Călătorii (ne)geodezice în Hamburg, St. Pauli (VI)
Sexualitatea în istorie
Moto: „Fizica este ca sexul: uneori, dă rezultate foarte folositoare, dar nu acesta e motivul pentru care o practicăm.” Richard Feynman
Sexul, prostituția și pornografia au fost dintotdeauna subiecte de interes, chiar dacă nu au avut mereu parte de verbalizare. Tabu sau nu, dacă sexul este făcut de toată lumea, comerțul cu sex e făcut doar de o parte din oameni, în care se îmbogățesc unii, numiți modern oameni de afaceri sau pești! Așa că de ce să nu vorbim despre asta, acum, când fetițele românce, mai ales minore, sunt amăgite cu locuri de muncă în occident? De ce să nu glumim despre asta? De ce să nu prezentăm aceste „locuri de muncă”?
Că devenirăm, fir-am ai naibii, principalii exportatori de pești și curve! Vreo șapte tipi de prin Văleni, inventivi, le-au cerut în căsătorie pe participantele la concursul „Fata de la țară” de la o anumită televixiune, dar pentru a le duce în occident la „produs” ! A naibii limba asta română îmbogățită!
Pornografia datează din Epoca de Piatră! Arheologii din Germania au descoperit o sculptură veche de peste șapte mii de ani reprezentând un cuplu care face dragoste și care ar putea fi cel mai vechi exemplu de pornografie din lume. Descoperirea, făcută în cadrul unor săpături din apropiere de Leipzig, infirmă supoziția că sexul era un subiect tabu în Epoca de Piatră!
Prostituția a avut și caracter oficial! În timpul Cruciadelor, starea de bine a trupelor era asigurată: în anul 1270, cu peste 10.000 prostituate ce însoțeau soldații. În timpul domniei lui Carol cel Mare, călugarițele din mănăstiri practicau prostituția pentru a-și mări veniturile.
Dintotdeauna, culoarea roșie a fost asociată cu prostituția. În 1254, o lege le obliga pe femeile care practicau această „meserie”, zice-se cea mai veche din lume, să-și vopsească trupurile în roșu pentru a se distinge de femeile „cinstite”. Din același motiv, regele Angliei, Edward al III-lea, le obliga pe prostituate să-și poarte hainele pe dos.
În timpul celui de-al doilea război mondial, în bordelurile soldaților germani, prostituatele erau notate. Dacă una dintre ele primea 3 calificative negative, era împușcată. De eventuale bordeluri militare ale trupelor unchiului Sam de prin Irac sau Afganistan sunt doar vorbe prin târg(uri)!
Nici afrodisiacele și poțiunile magice nu lipseau. Într-o vreme, Pentagonul punea la cale dezvoltarea unei bombe cu efect afrodisiac. Aceasta ar fi trebuit să dezvolte la dușman o atracție irezistibilă între soldați, neutralizându-i în acest fel. Chiar și astăzi, ne povestea căpitanul Boileau, în unele regiuni ale Braziliei, încă se prepară „cafeaua dragostei”. Tradiția spune ca femeia să-i pregătească o cafea iubitului ei, pe care să o filtreze printr-un chilot purtat. Această băutură se pare c-ar avea efect afrodisiac. Ptiu, drace!
Dar să revenim în vechime! În timpul domniei lui Ludovic al XVI-lea, în ajunul căsătoriei, viitorul mire făcea o baie în bălegar pentru a preveni, zice-se, penele sexuale, că de pene la automobile nu se auzea pe atunci.
Ciudățenii despre infidelitate au existat mereu! În Grecia antică, amantul unei femei măritate era pedepsit în public - i se băga o ridiche în anus sau era epilat. Acum tinerii merg la epilat în saloane, nu merg la sala de antrenament cu spade… O, tempora, o, mores! Grecia antică am zis?
Nici Grecia nu se lasă (sursa imaginii: Gudsol)
Păi dintre toate gagicile din lunga istorie a Greciei, niciunele nu s-au ridicat la asemenea standarde ca „auletridele”. Când serviciile sexuale erau taxate de către stat, auletridele ofereau nu doar plăceri sexuale, dar erau și cântărețe și dansatoare, gimnaste, spadasine.
Când era vorba de petreceri și întâlniri private (ce se practică azi și pe la noi), ele câștigau echivalentul a câtorva mii de dolari de acum într-o singură seară... Erau capabile de un loc respectabil în societate! Uneori aveau lucrări de artă sau lucrări literare, chiar dacă nu exista Facebok!
Să trecem la alte curiozități… Până în secolul al XVIII-lea, nașterea de gemeni era asociată cu adulterul. Se credea atunci că bărbatul nu poate să fecundeze decât un ovul, iar doi bebeluși înseamnă două fecundări, deci un al doilea tată. Mămicile de gemeni erau condamnate să sufere disprețul societății. Ce naiba se întâmpla dacă se nășteau mai mulți nu ni se spune!
În Italia, până în anii 1960, tradiția spunea ca bărbatul să-i ofere o pușcă sau un pistol viitoarei lui soții, cu care ea să-l poată ucide dacă era infidel. În Anglia secolului al X-lea, regele Edmond adopta măsuri aspre contra infidelilor, având în vedere creșterea alarmantă a cazurilor de adulter. Femeile infidele erau pedepsite prin tăierea nasului și urechilor, iar amanții lor erau alungați din regat.
Și au apărut chiar și unele ciudățenii anatomice. În Evul Mediu, femeile își machiau în întregime organele genitale pentru a-și excita partenerii. De epilare nu ni se spune nimic! Ciudat, nu? În Malaezia, un bărbat de 34 ani, sub influența drogurilor, și-a tăiat penisul, l-a fript și l-a mâncat. Să-i fie de bine!
Și ciudățeniile nu se opresc aici! Nebuni sau exotici sunt peste tot! În cultura japoneză, șchiopătatul ușor este un gest de mare senzualitate. Pentru a seduce, fetele învață să șchiopăteze fin. Potrivit unui explorator britanic din secolul al XIX-lea, în Somalia bărbații aliniază femeile unele lângă altele și o aleg de soție pe aceea care are posteriorul cel mai bombat. La noi era bancul cu țâțele cele mai mari… În Japonia, studentele își rotunjesc veniturile în fiecare lună vânzându-și chiloții murdari în sex-shop-uri, chiloți foarte populari, uneori găsindu-se de vânzare și la tonomate. Fise sau card să ai! Mă gândesc dacă ar apărea asemena tonomate la Cluj-Napoca! Câte ar trebui?
Interesante și cu prozeliți au fost mereu homosexualitatea, travestiții și transsexualii! În Tailanda, un studiu al armatei a demonstrat că 16% dintre soldați au avut cel puțin un raport homosexual. La maiași, bărbații nu puteau să întrețină raporturi sexuale cu femeile înainte de căsătorie, de aceea ei foloseau sclavi homosexuali pentru a-și satisface nevoile fiziologice. În secolul al XIX-lea, travestiții fabricau sâni falși din carne moale de porc (nu de la ferma teleormăneană a unui vânat de DNA), pe care o decupau apoi sub forma unui sân.
În secolul al XIX-lea, era interzis importul de bideuri franceze în Marea Britanie, deoarece „obiectul diavolului” îi incita pe englezi să se masturbeze.
Nu lipsesc nici zisele despre virginitate și apetitul sexual ieșit din comun. În secolul al XVI-lea, bisericile erau locuri de întâlnire pentru cuplurile adultere. Aici se practica sexul în grup, iar în cazurile extreme, chiar violuri colective, uneori urmate de crime.
Prin Asia, împărăteasa chineză Wu Hu avea un apetit sexual atât de mare, încât îi obliga pe demnitarii care o vizitau să îi facă un cunnilingus în semn de supunere. Împărăteasa chineză Cixi, născută în 1835, a fost o amantă care și-a asigurat influența dând naștere moștenitorului tronului. S-a folosit de asta pentru a învăța să scrie și să citească și a se ține la curent cu ce se întâmplă în lume, ghidându-l pe împărat. Cixi a fost co-regentă a fiului său. După ce fiul a dat ortul popii, a devenit conducătoarea Chinei timp de trei decenii.
Cixi, amanta ajunsă împărăteasa Chinei
Și acum să ne mutăm prin Europa, cu staționare în Italia.
Isabella, prostituata Renașterii (vezi sursa: Agenda Isabellei)
Curtezanele italiene cunoșteau libertatea mai bine decât în alte țări pe timpul perioadei renascentiste. Acestea puteau să-și asigure securitatea și stabilitatea precum damele căsătorite, dar și să-și exprime infinita sexualitate. Nu știm dacă demonstrau pe străzi sau dacă femeile măritate aruncau cu glastre de flori de pe la balcoane.
În secolul al XVII-lea, nobilii făceau des orgii. Mai multe cupluri se întâlneau într-o caleașcă și se abandonau plăcerilor trupești. Se spunea că mișcările caleștii în mers făcea coitul mai voluptuos. Prostituatele „de lux” erau considerate printre cele mai educate și mai cultururalizate femei din vremea lor, capabile să susțină conversații filosofice, să recite poezii clienților, pe lângă serviciile sexuale. Influența lor a început să fie mare asupra regilor, împăraților, prinților, liderilor și oamenilor politici, așa cum am arătat la istoria Franței. În cele mai multe cazuri vorbim despre prostituția din înalta societate, dar ne vom referi și la democratizarea fenomenului pentru a ajunge și la cei umili.
Și perversiunile sunt mai răspândite decât ai crede! Există zoofilie, incest, necrofilie, sado-masochism și alte minuni. Este o altă practică excentrică! Care sunt deviații nevrotice nu se știe. Unde începe nenormalul intuiește orice om normal! Așa că în afară de industria sexului normal a apărut și industria deviațiilor sexuale…. Dar nu putem vorbi de sexualitatea celor mulți, fără a vorbii de împărații lumii și de harem!
Haremul – închisoarea plăcerilor
Din sursa DEX '09 (2009) aflăm că harem (haremuri, s. n.) este totalitatea cadânelor unui mahomedan poligam, dar și o parte a casei rezervată acestora (din tc. Harem). Dar vom vedea mai jos că vine din arabă... Chiar dacă, cel mai adesea, asociem haremul cu cea mai mare dovadă istorică a exploatării femeilor de către bărbaţi, o simplă privire asupra subiectului dezvăluie o reală instituţie social-politică, un univers închis în sine cu legi şi cutume proprii. Fascinant la prima vedere, exotic prin definiţie şi tragic în esenţă, haremul a rămas totuşi una dintre cele mai negre pagini ale istoriei şi civilizaţiei umane…
Instituția nu a apărut din senin, trecerea făcându-se de la haremul de peşteră la primele rezervaţii de femei. Haremul este în prezent asul din mâneca feministelor când aduc, inevitabil, vorba despre mult trambiţata exploatare a femeilor de către bărbaţi. Antropologii şi etnologii fac trimiteri la harem pentru a sublinia natura poligamă a speciei Homo sapiens sapiens.
Haremul a poposit de-a lungul timpului nu doar în societatea musulmană, ci şi în cea creştină, tribală, persană, ebraică, egipteană şi chineză. Vis din subconştientul oricărui bărbat şi coşmar al oricărei femei, haremul există şi în prezent în cadrul unor triburi africane sau în palatele potentaţilor multimilionari arabi.
Ultimele studii ale unor autori de prestigiu, precum Rufus C. Camphausen, Deena Metzger, Alan Ramsdale, Peter Redgrove şi Alice Stockham, aduc noi informaţii despre apariţia şi dezvoltarea acestui fenomen.
Conform studiilor acestora, haremul și-ar avea originea în perioade ale istoriei mult mai vechi decât des pomenita civilizaţie musulmană cu care haremul este asociat. Fenomenul nu este deloc unul nou. Haremul clasic a devenit, acum circa 1000 de ani, versiunea adaptată timpurilor a templelor mai vechi unde era practicată aşa numita „prostituţie sacră”, în care adepţii zeului sau zeiţei, primeau servicii sexuale din partea preoteselor, ca o confirmare a faptului că jertfa şi darurile lor au fost primite de zeitate. În zona Mediteranei şi în lumea musulmană, islamul s-a suprapus peste acest obicei şi l-a transformat şi l-a adaptat conform principiilor sale.
În China şi în ale parti ale lumii, haremul avea origini diferite, însă funcţiona după legi asemănătoare celor din Arabia sau din Imperiul Otoman. Încă de când oamenii trăiau în peşteri, instinctul proprietăţii era omniprezent, concretizându-se la început în „măciuca sau ghioga mea”, „suliţa şi securea mea”, „mamutul meu”, „peştera mea”, „blănurile mele”, în scurt timp femeile cele mai tinere şi frumoase din fiecare comunitate a triburilor de oameni primitivi, au fost „încadrate”, „fără carte de muncă”, în categoria „bunuri dătătoare de plăceri, pentru uz strict personal”.
Chiar şi în acele vremuri, când societăţile umane erau matriarhale, masculul alfa, razboinic şi vânător, avea dreptul de a-şi alege cele mai atrăgătoare dive, nu ca fraierul de Adam, căruia Dumnezeu, după ce a făcut-o pe Eva din propria-i coastă i-a zis: „Adame, alege-ți nevasta!”.
După cum presupun arheologii francezi, ne spunea tot căpitanul Boileau, când femeile din propriul trib nu mai aveau pe „vino-ncoa”, oamenii stalactitelor făceau incursiuni pentru a răpi femei străine de pe lângă alte stalagmite. Cum bărbatul nu a evolutat prea mult din acest punct de vedere, ştiind că cea mai „mişto” femeie este cea a celuilalt mascul, situaţia a devenit o regulă odată cu apariţia poligamiei. De fapt, poligamia a fost piatra de căpătâi sau „legiferarea” pe care s-au aşezat haremurile de-a lungul istoriei. Dar numai pentru cei bogați!
Evul Mediu vine însă cu cifre incredibile la capitolul număr de soţii sau concubine ale puternicilor vremii. De departe se distinge regele hindus Tamba, cel care a domnit în Varanasi acum mai bine de 2400 ani. În palatele lui Tamba trăiau nu mai puţin de 16.000 de neveste… Cronicile hinduse amintesc că regele Tamba obişnuia să-şi trateze oaspeţii cu câte 3-4 neveste pe noapte. Stăpâna acestei armate de femei era Sussondi, soţia pe care regele Tamba o aprecia pentru înclinaţia ei pentru jocurile de noroc…
În urmă cu doar 160 de ani regele Mongkut al Thailandei ajunge să construiască un adevărat orăşel pentru cele 9.000 de soţii şi concubine, despre care sursele istorice ne spun că aglomeraseră palatul regal într-atât de mult, încât funcţionarii şi miniştrii ajunseseră să doarmă pe jos!
Hanul mongol Kublai (1215-1294) nu se lasă nici el mai prejos şi, pe lângă jumătate din Asia, temutul han păstorea peste 7.000 de concubine chinezoaice, mongole, persane, hinduse, turcoice şi rusoaice. Kublai era, totuşi, nemulţumit de ele, astfel încât la fiecare doi ani, îşi înlocuia concubinele cu fete tinere, neatinse. Să fi venit să le ia de la Vaslui!
În ciuda tendinţelor istoricilor contemporani de a-l prezenta pe Alexandru Macedon drept un homosexual notoriu, marele cuceritor al Antichităţii întreţinea pentru uz personal nu mai puţin de 3.000 de sclave care, pentru a fi admise în patul macedoneanului, erau supuse unor adevărate teste de măiestrie şi abilitate sexuală. Nu ni se spune nimic despre cei ce făceau testele…
Cel mai mare cuceritor mogul, Akbar (1542-1605), a avut atât de multe soţii şi concubine în timpul domniei sale asupra Indiei, încât istoricii, pur şi simplu, le-au uitat numărul.
Dar iată că apar și gardienii fără de bărbăţie! Pentru a supreveghea, păzi şi administra o asemenea adunătură de femei selectate strict pe criterii fizico-sexuale, suveranii vremii s-au gândit la crearea unui fel de bărbat care să nu fie chiar bărbat, adică să nu atenteze în vreun fel alt mascul la colecţia personală de giuvaeruri vii. Așa a apărut pe scena istoriei omenirii cel mai tragicomic personaj al acesteia… „Eunuchum” în latină, eunuc… în română sau cum s-o fi numit el în alte limi... Turcii îi zic „hadım”! În greaca nouă i se zice „ευνούχος”…
Primii care au castrat bărbaţii în scopul deliberat de a-i transforma în eunuci au fost vechii sumerieni, conform unei iscripţii descoperite în oraşul sumerian Lagash. Termenul de eunuc provine, însă, din greaca veche şi semnifică „păzitorul dormitorului”. Că atunci nu erau camere de luat vederi! Originea eunucilor în cadrul haremurilor nu vine nici ea de la musulmani, ci din Imperiul Bizantin. În cadrul curţii imperiale a Bizanţului activau mulţi astfel de eunuci angajaţi în funcţii administrative şi comerciale.
Chiar împăratul Constantin, al cărui nume îl port, cel care a adoptat creştinismul ca religie oficială în Imperiul Roman, era inconjurat de eunuci plasaţi în posturi şi funcţii înalte la curtea sa. După ce cuceritorii musulmani de origine arabă au cotropit provinciile din est ale bizantinilor şi au intrat în contact cu eunucii, aceştia şi-au trăit perioada de aur în cadrul haremurilor arabilor şi ulterior ale turcilor.
Istoria sumbră a omenirii cunoaşte mai multe tipuri de castrare. Acolo unde castrarea nu era folosită ca pedeapsă sau ca mutilare a duşmanilor în timpul bătăliilor şi după acestea, ea apărea sub două forme. Prima avea ca scop tăiarea testiculelor şi era cel mai comun procedeu folosit pentru eunucii din Roma, Persia şi Arabia. Cealaltă formă, denumită „marele sigiliu sacru”, era adesea folosită de secte cu motivaţie religioasă sau drept pedeapsă pentru viol. În această variantă, atât testicuele cât şi „scârbavnicul mădulariu” erau retezate.
Unii împăraţi chinezi ordonau totuși tăierea penisului şi lăsarea testicuelelor neatinse sau extirparea unui singur testicul. De-a lungul timpului, lipsiţi de propria sexualitate, eunucii şi-au găsit refugiul (precum unii pensionari de-ai noştri) în intrigi, politică, speculă, administraţie (pensionarii la noi cel puţin „la bloc”), ajungând uneori să fie cei care conduceau Imperiul Otoman din umbră, alături de sultane, primele femei din ierarhia feminină a haremului.
Împăraţii chinezi nu se puteau lăsa fără haremuri! In China antică şi medievală, împăraţii erau tributari legilor şi conceptelor daoismului. Conform daoismului, bărbaţii sunt întruparea energiei Yang a Universului, iar femeile intruchiparea energiei Yin. Fiind de sex masculin, împăratul era intruchiparea energiei Yang a tuturor bărbaţilor chinezi, prin urmare împăratul merita cât mai multe „trufe” în stare să-i contrabalanseze uriaşa sa energie masculină. Ajutaţi de o comisie de maeştri în secretele sexualitatăţii daoiste, toţi împăraţii chinezi aveau pe parcursul vieţii minim 3.000 de concubine (conform proncipiului „nu poţi avea toate femeile din lume, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să încerci!”). De fapt, pentru ele şi pentru eunucii care le păzeau a fost construit Oraşul Interzis (vizitat de mine în 1980, voi scrie undeva)! Impăraţii Chinei dispuneau de o soţie „de rang primar”. Aceasta purta titlul oficial de împărăteasă. Urmau apoi trei prime concubine, nouă soţii de rang secund, două concubine de rangul trei şi 81 de ranguri mai mici. În afara acestora, în harem intrau sclavele primite drept ofrandă sau capturate în bătălii, în număr nelimitat.
In mod interesant, în China, cei mai mulţi eunuci nu erau prizonieri de război sau trădători degradaţi din drepturi cum se întâmpla în lumea musulmană, ci proveneau din familii nobile, care veneau de mână cu proprii copii spre castrarea acestora. Nobilii chinezi vedeau aici o ocazie pentru o carieră diplomatică pentru fiii lor sau o oportunitate fără precedent de îmbogăţire, ţinând cont că eunucii erau administratorii întregului tezaur imperial chinez.
Unii dintre ei deveneau atât de bogati şi influenți, încât îşi depăşeau în putere înșişi împăraţii. Astfel, eunucul Wei Zhongxian a ajuns să conducă, literalmente, întreaga Chină, până la sfârşitul vieții sale, după ce l-a închis pe împărat, în propriul harem. Un alt eunuc, Zheng He, a devenit cel mai mare amiral din istorie, descoperind se pare, America, cu mult timp inainte de Columb.
Palatul Topkapi, Istambul
Dar să vedem noi cine erau frumuseţile de sub lacăt. Originea femeilor din haremurile turceşti era variată. În palatul Topkapi, care a slujit de secole drept reşedinţă a haremurilor sultanilor otomani, se aflau femei din toate colţurile lumii. Majoritatea erau răpite, primite drept cadou sau capturate din ţările vecine sau vasale - Grecia, Serbia, Bulgaria, Ţările Române, Cerchezia, Georgia, Ungaria, Persia.
Pe lângă această categorie, existau femeile primite cadou din ţări îndepărtate precum Rusia, Spania, Italia, Franţa, Arabia, China, India, Africa Neagră. Inainte de construirea palatului Topkapi de către cuceritorul Bizanţului, Mehmet al II-lea, cadânele sultanilor turci trăiau în jurul acestora în clădirile administrative, şi-i urmau în campanile militare în niște căruţe speciale.
Cronicarii notează că multe astfel de cadâne erau furate din căruţe de duşmanii turcilor, când aceştia îşi deplasau armatele prin ţări străine…
Hrisoavele vremii apucă să noteze că femeile cele mai frumoase din harem erau sclavele capturate în Caucaz şi din Ţările Române (mai ales moldovence). Frumuseţea unei astfel de roabe era un subiect sensibil. Pentru turci, o femeie era frumoasă doar dacă era neapărat grasă („rubensiană” – grasă și frumoasă și-n harem, acasă!). Așa că turcii răpeau cele mai frumoase „silfide”, care erau supuse apoi unui adevărat regim de îngrăşare forţată pentru a corespunde regulilor de „grasă şi frumoasă” (şi mereu acasă).
Prin urmare, femeile nu erau doar spălate, epilate, parfumate şi pictate cu henna pe pleoape şi în părţile intime, ci erau îngrăşate la propriu. Armata de eunuci le forţa să îngurgiteze zilnic cantităţi enorme de rahat, miere, alune, fistic, orez şi unt. Rarii ambasadori străini care au avut privilegiul de a le vedea le-au descris ca pe niste „trişti munţi de grăsime”. De gustibus non disputandum!
Tinerele fete, unele nişte copile la data aducerii lor în harem, erau convertite obligatoriu la Islam. Cele care se opuneau erau torturate de femeile din familia sultanului până când, din cauza groazei şi durerii, acceptau religia lui Mahomed. Cele mai îndărătnice şi rebele cadâne erau aruncate ienicerilor…
Să accentuăm pe cuvântul ăsta, harem! Cuvântul vine direct din limba arabă, de la termenul de haram, care insemna „interzis”, „de neatins”. Ghidaţi de acest precept, sultanii le-au reprimat orice formă de sexualitate cadânelor, exceptând fireşte actele sexuale, mai bine zis violurile, al căror protagonist era chiar măria sa, sultanul. Erau cazuri când, datorită numărului prea mare de cadâne, unele dintre ele îmbătrâneau şi mureau în harem fiind încă virgine, sultanul neavând, literalmente, timp de ele sau uitându-le numele şi înfăţişarea.
Prin tradiţie, şefa peste cadâne şi eunuci era mama sultanului sau prima sa soţie, care avea titlul de sultană. Spre sfârşitul secolului al XVI-lea, rolul sultanilor turci în conducerea şi administrarea intinsului Imperiu Otoman a început să se estompeze. Puterea temuţilor sultani otomani începea să se scurgă încet-încet în două direcţii. Astfel, corpul ienicerilor şi haremul devin adevăraţii stăpâni ai imperiului.
Tonul l-a dat nimeni alta decât cadâna Roxelana, o sclavă rusoaică, una care prin ambiţie şi cruzime ajunge soţia favorită a puternicului suveran Soliman Magnificul. Această femeie aprigă a ajuns, de fapt, adevăratul conducător din umbră al Imperiului Otoman în perioada sa de apogeu. Acest fapt, nemaiîntâlnit până atunci, a fost posibil datorită intrigilor Roxelanei care au dus la instalarea în postul de mare vizir a favoritului ei Ibrahim Paşa. Bătrân, bolnav şi plictisit deja de o viaţă în care făcuse absolut tot ce-şi dorea, Soliman Magnificul acceptă fără a se gândi prea mult toate doleanţele Roxelanei. Intrigile cadânei rusoaice nu se opresc aici. Văzând că, odată ajuns mare vizir, Ibrahim Paşa nu-i mai respectă ordinele şi dorinţele, face în asa fel încât Soliman să-l execute. Alţi viziri care au făcut imprudenţa de a-i atrage atenţia sultanului că niciodată o femeie nu mai dăduse ordine în Imperiu, s-au trezit la rândul lor înlăturaţi din funcţii. Roxelana nu se lasă până nu-şi instalează fiul preferat, Mehmet, drept succesor al sultanului. Cum Mehmet moare de tânăr, în locul său va domni alt fiu al Roxelanei, Selim, poreclit „cel băutoriu”, datorită atracţiei sale pentru băuturile tari.
Imperiul Otoman la 1683
Istambul – două imagini satelitare moderne
Cu atâtea soţii şi cadâne, sultanii aveau sute de copii, evident toţi având mame diferite. În rândul copiilor, concurenţa de a ajunge sultan era acerbă încă de la cele mai fragede vârste. Se detaşează ca exemplu concludent destinul celui mai cunoscut copil ai haremului, sultanul Mehmet al II-lea, cuceritorul Constantinopolului. Mehmet a fost unul dintre nenumăraţii copii ai sultanului Murad al II-lea. De mic se detaşează prin inteligenţă, ambiţie şi cruzime. La tinereţe, deja îşi ucidea toți fraţii şi urca pe tron.
În schimb, mulţi sultani au fost mai înclinaţi spre plăcerile carnale, decât spre politică şi campanii militare. Cel mai clar exemplu apare în persoana sultanului Murad al III-lea, un adevărat obsedat sexual, interesat doar de o nouă cadână. Imperiul Otoman începea să decadă, sultanul fiind refractar la adevăratele probleme care au declanşat sfârşitul celui mai temut imperiu musulman.
Totul a rămas istorie în Istanbul. Când şi când, localnicii afirmă că în holurile palatului Topkapi mai răsună încă bocetele şi plânsetele miilor de femei care au trăit între aceste ziduri...
Dar ia să vedem noi, cine a descoperit, de fapt, America? Găsiți aici singuri că un eunuc ajuns ditamai amiralul! Vom scrie mai mult în postările referitoare la călătoriile geodezice în îndepărtata și interesanta Chină….
St. Pauli, Reeperbahn
Moto: „O nimfomană este femeia care își dorește la fel de mult sex ca un bărbat oarecare,” Mignon McLaughlin
Ehee-he, fraţilor, în 1978, apoi în 1980 aveam să vizitez nişte locuri tabu pentru un om educat în spiritul moralei comuniste a omului nou, fără gânduri necurate privind viaţa de noapte a vesperienilor. Auzisem eu destule despre comercializarea sexului, dar aici aveam să mă conving vizitând la început de iulie 1978, invitați de maiorul neamț Edvig Muller, care avea familia tocmai la Lubeck, cu căpitanul francez Boileau și cu cehul Moraveț Dalibor, tot căpitan, cartierul St. Pauli de lângă port şi strada principală Reeperbahn.
Cartierul „roșu” de lângă port
Şi aici ajungi uşor, că doar şi staţia de metrou (U-Bahn) se numeşte St. Pauli, iar staţia trenului rapid de suprafaţă (S-Bahn) se numeşte Reeperbahn. De la ajungerea în Hamburg, maiorul Muller, însoţitorul meu în 1978 și în 1980, ne-a spus direct să fim atenţi cu banii dacă mergem în „zona genitală” din partea centrală a cartierului St. Pauli, chiar strada Reeperbahn, care îşi trage numele de la „strada frânghiilor”, cu referire la volumul mare de asemenea scule marinăreşti din secolele al XVII-lea - al XIX-lea, din cel mai mare port al Germaniei.
Reeperbahn, strada în „roșu”, dar și cu secție de poliție și biserică
In secolul al XIX-lea, cele mai multe forme de distracţii, inclusiv teatrele, au fost grupate mai departe de centrul medieval respectabil. Ca locuitori ai centrului comercial, „burghezii protestanţi” nu ştiau cum să-şi umple timpul liber. Aşa că pe lângă marele port au creat câteva opţiuni de distracţie, de mare importanţă, mai ales pentru lupii mărilor lumii, departe de ochii şi urechile nobililor onorabili. Pe Reeperbahn a fost deschis primul teatru în anul 1842. După 1860, întrebarea „Ce faci, marinarule?" a devenit motto-ul neoficial al unei armate de prostituate care activau în bordeluri cu aprobarea autorităţilor districtului.
„Afaceri” în St. Pauli!
Şi autorităţile recunosc faptul că Reeperbahn este cea de a doua atracţie din Hamburg, prima fiind portul şi chiar se recunoaşte că politica lor n-are civism şi morală, Hamburgul fiind depăşit în acest domeniu doar de Amsterdam. Poate ajung şi acolo cândva, mai ales că fiul meu este acum în Ypres, Belgia, merge des pe acolo, preferând KLM.
Se tot face caz că fetele sunt obligate la un control medical o dată la două săptămâni de „muncă”, plus că plătesc impozit pe profit. Se tot vorbeşte despre sediul local al poliţiei. Aveam să îl observ rapid în colţul dintre Davidstrasse şi Reeperbahn, destul de vizibil şi omniprezent pentru protecţie. Dar a cui protecţie, a prostituatelor sau a clienţilor, nu eram curios să aflu.
Oare care sunt regulile de supravieţuire într-o asemenea vecinătate? Să fie la ei! Dar dracul te îndeamnă să calci pe acolo, dar cum calci, e treaba ta. Dacă treceţi pe acolo, nu strică unele sfaturi, cu care ne-a familiarizat întâi Edvig. E bine să fiți într-un grup…. Nu ca grupul sugerat de o useristă în dauna familiei tradiționale...
Animația de după miezul nopții (în al șaptelea cer!)
Dimineaţa, în St. Pauli e ca după furtună sau incendiu, fără entuziasm, că doar fetele sunt la odihnă, după bacanalele din timpul nopţii, vezi doar câţiva rătăciţi care vin în recunoaştere pentru a şti pe unde să calce la vreme de seară sau de noapte. Cam pe la orele 18, dacă eşti în zonă, vezi fetele care se duc la „serviciu”, extrem de elegante și serioase, de regulă în negru, cele mai multe în pantalon şi taior elegante, majoritatea blonde. La ora 20, cartierul este destul de animat.
Şi să ştiţi că stratificare în pături sociale ca acolo nu am văzut. S-o luăm cu cele de jos. Pe trotuar, din doi în doi metri este câte o fată care, numai în limba engleză te întreabă simplu şi direct „Do you come with me?” (vii cu mine?) Tu faci pe nestiutorul si intrebi „Where?” (Unde?), iar ea răspunde cu francheţe „Upstairs, in my room!” (sus, în camera mea). Şi, ca la piaţă, întrebi direct „How much?” (cât costă?). În anul 1978, răspunsul a fost 20 de mărci, iar peste doi ani, în 1980, 30 de mărci! A dracului inflație! Și noi ne plângem de creșterea prețurilor la ouă!
În 1978, ca o comparaţie, un dres de damă costa o marcă. Şi dacă veneai din Germania cu aşa ceva, om erai în Bucureşti. Aşa că negustoreşte, să trecem mai departe, că și așa mi-a tăiat Olguța pensia!
Râdeam ca proștii, mai ales eu și Dalibor, și el ajuns în 1990 colonel și profesor universitar, neinițiații în așa ceva, când am văzut ce disciplină a muncii aveau curvele. Pe multe le-am văzut servind masa pe trotuar, la botul calului, adică la locul de muncă, cu lingura sau furculiţa învârtite în câte o farfurie de plastic, toate de o singură întrebuinţare. Asta da conștiință!
A doua categorie era mai interesantă. Nu erau plouate. Am văzut că intra lumea pe o uşă situată chiar în partea centrală a unei picturi cu doi craci depărtaţi, între care era un vagin. Aşa că dacă intrai, făceai calea întoarsă de la o naştere fără cezariană. În sala în care intrai, de fapt un hol circular, erau fetițe în chiloţi economici, cu sau fără sutien, iar pe margine erau camerele, dispuse circular, cu mult mai puţine decât fete. Dialogurile erau şi aici la fel. Doar că preţul era în 1980 de 50 de mărci. Aşa ceva nu vizitasem în 1978.
Dacă se cădea cu una la învoială, bătea tipa într-o fereastră, grăbind-o pe cea din interior. Am ieşit repede afară, deoarece înăuntru era cald şi nişte mirosuri nu destul de încântătoare. Prin ieşire, am putea spune că am fost renăscuţi, expulzați ca niște tripleți, cu referire la organul prin care am ieşit.
Către ora 20 mulţi intrau în teatre, şi astea tot pe aceeaşi temă. Dacă vroiai să bei o bere, intrai la berăria „St. Pauli Girl”. Aici berea era două mărci în 1978, dată de Edvig, să bea toată lumea. Cea mai mare animaţie era între miezul nopţii şi 5 dimineaţa. La cinematografe intrai şi ieşeai când voiai. Un bilet era 10 mărci în 1978, iar în preţ intra şi o sticlă de bere sau o sticluţă cu 50 de grame de wisky. Filmul rula continuu.
A dracului industrie! Dar asta produce! Și banii curg (eu în dreapta, Boileau în stânga).
Dar să continuăm cu păturile sociale la fete. În a treia categorie le-am introdus pe cele de la barurile de la fiecare pas. La uşă, pe trotuar, fiecare bar avea un tip care te invita să intri, cu momeala că o bere costă doar trei mărci. Muller, bășcălios, bun instructor și cu simțul umorului, ne-a povestit că dacă intrai, te lua imediat în primire o doamnă elegantă, care te invita la masă, te întreba ce să îţi aducă, tu cereai o bere, ea ţi-o aducea, îţi turna în pahar şi lua loc lângă tine la masă. Apoi te întreba candid dacă îi oferi şi ei ceva de băut. Tu, naiv, îi spuneai că o bere, iar ea îţi spunea, tot candid, că nu are voie să consume decât şampanie franţuzească.
O întrebai naiv cât costă un pahar, iar ea îţi răspundea că se vinde toată sticla cu cel mai mic preţ de 250 de mărci. Şi să nu fiu secretos, în 1978, toţi banii mei erau puțini, aşa că, pentru demonstrație, Muller ne-a plătit berea cu trei mărci şi pe-aci ţi-e valea! Şi aşa ne păcălisem, deoarece un pet cu 10 sticle de plastic cu bere costa atunci la alimentară trei mărci.
În a patra categorie am introdus barurile cu program „artistic”, din care am vizitat unul în anul 1980, ce-i drept invitat după cina pe care o servisem în restaurantul din turnul televiziunii, tot cu maiorul Muller și din nou cu Boileau, de astă dată maior! Aici am văzut de toate, şi striptise, şi chiar ….. Diferenţă nu era la cele servite faţă de barul Atlantic din Bucureşti, chiar de lângă clădirea fostului C.C. al P.C.R. După ce a mai trecut ceva timp, după o îngheţată şi un pahar de vin de Porto, hop o mulatră braziliancă ce ne-a întrebat de unde suntem, cu ce ocazie în Germania şi în Hamburg, ce mai, era una să îţi baţi dușmanii în faţa Primăriei!
Nașpa dama, dar au trombonit-o Muller și Boileau că suntem oameni de afaceri, că acum suntem ocupați şi că vom veni în altă seară. Edvig ne-a povestit că aici erau camere în spate şi cum te descurcai cu fata, era treaba ei, pentru care plătea tribut localului! Și să vă spun un secret. Maiorul neamț mi-a spus să nu cumva să iau legătura cu vreun ins de la Europa Liberă sau de la Vocea Germaniei, că îi fac rău și lui...
În a cincea categorie am introdus barurile selecte unde la uşă nu era nimeni, uşa era permanent închisă şi se intra numai pe bază de interfon şi de comunicare a unui cod de acces sau cu card. Am văzut câteva tipe care se prezentau la serviciu, dar care erau „trăznet”. Probabil că, aici aveau acces doar cei cu bani destui, în care Muller, Boileau, Dalibor și eu nu intram.
În a şasea categorie introduc sauna. Aici, după cele spuse prin târg de colegul Muller și de prietenul francez, Boileau, care vizitase în Paris Place Pigalle, serviciile sunt complete. Eşti invitat doar dacă arăţi a individ prosper. Noi am făcut pe proștii şi eu am întrebat „paznicul” ce e aia saună. Mi s-a răspuns imediat că e o baie finlandeză („Finnish bath!”). Am insistat şi i-am spus că ştiu, dar nu ştiu în ce constau serviciile. Mi s-a explicat pe îndelete, dar nu vă spun. Muller, Moravec și Boileau râdeau! Vă las să descoperiţi singuri.
Într-o altă clasă le-aş introduce pe cele de la „Hostess service”, agenţii la care printr-un simplu telefon poţi „angaja” o tipă pentru o perioadă limitată, care te poate însoţi oriunde, la spectacole, la distracţii gen party, la ce dracul vă mai trece prin cap. Puteți introduce aici gheișele japoneze? Intrăm puțin în istorie. Contrar părerii populare, gheișele japoneze nu sunt actualmente solicitate pentru sex (sunt doar de companie, adică „hostesses”). Este o adevărată blasfemie să consideri că o gheișă este o prostituată. Doar femeia numită „oiran”, adică o „vânzătoare de plăceri” sau „play woman” este de fapt lucrătoarea în ale sexului, deseori cu carte de muncă.
Gheișă în istorie (Sursa imaginii: Blog Barbaraanne Hair Comb)
Femeile „oiran” erau prostituatele de lux din timpul perioadei Edo (1600 - 1800), când era permisă prostituția. Oiran erau pentru nobili, aveau un anumit limbaj și costumație adecvată.
Şi nu pot să închei aici. Susţin unii că apărând bordelurile şi o eventuală lege a prostituţiei dispare sexul cumpărat ilegal. Nu, megieșilor! Pe lângă districtul St. Pauli, pe căile de acces spre acesta, vezi automobile din care se fac semne bărbaţilor ce se îndreaptă spre centrul cartierului că există în maşină tipe destul de „bune”. Iar unii ce umblă „per pedes” te îmbie în acelaşi mod, dar tipele sunt mai la distanţă şi te conduce peştele la ele sau face un semn scurt uneia să vină la individul cu care abia a tratat! Uite pe cine au copiat românii!
Iar în altă categorie le-aş băga pe cele de discotecă. În altă noapte cu cina de la turnul televiziunii și cu vizita de la un bar cu program, târziu după miezul nopţii am vizitat discoteca „Trinity”. Nici că se putea o denumire mai „naşpa” pentru o asemenea instituţie. Trecusem de multe ori ziua pe lângă ea în 1978. credeam că e templul unei religii, că pe fațadă era și o cruce neagră.. Mă gândeam eu la Sfânta Treime! Am intrat destul de greu.
Aici erau prezenţi atunci, ca simpli vizitatori, Olivia Newton John şi John Travolta. Au stat la masă, au interpretat cinci melodii la cererea publicului, printre care și Summer Night, şi au plecat. A fost o nebunie. Se dansa în draci. Despre calculatorul care conducea toată paranghelia am vorbit în altă parte. Acum să revenim la St. Pauli.
Noul indicator de circulație
Clasificarea fetelor e strâns legată şi de străzile pe care acestea activau. Cea mai exclusivă şi mai scumpă zonă (aviz amatorilor!) este Herbertstrasse, unde geamurile transparente ale ferestrelor mari permit femeilor să-şi expună trecătorilor nurii şi şarmul. Prin „ordonanţă” municipală, accesul pe stradă este permis doar persoanelor trecute de 18 primăveri (sau toamne, dacă vreţi).
Cele mai ieftine tipe, de care am scris, sunt cele ce activează pe străzile de lângă Herbertstrasse, respectiv Gunterstrasse, Erichstrasse, Friedrichstrasse, Davidstrasse și Gerhardstrasse. Femeile sunt din toată lumea. Atunci nu erau încă cele din estul Europei, deoarece Gorbaciov nu venise la putere pentru a vinde comunismul! Tot pe aici aveau teren de lucru şi homosexualii, transsexualii, lesbienele şi alte tipuri de „ano(r)malişti”.
Folosiți „http://showmystreet.comhttp://showmystreet.com”
De căutaţi un teatru erotic, mergeţi pe strada Marea Libertate (Grosse Freiheit). Orice act al expresiei sexuale, cu orice e permis, în afară de bestialitarea animalelor, este arătat în acest teatru. Fie actul plăcut, fie dezgustător, e prezent aici, adesea prezentat de artişti de marcă, ce par a reprezenta suprarealismul. Şi uneori, destul de rar, este antrenat să participe şi câte un spectator. Stuche-n sân, n-am fost, n-am văzut! Nu fac reclamă, dar pe această stradă există teatrul erotic Safari, unde este prezent mereu un agent de presă al municipalităţii Hamburg, pentru a iniţia eventualii ziarişti străini. Nu era bine să fie câte unul pentru fiecare profesie (un ofiţer, un parlamentar, un călugăr, un preot, un pompier, un instalator, un ţăran)? Păi asta-i treabă?
Ce-o avea religia cu sexul nu ştiu, dar pe strada teatrelor, Grosse Freiheit, la nr. 5, este biserica St. Joseph, construită în secolul al XVIII-lea. Şi tot pe această stradă îşi are sediul un birou al Arnatei Salvării, ai cărui membri sunt gata să te „salveze”, oferindu-ţi o discuţie agreabilă şi o ceaşcă de cafea, oferindu-ţi şi ceva scrieri biblice.
Biserica din cartier
Cartierul are şi un Muzeu al Artei Erotice, pe strada Bernhard, la numărul fatidic 69, care acum are şi site web (www.erotic-art-museum.hamburg.de). Este o instituţie privată, ce poate fi vizitată de cei ce au împlinit 16 ani. Biletul costa 5 mărci în 1978. Afară are şi un magazin care vinde cărţi erotice.
Nu mai amintesc de magazinele cu reviste şi articole ale genului, dar chiar şi aici erau reviste închise în pungi de plastic. În toate chioşcurile din oraş nu am văzut o revistă pornografică nesigilată în plastic! Și românii ajunși prin Hamburg au format o echipă de fotbal Rapid Reeperbahn, dar despre asta în altă postare…
Să fiți iubiți și vă feriți!
Constantin NIŢU
http://webdidacticanova.blogspot.ro/
http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html
-->
Comentarii