim aici!

       Un caz aparte este cel al fruntaşului Neculai Onţanu. În martie 2007 era avansat la gradul de colonel, în cadrul unei ceremonii găzduite de Cercul Militar Naţional. Acest ordin aberant a fost semnat de ministrul apărării naţionale de atunci, Sorin Frunzăverde. La acel moment Neculai Onţanu era singurul primar din ţară care deţinea un asemenea grad. La 1 decembrie 2008 fruntaşul devenea general de brigadă, nu se ştie pentru care fapte de arme, iar la 25 octombrie 2009, obţinea gradul de general maior, urmare a faptului că în campania electorala a promis că-l va susţine pe Traian Băsescu. Și la toate ceremoniile organizate în Sectorul 2, fruntaşul Onţanu va apărea, mândru nevoie mare, îmbrăcat în uniforma de general al Armatei Române. Blasfemie mai mare nici că se poate. În toată ţara primarii participă la ceremonii cu eşarfa tricoloră, simbolul autorităţii publice pe care o reprezintă. Numai neculai în uniformă de general. Un cal și o statuie îi mai trebuiau! PCR și PD-L să trăiască!

       O astfel de avansare în grad a mai avut un precedent, în 1950, când Nicolae Ceauşescu a fost avansat de la muncitor necalificat, la general maior al armatei române. Acum îmi explic de ce a zis Băsescu, tatăl PDL și mentorul lui Oprea, despre militari: „Ce au făcut militarii înainte de 1989 de au atâtea pretenții? Marea lor contribuție la securitatea României a fost că erau la munci agricole înainte de Revoluție, strângeau porumb prin Insula Mare a Brăilei”;

       Dar cu ăștia nu ai ce discuta! Lucrul în stația de radiolocație, conducerea sistemelor informatice militare, proiectarea și realizarea de construcții și instalații militare, ajutorarea populației la inundații, dezarmorsarea muniției găsite pe câmp, distrugerea controlată a unor construcții, militare, pilotarea aeronavelor, construcția Transfăgărășanului, urmărirea preciziei de montare și aliniere a reactoarelor centralelor nucleare, „mânuirea” traiectoriilor, asigurarea rețelelor de comunicații militare, secretizarea convorbirilor, a comunicațiilor și câte și mai câte sunt munci agricole, maestre? Dar tot nu pricepi nici dumneata, nici cel ce a învățat în armată doar să-și coasă un nasture...

            Asta înseamnă să pui un intendant care nu prea a analizat situația forțelor proprii și ale inamicului probabil, nu a predat studenților prin aule și amfiteatre să devină profesor universitar, conducător de doctorat pe teme de securitate națională, inițiator și membru al așa numitei Academii de Științe ale Securității Naționale, cu aceleași drepturi ca ale unui membru al Academiei Române. Și despre această instituție, publică, nu secretă,  poți vedea doar câte ceva sumar pe world wide web („pânză” de păianjen)!

Văd că nu mai e membru Oprea! Nu poate fi nici profesor universitar, nici conducător de doctorat, deoarece ministrul educației i-a retras în 2016 titlul de doctor. Și ar fi normal ca și titlurile de doctor sub conducerea lui ar trebui anulate! Denumirea inițială a acestei instituții, fondată în 2012 la inițiativa unui grup de senatori și deputați, printre care Gabriel Oprea, Teodor Meleșcanu, Eugen Bădălan și Eugen Nicolicea, a fost Academia de Științe Militare (ASM). Primul președinte, ales prin vot secret în 5 iulie 2012, a fost general-locotenent prof. univ. dr. Teodor Frunzeti. De ce am scris eu de doctorat? Deoarece, conducător de doctorat fiind eu la ATM, numărul celor deveniți doctori în științe tehnice pe care i-am condus este sub 10. Un fost coleg în liceul militar, conducător de doctorat la Universitatea de Apărare, UNAp, se lăuda că a „scos” 34 de doctori în „securitatea națională” într-un an!

            Dar să scriem lista membrilor. Doar ei sunt, oare? Oprea nu mai poate fi, deoarece ministrul educației i-a retras în 2016 titlul de doctor!

 

Lista membrilor ASSN:

Nr. crt.

Numele și prenumele

Calitatea

Obs.

 1

BĂRBULESCU Gheorghe

Membru titular

SNSPA

 2

BOARU Gheorghe

Membru titular (col.)

UNAp

 3

BUŢĂ Viorel

Membru titular

UNAp

 4

CAVAROPOL Dan Victor

Membru titular

AP„AIC”

 5

CÎMPEANU Sorin Mihai

Membru titular

USAMV

 6

CURAJ Adrian

Membru titular

MEd

 7

DÎNCU Vasile

Membru titular

UBB

 8

FRUNZETI Teodor

Membru titular

UNAp

 9

IACOB Adrian

Membru titular

AP„AIC”

 10

IANCU Niculae

Membru titular

ANIMV

 11

MAIOR George-Cristian

Membru titular

 

 12

MIHALACHE Sorin Dan

Membru titular

 

 13

MITULEŢU Ion

Membru titular

 

 14

MOISESCU Gabriel-Florin

Membru titular

 

 15

NEACŞA Florin

Membru titular

 

 16

POPESCU Cristian

Membru titular

 

 17

PRICOPIE Remus

Membru titular

 

 18

TOMA Gheorghe

Membru titular

 

 19

ŢĂGOREAN Petru

Membru titular

 

 20

ŢICAL George

Membru titular

 

......

       Dacă mai sunt și alți membri, îi puteți găsi cu forțe proprii. Poate e pagina în lucru. Mai știi? Asa a fost cu ofițerii de operetă sau de mucava! Niște actori (ascultați AICI)!

 1979405355?profile=RESIZE_1024x1024

Un general care a cochetat cu politica

 

       Să fiți (prea)iubiți!

 

       (continuare)

 

       Constantin NIŢU

 

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html

nitu.constantin@yahoo.com

constantin.nitu@g.unibuc.ro

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

                                

 

 

 

 

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • 1939513375?profile=original

    Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din satelit

    1939513432?profile=RESIZE_1024x1024

    Peisaj mirific!

  • Stimate domnule coleg, Ioan Muntean,
    Mă bucur de aducerile aminte despre anii de liceu. Acești ani nu se uită. Am scris mult despre acești ani, cu bune și cu rele, dar cele bune primează. La Câmpulung Moldovenesc m-am simțit excelent. Cred că ați trecut pe acolo și ați văzut liceul, măcar din tren sau din vehicol. Am avut profesori excelenți. Am vrut mereu să îmi depășesc modelele. Au fost adevărate modele. Am fost a doua promoție la Câmpulung Moldovenesc. Prima promoție a fost în 1957, cu 10 clase, iar a doua, noi, în 1959, prima cu 11 clase. Spor în cele literare și în viață!
    Ăl bătrân
  • Domnule Niţu, Rodica: citiţi acum rânduri scrise de un cantemirist adevărat (promoţia 1975)... M-au încântat comentariile ce au amintit viaţa de licean militar. Orice ar spune unii sau alţii, să te dedici armelor de la 14 ani nu e chiar uşor, şi bine spunea dl. Niţu - pe acele timpuri în liceele militare (erau atunci 2 - Dimitrie Cantemir şi Ştefan cel Mare), ca în puţine licee de elită se făcea într-adevăr şcoală. Îmi amintesc numeroasele olimpiade judeţene şi naţionale, pe materii, spartachiadele militare şi de ce nu concursurile culturale. Nu, nu am fost în corul liceului, eu eram prezentatorul şi recitatorul corului!

    Am revăzut liceu (acum colegiu militar( după 35 de ani, după 40 de ani... Multe s-au schimbat, multe le-am aflat ca pe vremea adolescenţei... 

    Uneori, aceste călătorii geodezice ne trezesc şi plăcute amintiri! Mulţumesc!

  • Vă mulțumesc, doamnă Rodica! Am avut onoarea să urmez cursurile unui liceu militar de excepție, cel din Câmpulung Moldovenesc. Am fost și solist al corului liceului... M-am bucurat de profesori de excepție și am mai scris despre ei. Și criteriile unice erau „Știi, love story!”, „Nu știi, I`m sorry!” Cale de mijloc nu exista. Pile, Cunoștințe, Relații - nici atât! puteți citi o viață de om începută acolo cu responsabilitate în DOR DE ACASĂ de pe Cronopedia. Respect!1939513517?profile=original

  • Cândva, în adolescenţă am văzut un cantemirist pe stradă (am aflat ce este intrând cu el în vorbă şi...). După vreo câţiva ani fost-am atrasă de corul şi famfara armatei (mai ales la defilări). Şi astfel cântecele ostăşeşti - marşurile lor - au început să-mi placă. Am avut chiar ocazia să văt corul armatei interpretând creaţii clasice (opere, operete) şi am un deosebit respect pentru acei ostaşi ai sunetelor. 

    Subtilul episodului de călătorie geodezică mi-a amintit de ei, dar de fapt am constata că e vorba de altceva aici.

    Da, sincer, unii din mai marii armatei române de azi sunt o ruşine pentru ţară. Cum ruşine mi se pare mie - care n-am cunoscut războiul, dar am cunoscut oameni care au făcut războaie - să văd că avem azi generali mai mulţi decât unităţi militare (cam aşa am citit într-o statistică pe interne). La ce-o trebui nouă atîţi generali? În caz de război se duc ei pe front?

  • Comparați-i pe unii din cei de mai sus cu eroul maior Carp, comandant de batalion, care la retragerea armatei române din Basarabia în urma ultimatelor sovietice, când toți se retrăgeau, când Carol al II-lea și politicienii de la București erau ca hipnotizați, a oprit batalionul pe actuala graniță de nord-est și a ordonat: "Din ordinul meu şi pe a mea răspundere, deschideţi focul!” Și trupele sovietice s-au oprit!

    http://istorie-adevarata.blogspot.ro/2009/05/din-ordinul-meu-si-pe-...

    Onor maiorului Carp!

Acest răspuns a fost șters.
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
27. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
romanţă de…
Acum 2 ore
Pop Dorina a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - budoarul zorilor (cybersonet XLVIII) în Cronopediada grup
Acum 4 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu THINK TANK (79) - careu definiții rezolvat în Hobby-Club Cronopedia
Acum 4 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – STRADA UNIRII DIN MUNICIPIUL TÂRGU JIU în Hobby-Club Cronopedia
Acum 18 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu CULTURĂ PRIN MEDALISTICĂ – GUGULANII ȘI MUNICIPIUL CARANSEBEȘ DIN JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN Produsul de mai sus este o medalie realizată de firma privată orădeană Alex Sztankovits pentru a fi conferit în Hobby-Club Cronopedia
Acum 18 ore
Adrian Scriminț a răspuns la discuția Victor Bivolu CULTURĂ PRIN INSIGNOGRAFIE – BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI din Hobby-Club Cronopedia
Superb. Lecturată cu plăcere. Întâmplător, dar nimic nu este întâmplător în viață, am trecut pentru…
Acum 19 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Acum 19 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Monumentul „Reîntregirea”, denumire alternativă “Întregirea neamului” dezvelit la 24 octombrie…
Acum 19 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
La data de 11 aprilie 2015 s-au împlinit 135 de ani de când Principele Carol I a promulgat legea…
Acum 19 ore
Ioan Muntean – budoarul zorilor (cybersonet XLVIII) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – budoarul zorilor (cybersonet XLVIII) – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton…
ieri
postarea de blog a lui Ioan Muntean a fost prezentată în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
26. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
budoarul…
ieri
Ioan Muntean a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - budoarul zorilor (cybersonet XLVIII) în Cronopediada grup
ieri
Mai Mult…
-->