Te priveşti în ochi.
O umbră, pleoapele coboară grele. Secvenţele se succed fulgerător. Priveşti înapoi, lumina difuză păleşte, face loc întunericului.
Frigul pătrunde în oase ca o reptilă rece, nemiloasă. Te cutremuri, trupul refuză să răspundă, mintea lucrează febril, încearcă să compenseze nemişcarea.
Înfrunţi tăcerea. Lumea interioară se răfuieşte cu cea exterioară, se revoltă, luptă. Ai văzut dincolo de aparenţe, ai călătorit prin ochiul timpului, prin lentila clipei iluzorii. Ţi-ai creat propriile lumi, fără reguli impuse. Legile nescrise ale aventurierilor.
Noroiul gros iţi înghite tălpile, te cuprinde ca o mlaştină înfometată.
Lanţurile regretelor te sugruma. Povara de pe umeri te covârşeşte. Secundele sunt licurici în bezna de nepătruns.
Treceri, etape.
Paşii ţi se par în reluare, târându-se greoi, rafalele de vânt pătrund în trupul slăbit ... carne trecătoare.
Încovoiat de timp, înaintezi greu, mâlul gros împiedică mişcarea.
Amintirile se derulează ca un film vechi, întrerupt de tehnica primitivă alb-negru, culorile străbat printre scene.
Îngenunchezi secerat de durere, neputincios strângi în pumni mâzga lipicioasă.
Dorinţa de a ajunge la scări te impulsionează, pătrunde in sânge, acţionează ca o supapă a gândului, pompează prin vene, încălzeşte inima şi urcă spre creier. Explozia de scântei inundă centrul vital.
Te priveşti în ochi.
În jurul tău flăcări se ivesc pe rând, ard si mistuie negura. Zidurile trosnesc, vârtejul ridicat de nicăieri te smulge, te absoarbe nesăţios.
Linişte deplină.
În spate se întinde tunelul nesfârşit, ca un subsol din clădirile vechi, luminat slab cu câte un bec rătăcit pe alocuri pe tavanul crăpat şi coşcovit.
Te întorci cu ultimele forţe, te zbaţi. Culoarul îngust cu bolta rotundă te îmbie, păşeşti cu neîncredere în urmă. Uşile se închid ca o trapă, becurile se sting, puterile cresc, nu-i speranţă de revenire … inevitabila trecere.
Povestea unui chip estompat, imortalizat într-o fotografie îngălbenită, decolorată de vremuri, rătăcita la biroul cu obiecte pierdute.
Imaginaţia crează lumi paralele în alte dimensiuni.
Camelia Constantin
Ianuarie 2013
-->
Comentarii
omul din poveste murea si trecutul isi inchidea trapele..sufletul eliberat avea cale libera
multam fain de trecere printre randurile mele
plonjînd în abisul amintirilor, ți se deschid trape, chiar și spre...viitor. Imaginașia e liberă, atemporală...