M-am trezit dimineaţă, având pe gene o idee. Se tot plimba jucăuşă de la ochi la urechi, ţopăind de parcă o apucase nebunia. Nu-mi venea să deschid ochii şi nu i-am deschis. Ce credeţi că a făcut draga mea idee? Mi-a şoptit dulce la ureche spunându-mi: “Lasă-te purtată de mine!”
Am ascultat-o şi am pornit de mâna cu “nebuna” într-o călătorie, ce-mi părea din ce în ce mai dragă. Ajunsă în curtea casei părinteşti, o mogâldeaţă blondă cu părul aproape alb, un moţ legat cu o fundă în vârful capului, cu o rochiţă ce lăsa la vedere jumătate din chiloţelul alb, elegantă foc că de, era mezina familiei! Un pui de om , vorbăreţ, cu un strugure în mână, să fi avut vreo patru ani jumătate. A început să-mi povestească, într-un suflet, de parcă nu mai avea nevoie să respire, ultima întâmplare care se pare a marcat-o profund. « Ştii, pe Tovarăşa mea educatoare, o cheamă Emilia Venin şi ieri nu am fost la grădiniţă. Aseară, a venit la noi, s-a aşezat în genunchi în faţa mea la poartă şi m-a întrebat plângând: “ Ce ai păţit draga mea , de ce nu ai venit la grădiniţă, sigur nu eşti bolnăvioară?” În acest timp îmi frământa degeţelele cu degetele ei şi îmi mângâia obrăjorii. » Lacrimile îmi curg, pe obraz, fără să-mi dau seama. Năstruşnica idee mi-a făcut cea mai frumoasă surpriză. Am iubit-o din tot sufletul pe educatoarea mea. Îmi făcuse un costum popular cusut de mână, cu fustiţă, ie şi fote negre brodate cu fir roşu, atât de micuţe, de nu-ţi venea a crede că-mi îmbrăcau trupuşorul. Fustiţa este de o şchioapă. Da. Aţi ghicit. Le am şi acum, le păstrez cu sfinţenie.
Mă apucă ideea de mână şi mă duce ceva mai încolo. Văd aceeaşi fetiţă cu o rochiţă roz, ceva mai cochetă de această dată, avea vreun an mai mult, ziceai că tocmai a ieşit de la salonul de înfrumuseţare. Superbu-i păr blond primise-n dar minunate şuviţe negre din partea surorii şi a verişoarei, mai mari cu 14 şi 15 ani trebuiau, musai, să-şi încerce vopseaua înainte de aplicare. Unde poţi să o faci mai bine, decât pe un minunat păr blond? Ce să vă mai spun? În acea zi toate s-au ţinut lanţ. În faţa casei, unde este bucătăria de vară, era o găleată unde se puneau resturile de mâncare adunate pentru porc. Aveau, ai mei, o cloşcă cu pui măricei, zburăţei, cum se spune pe la ţară, care nu aveau voie în faţa casei. Salonul de cosmetică fiind deschis, toată lumea a uitat de pui, de găleată cu resturi, de interdicţii. Fapt este că după cele activităţi, importante, desfăşurate, nouă pui “zburatei” umpluseră găleata, “închinând steagul”. Nu vă mai spun ce a urmat când au venit mămica şi tăticu acasă! Mezina supercosmetizată, puii morţi, jale mare şi botez.
Eiii, idee, da’ ce-mi faci? Unde mă mai duci? Ce să spun, Dumnezeule? Nebunii şi talente ascunse. Eram, în aceiaşi vară, pe prispa casei, mămica, sora, fratele şi eu. Ei înşirau tutun pe sfoară, o treabă destul de enervantă şi care, probabil, din cauza mirosului puternic, de drog, îţi dădea nişte stări de somnolenţă. Eu, plină de talente ascunse, cea mai bună soluţie de a-mi salva sora şi fratele de la treabă. Aveam darul de a emite nişte sunete din gât, un fel de rârâială, plăcută unora şi mie dar foarte enervantă pentru mămica mea. Cunoscând acest lucru, când voiau să scape de treabă, mă încurajau să încep. Atât îmi trebuia. Nu mă mai oprea nimic, decât când punea mămica mâna pe mătură iar cei mari, mă luau, unul de o mâna şi celălalt de cealaltă şi, pe fugă, la nucul uriaş din grădină, unde tăticu făcuse un scrânciob din lanţ cu scăunel din scândură. La viteză mare se ducea pe cel puţin zece metri. Ordinul, de la tăticu, era să nu-mi facă vânt puternic, scrânciobul fiind deasupra viei cu araci. Dar el a spus, nimeni nu a auzit. Uite-aşa, ajunsă în scrânciob, în timpul amiezii, în mijlocul verii, sora în spatele meu, fratele în faţă, îmi făceau vânt din ce în ce mai tare, mă bucuram şi râdeam, bucurie mare draga mea idee, dar să vezi minune când au început să-mi crească aripi şi m-am trezit zburând de la mare înălţime! Mare noroc, Doamne, să mai pot astăzi povesti, taman lângă un arac. Cum nu înţelegeau ce zburătoare au în faţa ochilor, vie sau moartă, încremeniţi de “măreţia” isprăvii ce săvârşiseră, m-au dus pe braţe, pe furiş, în casă, spunându-i mămicăi că am adormit.Unde i-a pălit o hărnicie şi o cuminţenie de se miră şi tutunul şi andreaua ce-i apucase ! Doar privirile li se încrucişau întrebătoare, din când în când, stabilind cine verifică zburătorul, să vadă de nu i-au îngheţat aripile. După vreo patru ore, când a venit tăticu acasă şi a întrebat unde este fata, toţi păreau miraţi cum de doarme aşa mult. Au tras, un pic, de zburătoare şi, în sfârşit, a început să se învârtă elicea, ocazie cu care, cei direct implicaţi, au primit, ca prin minune, dreptul la o respiraţie normală.
-->
Comentarii
Ehehei.....şi de-am mai fi...fie şi-o zi!
Mulţumesc, Gabriela! Ghiduşeli şi ghiduşii...fost-am sau n-am fost copii? Fost!
Mulţumesc, Lenuş! De-ale copilăriei...valuri!
Superb Olguța...Felicitări!
Mulţumesc!
Frumos!