Ca o rană deschisă
de Gabriela Mimi Boroianu
Sunt nopți când îți simt respirarea
gâdilându-mă sub piele
și degetele-ți dibace construind careuri
în care buzele tale joacă X și 0
cu visele mele...
Când te simt
alunecând în sângele meu
ca un surfer pe valuri
provocând vuitul inimii
să-ți rostească numele...
Sunt nopți când îmi rătăcești în vise
șoptind "prinde-mă, prinde-mă"
și mă trezesc brusc
cu brațele întinse
cuprinzând aerul
ce miroase a trandafiri însângerați
pe zăpada așteptărilor mele...
Sunt nopți când somnul
îmi refuză bucuria viselor
iar pleoapele mele rămân deschise
încercănându-se cu lipsa ta...
Când umbli cu tălpile goale prin sufletul meu
răscolind amintiri
așa cum vântul se răsfață în frunzele uscate
și-ți simt urmele râzând în carnea mea
ca o poezie
înnobilând coala albă de hârtie...
Sunt nopți când mă dori
mai rău ca o rană deschisă...
-->
Comentarii
Mulțumesc frumos, Maria!
Mă copleșeste comentariul tău, Paul! Onorată și încântată tot odată, îți mulțumesc din suflet!
Mereu cu amirație!
Am apreciat, mai ales, forța cuvintelor care descriu acest supliciu, asocierea dintre diafan și sentimentul de pustiu. E ca și cum înainte ți se înalță o statuie din aburi care îți spune că, totuși, nu este acolo. Dacă aș fi avut talentul necesar, aș fi pictat această poezie.
Cu prețuire,