Calatoria cu Mocanita...autor Mihai LEONTE

[Mihai LEONTE]

Ciclul; Casa de sub Măgulice…autor Mihai LEONTECĂLĂTORIA CU MOCĂNIŢADupă impactul cu doamna Minica, nu ştiam cum voi mai da ochii cu dumneaei. Mie mi se părea că am comis o mare greşeală! Lucrurile însă aveau să fie cu totul altfel. Cam în fiecare duminică eram convocaţi la reşedinţa de raion Alba Iulia. Eram spre finalul anului doi şi participam la spartachiada tineretului. Concuram la proba de săritură în lungime. Plecam din Zlatna în jurul orei 4 dimineaţa cu trenul Mocăniţa care parcurgea distanţa de 35 kilometri în circa 2 ore şi jumătate. Surpriza mea avea să fie când la casa de bilete am zărit-o pe doamna Minica. Mi-a făcut semn să mă apropii pentru a-mi spune că îmi va cumpăra dumneaei biletul. Am încercat să-i spun să nu-mi cumpere bilet, căci noi aveam un delegat care se ocupa de tot. Am rămas împreună cu ceilalţi colegi care mergeau la concurs. Mulţi mă întrebau cine e doamna? Nu am avut timp de explicaţii căci trenul era gata de plecare. Am sesizat că doamna Minica mi-a arătat biletul şi m-a chemat cu un gest subtil. Nu o puteam refuza! Am dat să urc în tren dar am fost invitat la clasa întâi de doamna Minica. Nu ştiam ce să mai fac! Să merg sau nu? Am aşteptat să se urce dumneaei, iar eu am urmat-o destul de docil. Am lăsat-o să se aşeze unde credea de cuviinţă. A găsit un loc unde stăteam faţă în faţă cu dumneaei. Discuţiile dintre noi erau destul de banale. Am găsit o temă comună; literatura şi cititul. Pe banca noastră nu mai stătea nimeni, însă tot drumul nu am îndrăznit nici să ridic mâna spre doamna Minica. În anumite momente dumneaei mă atingea uşor cu mâna fie pe genunchi, fie îmi mângâia obrazul cu gingăşie, ceea ce mă făcea să roşesc. A sesizat acest lucru. Eu o priveam parcă pentru prima dată, descoperind în privirea de femeie un fel de dorinţă, pe care însă nu reuşeam să o înţeleg, nici ceea ce era ascuns în această privire. Astfel că nici nu ştiu cum am ajuns la destinaţie. Colegii m-au aşteptat la coborâre, dar în timpul călătoriei delegatul nostru un pedagog, ,,inspectase” trenul şi mă localizase! La despărţire doamna Minica nu mi-a spus nimic. Ştia unde se va desfăşura concursul. Am fost aşteptaţi de un reprezentant al UTM-ului care ne-a însoţit până la stadionul unde aveau să se desfăşoare întrecerile sportive. Probele de atletism se desfăşurau la marginea stadionului. Groapa de sărituri era în spatele unei porţi de fotbal.La momentul când a început proba mea am văzut-o pe doamna Minica între spectatori. Nu prea eram eu specialist la sărituri, dar nu voiam să mă fac de ruşine, în final am ocupat un nesperat loc trei. Trenul nostru pleca după amiază însă puteam opta pentru cel de seară care pleca la ora 22. Doamna Minica nu m-a lăsat să merg la tren şi m-a invitat la casa dumneaei din oraş. I-am spus delegatului că voi veni cu trenul de seară. Ajunşi la domiciliul dumneaei, aveam să o întâlnesc pe mama Minicăi. Aceasta m-a primit ca pe o persoană de a casei. Am aşteptat terminarea mâncărurilor specifice zonei, dar parcă şi ceva în plus. Casa dumnealor nu era nici deosebită, dar avea ceva plăcut specific locuinţelor ardelene. Era plasată în cartierul ţigănesc Lumea Nouă aproape de o crescătorie piscicolă. Avea garduri de scândură cât ţinea grădina lor, iar camerele modeste, dar deosebit de curate şi bine aranjate. După servirea mesei doamna Minica m-a invitat la film şi astfel puteam să mai stăm de vorbă. În sala de cinema am stat chiar pe ultimul rând, unde dorise doamna Minica. Eu eram ca un fel de marioneta fiind manevrat de această fiinţă, despre care nu ştiam mai nimic. După film ne-am plimbat prin oraş numai ca să pierdem vremea. Totuşi ne-am întors acasă devreme pentru ca eu să ajung la trenul de seară.http://en.calameo.com/books/0001367692aade14afcf9

[Lenuş Lungu]

Frumoasă postare.Felicitări!

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]