Ca o nălucă de apă

Cui să-i mărturisesc gândurile
bântuite de plecarea femeii?
Aşteptarea dilată timpul
şi aud cum se deschid porţi,
intră prin ele drumurile singurătăţii.

Lumina ar putea străpunge întunericul
şi păsările nopţii să-şi strige disperarea.
Nu vine nimeni, redobândesc uitarea
visez cum priveşti nedumerită,
la trupul dezvelit de opreţişti şi veşminte.
Cum trec pragul odăii, flutură perdelele,
o adiere cu mirosul tău prin simţuri,
mai pot adăuga surâsul
rece ca o stea-n pervazul fântânii.

Eşti femeia cu ochi de migdale
în ceasul spart de prea multă desfătare,
noaptea s-a furişat în sine şi trece,
vine ziua pârguită de soare
şi tu-mi apari ca o nălucă de apă
în amiaza arsă a iubirii.

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
-->