Călătorii geodezice - Barcelona 1995 V
Bătălia pentru Gibraltar
În 1995, din Barcelona, cu Miguel și cu Laura, am plecat până la granița cu Gibraltarul și eu m-am oprit acolo. Nu eram încă în UE ca să pot să trec! Gibraltarul se află în Europa de sud-vest, la sud de Spania, ărginind strâmtoarea Gibraltar, care leagă Marea Mediterană cu Oceanul Atlantic.
Aici se ridică Stânca Gibraltar, cu înălțimea de 426 m. Gibraltar este singurul teritoriu britanic situat în partea continentală a Europei, fiind doar un teritoriu dependent de Marea Britanie. Ieșirea Marii Britanii din UE (BREXIT), în anumite circumstanţe, ar putea declanşa o situaţie conflictuală reală între două ţări membre NATO, Spania şi Marea Britanie.
Gibraltar (Muntele lui Tariq)
Din punctul cel mai sudic al Gibraltarului și până pe coasta africană, în zona oraşului Ceuta sunt, aproximativ 18 km. Apropo de Ceuta, acesta, ca şi mai esticul Melita, este o mică regiune autonomă spaniolă, situată pe coasta marocană a Mediteranei. Până la intrarea în Uniunea Europeană, cele două oraşe aveau statut de porto-franco.
In peştera Gorham’s Cave din Gibraltar s-au descoperit primele urme ale omului de Neanderthal (128000-24000 î.Hr.). Pe la 950 î.Hr au venit fenicienii, locul fiind cunoscut ca unul dintre Pilaştrii lui Hercule, au urmat cartaginezii şi romanii, iar după căderea Imperiului roman a fost controlat de vandali. A făcut parte din Imperiul vizigot al Hispaniei până la cucerirea islamică a peninsulei iberice.
Toponimul Gibraltar face parte din stratul „maur” de toponime, provenind lin limba arabă, adică Djebel al-Tariq, „muntele (lui) Tariq”, amiral berber (Tariq ibn-Said) care la începutul secolului al VII-lea a stabilit aici un cap de pod spre Europa, căruia i-a dat numele său. După aproape un secol de bătălii teritoriul a fost recucerit de spaniolii creștini în timpul lui Ferdinand al IV-lea în 1462 (Reconquista) şi vândut unor evrei convertiţi (conversos) din Cordoba si Sevilla, care au fost expulzaţi apoi de Inchiziţie. Din 1501 a intrat sub coroana spaniolă a Isabelei I de Castilia. În timpul războiului de secesiune spaniol, la 25 august 1704 a fost cucerit de forțele britanice conduse de amiralul Sir George Booke, fapt recunoscut de Spania prin tratatul de la Utrecht din 1713, denumit „Ialta secolului al XVIII-lea”.
Gibraltar (imagine satelitară)
Spania a incercat recucerirea sa in asediul din 1727 și împreună cu Franța în Marele asediu din 1779-1783. Gibraltar a reprezentat o importantă bază navală militară britanică, in bătălia de la Trafalgar (21 oct 1805) şi in războiul Crimeei (1854-1856), motiv pentru care numeroase locuri de aici sunt legate de evenimente militare. De la istorie revenim la geografie!
Teritoriul Gibraltar acoperă doar 6,8 km² și are o populație de 29.431 locuitori, cu o densitate de 4.328 loc/km², având o frontieră terestră de 1,2 kilometri cu Spania. Orașul La Línea de la Concepción, un municipiu din provincia Cadiz, se află pe partea spaniolă a frontierei. Aici am rămas eu, când Miguel și Laura au mers la un văr al lui Miguel, care lucra în aeroportul din Gibraltar. Mie mi-ar fi trebuit viză de Anglia în 1995, pe care nu o aveam. Dar am avut alt program, pe care vi-l voi povesti altădată.
Așa mic cum e, Gibraltarul are și un aeroport civil aparte, Aeroportul Internațional Gibraltar sau Aeroportul North Front (GIB), pista, prelungită deasupra mării, fiind deținută de ministerul britanic al apărării pentru foloirea de către RAF Gibraltar. Operatorii civili folosesc terminalul civil. Este ineresant că bulevardul Winston Churchill spre granița terestră cu Spania intersectează pista aeroportului și, prin urmare, trebuie închisă de fiecare dată când un avion decolează sau aterizează. Aeroportul este expus vânturilor puternice încrucișate în jurul stâncii și peste Golful Algeciras, făcând aterizări deosebit de incomode în timpul iernii.
Aeroportul din Gibraltar (GIB)
Bulevardul Winston Churchil traversează aeroportul: acum e verde!
Miza disputelor este statutul Gibraltarului, pe care Spania îl prezintă drept ultima colonie din Europa, afirmând deseori că decolonizarea trebuie să se facă în numele integrităţii teritoriale şi nu al principiului autodeterminării popoarelor (pe 10 septembrie 1967, la insistențele lui Franco, apoi pe 7 noiembrie 2002, în Gibraltar au avut loc referendumuri prin care populația teritoriului a respins anexarea la Spania, ziua de 10 septembrie devenind sărbătoare națională).
Tratatul de la Utrecht a fost încheiat la finalul războiului de succesiune a Spaniei (1701-1714), iar principalul beneficiar a fost Marea Britanie care-şi vedea imperiul extins asupra Canadei, în detrimentul Franţei. Portugalia, aliata britanicilor, primea controlul deplin al zonei Amazonului, iar Spania şi Franţa se angajau să nu formeze un stat comun, lucru atunci posibil deoarece regele Filip al V-lea era nepotul lui Ludovic al XIV-lea, o asemenea entitate având şanse de a deveni cea mai puternică forţă în Europa.
În termenii Tratatului, Spania pierdea posesiunile sale din Italia şi Ţările de Jos, Insula Mallorca (acum recuperată) şi Gibraltarul.
Articolul X din Tratatul de la Utrecht este descris acum drept „celebrul capitol al unui Tratat cu consecinţe planetare”, deoarece consfinţeşte controlul asupra Gibraltarului, dubla poartă între Mediterana şi Atlantic şi între Africa şi Europa.
Tratatul de pace din 1713 de la Utrecht
Tratatul din 1713 stipulează că „Regele Catolic, în numele său, al fiilor şi succesorilor săi, cedează prin acest Tratat Coroanei Marii Britanii deplina şi întreaga proprietate a oraşului şi cetăţii Gibraltarului, a portului, sistemelor de apărare şi fortăreţelor care-i aparţin, dând această proprietate în mod absolut, astfel încât să o poată avea şi să se bucure de ea cu drept deplin şi pentru totdeauna, fără excepţie sau fără vreo oprelişte. Dar, pentru a evita abuzuri sau fraude privind introducerea mărfurilor, Regele Catolic doreşte, şi presupune că astfel se va înţelege, că proprietatea teritorială respectivă este cedată Marii Britanii fără nici un fel de jurisdicţie teritorială şi fără niciun fel de comunicare deschisă pe cale terestră cu ţara învecinată... Iar dacă, într-o bună zi, Coroana Marii Britaniei va dori să dea, să vândă sau să înstrăineze într-un mod oarecare respectivul oraş Gibraltar, este convenit şi agreat prin acest Tratat că i se va oferi Coroanei Spaniei prioritatea de răscumpărare înaintea celorlalţi”.
Strâmtoarea Gibraltar
Spania a încercat de mai multe ori să recucerească militar teritoriul, fără succes, suveranitatea britanică fiind confirmată prin Tratatele de la Sevilla (1729) şi Tratatul de la Paris (1783).
Problema Gibraltarului a fost dezbătută la Naţiunile Unite, în cadrul aşa numitului „Comitet al celor 24”, însărcinat cu aplicarea Declaraţiei privind oferirea independenţei ţărilor şi popoarelor coloniale. Primul Ministru al Gibraltarului, Peter Caruana, a susţinut în 2006 dreptul celor 30.000 de locuitori ai Gibraltarului la autodeterminare, cu argumentul referendumului din 2002.
Atunci, locuitorii Gibraltarului au respins o propunere de dublă suveranitate negociată între Spania şi Marea Britanie. Spania spune că Gibraltarul ar trebui să fie decolonizat respectându-se principiul integrităţii teritoriale inalienabile şi nu cel al autodeterminării (sic!).
Gibraltar, imagini satelitare Ikonos
Negocierile asupra Gibraltarului au o istorie complicată, conducând la o ostilitate mereu prezentă, chiar dacă a existat perspectiva promiţătoare a Acordului de la Bruxelles (din noiembrie 1984 şi implementat din februarie 1985); cererea Spaniei de a intra în Piaţa Comună a schimbat totul, britanicii condiţionându-şi votul de deschiderea de către spanioli a frontierei cu Gibraltarul...
Termenii problemei se inversează după ce Uniunea Europeană a estimat că este necesar ca Spania să fie de acord ca Acordul de Retragere al UK post BREXIT să fie aplicat teritoriului Gibraltarului. S-a generat o reacţie virulentă din partea ministrului britanic de externe („Gibraltarul nu este de vânzare. Gibraltarul nu poate fi scos la licitaţie. Gibraltarul nu va fi comercializat... Statutul Gibraltarului este neschimbat din 1713. Aderarea Marii Britanii la Piaţa Comună în 1973, atunci când Spania nu era încă membră, nu a schimbat cu nimic lucrurile. Asta nu trebuie să se schimbe nici azi ”).
Fortificațiile de pe Stânca lui Tariq
Replica preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a frost promptă („Niciun fel de acord între UE şi Marea Britanie nu se va putea aplica în teritoriul Gibraltarului fără un acord între Regatul Unit şi Regatul Spaniei”). În traducere, Madridul ar putea bloca unilateral orice acord comercial viitor negociat între UE şi fugara UK.
Să sperăm că în escaladarea tensiunilor nu se va nerge în direcţia preconizată de fostul lider conservator Michael Howard care a sugerat că Theresa May, actualul prim ministru britanic, ar fi gata să declanşeze acţiuni militare pentru a proteja Gibraltarul („Nu există vreo îndoială că guvernul nostru va fi alături de Gibraltar...”).
Exact acum 35 de ani, o altă femeie prim ministru a trimis un grup militar naval departe în lume pentru a apăra libertatea unui alt mic grup de britanici împotriva unei alte ţări hispanofone... („Sunt absolut sigur că actualul nostru prim ministru va demonstra aceeaşi hotărâre în ce priveşte poporul Gibraltarului”). Afirmaţie dublată imediat de intervenţia ministrului britanic al Apărării, Michael Fallon, care a spus că Marea Britanie va asigura şi proteja „până la capăt” populaţia de 33.000 de locuitori a Gibraltarului.
Monumentul geniștilor militari ai garnizoanei Gibraltar
Deocamdată, numai vorbe, chiar dacă mulţi analişti politici îşi aduc aminte că Războiul asupra Insulelor Faulkland a pornit după ce au fost vânturate exact aceleaşi argumente pro şi contra între diplomaţiile britanică şi argentiniană, așa cum am scris în altă postare privind UK (http://lenusa.ning.com/profiles/blogs/calatorii-geodezice-bournemouth-1991-patea-i).
Poate apărea perspectiva unei lovituri de mari proporţii care ar putea să inflameze la extrem situaţia post-Brexit. Spania a avut mereu o poziţie ferm negativă împotriva ideii că, după obţinerea independenţei, Scoţia ar putea fi primită imediat în UE, pe „scaunul liber” lăsat de Marea Britanie, poziţie legată de situaţia politică internă şi de cererile repetate de independenţă ale Cataloniei. Dar ministrul de externe spaniol, Alfonso Dastis, a afirmat pentru prima oară că ţara sa nu va bloca „a priori” o iniţiativă scoţiană privind statutul său de membru viitor al UE.
Puteți vedea aeroportul GIB și portul La Linea
Ministrul de externe spaniol a adăugat: „... dacă, prin aplicarea reglementărilor existente, finalitatea procesului duce la o divizare a Marii Britanii, atunci fiecare element al Regatului Unit care devine un stat şi doreşte să intre în UE va trebui să-şi anunţe candidatura. Şi va trebui să urmeze diferitele etape prevăzute în acest sens”. Este un anunţ care măreşte şansele unui rezultat favorabil lor la referendum.
Biserica garnizoanei (King`s Chapel)
Este imposibil de prevăzut succesiunea elementelor viitoare mai ales dacă la mijloc începe să fie menţinerea pachetelor de privilegii europene, esenţiale pentru scoţieni şi absolut vitale pentru locuitorii din Gibraltar care, în caz extrem, ar putea vedea că este reintrodusă o frontieră fizică cu Spania, ei având statut de cetăţeni dintr-o ţară terţă... Poate, totuşi, nu ajungem aici, adică la un Brexit dur, fără reguli şi fără compromisuri. Altfel, posibilităţile conflictuale chiar pot deveni realitate. Așadar, e sau nu o bătălie?
Nițu Constantin
nitu.constantin@yahoo.com
constantin.nitu@g.unibuc.ro
-->
Comentarii