Când pleci....
Când pleci de lângă mine,aproape că te uit...
Frânturi mai prind din chipu-ți -străfulgerări în noapte-
Și sunt ca și copilul care plângând, mâhnit,
Adună dintre pietre, chipul păpușii sparte.
Oare când ești cu mine ,tu nu mă mai cuprinzi
Cum setea nemuririi mai poate doar cuprinde?
Tu știu că arzi în focu-mi dar nu îl reaprinzi,
Sau ale mele focuri, nu se mai pot aprinde....
Aceste dureroase și triste întrebări,
Doar cu-amintiri de-atuncea,cu-atât le mai alung,
Când trupurile noastre visând spre alte zări,
Ardeau îmbrățișate pe al iubirii rug.
Dar noi ca și copii la al vacanței foc,
Tot temători de-un mâine ce ne va despărți,
Din vreascurile strânse nu mai păstram deloc
Dorind mai mult văpaia,și nu a ne-încălzi!
Frumoasa amintire ni se transformă-n pete,
Și rămânem pe gânduri privindu-ne tăcuți,
Ca prin poiene triste și părăsite vetre,
Pe lângă care-odată, drumeți au petrecut...
Oceanul de iubire,odată doar vâltoare,
S-a liniștit din zbateri,iar valu-i de cristal
Se face o oglindă cu străluciri stelare,
În care apari iarăși,din ce în ce mai clar.!
-->
Comentarii