Vin norii alergând
ca nişte herghelii de cai,
prăvălindu-se din înalt
în deşisul pădurii fulgerate
de rostogolirea cerului,
învăluindu-mă ,
într-o lumină curată, lăptoasă,
aidoma celei pe care
o văd pruncii, aşteptaţi
de lacrima fericită a mamei;
Nu mai ştiu unde sunt
Nici unde e locul
în care te lăsase-m înaintea rătăcirii,
dar aud cântecul tău
blând şi cald ca o rugăciune,
semănând cu cel care
îmi chemi seara somnul,
îngenunchiată peste
povestea de dragoste
ce se stinge ,
pierind în întunericul nopţii.
Şi stiu, că ne vom regăsi...
-->
Comentarii
Şi modestia face parte din distincţia unei persoane...
Domnule Burde, distinsa Delia Staniloiu este in realitate o persoana atit de modesta ca uneo ri se mira si ea.
Mulţumesc din suflet pentru comentariu,distinsă Delia Stăniloiu!!
Admiratie pentru un poem profund si sensibil,
Mulţumesc,distinsă prietenă Lenuş!
Superb poem
Mulţumesc, distinsă prietenă! Ce ne-am face fără speranţă?...
"Şi ştiu că ne vom regăsi"
Speranţă, speranţă.