Călătorii geodezice – Coreea de Nord, 1989 (II)
Înainte de sfârşit
Motto 1: „Imperiile înghit popoare, dar nu le pot digera.” (din memorie)
Moto 2: „Marile imperii, sufletele mici şi creierele mărginite se îmbolnăvesc împreună.” Edmund Burke
În vara anului 1989, zidul Berlinului şi-a pierdut importanţa când Ungaria a permis est-germanilor și polonezilor să treacă spre Austria şi Germania de Vest. Si tocmai în septembrie aveau să se întâlnească delegaţiile serviciilor geodezice civile şi militare ale celor două ţări, împreună cu delegaţiile celorlalte ţări foste „socialiste", la cea de a XIII-a şi ultimă Conferinţă tehnico-științifică a Serviciilor Geodezice, în Phenian, capitala Republicii Populare Democrate Coreene. Tocmai după ce reușisem la concursul de cercetător științific principal gradul I, am fost mutat la D.T.M. în august 1989. Eram șeful Secției Topografice din Direcția Topografică Militară, după ce colonelul Toma, locțiitor al șefrului D.T.M., fusese mutat la centrul de cercetări științifice, dar după „îngrămădeala din decembrie” aveam să revin în centrul de cercetări științifice ca șef al laboratorului de cercetare de fotogrammetrie și cartografie. De regulă, șeful Direcției Topografice Militare participa la conferințele serviciilor geodezice care aveau loc din 4 în 4 ani, dar de această dată, colonelul dr. ing. Rotaru Marian nu a fost desemnat să participe.
Am fost numit membru al acestei delegaţii, formată din patru specialişti, trei geodezi şi unul, chiar şeful delegaţiei, inginer agronom, de fapt „şeful" serviciului geodezic român. Inginerul Creineanu era şeful Direcţiei Organizarea Teritoriului şi Fond Funciar (era ocolit cuvântul cadastru), din Ministerul Agriculturii. Ceilalţi membri ai delegaţiei erau inginerul Mihăilă, din Ministerul Agriculturii şi colonelul ing. Ursan Titus, comandantul Unității de Cartografie și Fotogrammetrie din Direcţia Topografică Militară. La conferinţă au participat delegaţiile formate din civili şi militari din U.R.S.S., România, Polonia, Cehoslovacia, R.D.G., Bulgaria, Ungaria, Cuba, R.P.D.C., Mongolia, Vietnam, Afganistan (un observator) şi, atenţie, China (tot un observator)! Însoțiți de colonelul dr. ing. Rotaru Marian, șeful D.T.M., am fost instruiți de generalul maior Ștefan Gușe, șeful Marelui Stat Major.
În vară, în luna iunie, am fost la ultima consfătuire a serviciilor geodezice militare ale ţărilor participante la Tratatul de la Varşovia, la Praga, iar în noiembrie urma să particip, împreună cu colonelul Rotaru Marian, la ultima consfătuire a secţiilor tehnice ale serviciilor geodezice militare, la Trojan, în Bulgaria. Aşa că toţi ne cunoşteam destul de bine, mai ales cei care am lucrat în cercetare și rezolvasem multe teme împreună.
Spre est, prin Moscova
Moto:
„Mă rog, în fiecare zi,
Să scape rusul de nevoi,
Că, dacă se va prăbuşi,
Se poate răsturna pe noi.”
epigramă de Ioan Fărcaş din 80 de epigrame autofelicitate (2009)
Aşadar, în septembrie, în drum spre Phenian, nu puteam să nu trec şi prin Moscova. Ca un secret, de când eram geodez, nu mai „călcasem" în U.R.S.S., ultima dată mergând acolo în anul 1964, ca locotenent de rachete operativ-tactice, la aplicaţia cu lansări tocmai în poligonul Baikonur (acum în Kazahstan)! Cu toate că ştiam limba rusă, învăţată atât în şcoală, cât mai ales de unul singur, pentru a mă documenta și a putea colabora la întâlnirile internaţionale la care aveam să particip, nu prea eram folosit „spre est”, adică în Rusia. Probabil de aia pașaportul purta nume de împrumut!
Moscova – imagine satelitară (cu Google Earth)
Am fost chiar invidiat că am învăţat limba temeinic, ajungând să scriu şi dicţionare de specialitate și rapoarte de cercetare. Că eu nu puteam motiva că nu mi-a plăcut limba rusă, precum motiva un fost președinte (care avea să mă avanseze în 1997 la gradul de general de brigadă, dar și să semneze un tratat rușinos cu Ucraina), pentru că e limba lui Lenin, Stalin şi a Armatei Roşii. De parcă am fi uitat că limba rusă e limba unui popor de câteva sute de milioane de oameni, cu o cultură demnă de luat în seamă, în care scriseseră Puşkin, Dostoievscki, Cehov, Şolohov, Esenin şi alţi mari titani. Așa m-au învățat soții Teodorescu, profesori de limba rusă în liceul militar Ștefan cel Mare din Câmpulung Moldovenesc!
Moscova, Moscow sau în ruseşte Москва́ (Moskva), capitala şi cel mai mare oraş al Rusiei şi al U.R.S.S., capitală şi a regiunii (oblast) Moscova, era centrul administrativ, politic, cultural, economic şi de transporturi. Dar era şi centrul unei „jumătăţi” de lume în perioada războiului rece, „încălzit” uneori în anumite zone. Oraşul este situat pe râul Moscova, în partea centrală şi de vest a zonei europene a Rusiei.
Împăraţii ruşi, denumiţi ţari, şi-au stabilit sediul la Moscova până în 1712, când capitala a fost mutată la Sankt Petersburg (fost și Leningrad). Moscova a redevenit capitală a Rusiei în 1918 şi a servit drept capitală a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.) din 1922 până în 1991. Nu pot să uit că profesorul meu de engleză de la cursul de doi ani urmat într-un cadru special, care trăise peste 15 ani în S.U.A., ca „ziarist”, m-a învăţat două lucruri privind semnificaţia prescurtărilor în limba engleză USSR şi USA, prima - „You SS are" (eşti un SS-ist) şi a doua „Uniunea Sovietică Ailaltă". Şi anul următor avea să fie exclus din corpul profesorilor ce predau la instituţia incognito. Ştiu sigur că nu din vina mea (generalul Dragu, vânător de munte, îl faultase)! Dar după „îngrămădeala din decembrie” avea să mă caute. Fusese doar în misiune…
Moscova în secolul al XVII-lea (desen din 1922, de Apollinary Vasnetsov)
Moscova este formată dintr-o serie de inele concentrice cu centrul în originala fortăreaţă medievală Kremlin, de fapt un complex de formă triunghiulară, înconjurat de ziduri de piatră înalte de 20 m, în lungime de 2,5 km. Zidurile Kremlinului au 20 de turnuri, unele din acestea având porţi de acces în cetate. Între ziduri există biserici ortodoxe cu turle aurite şi catedrale construite în secolele al XV-lea şi al XVI-lea, ca şi fostele palate ale ţarilor şi patriarhilor. Marele palat Kremlin, cea mai impunătoare structură din cetate, a fost completat în 1849 ca reşedinţă a ţarului Nicolae I. Dintre clădirile ecleziastice se remarcă Catedrala Infatuării (aroganței, definitivată în 1479), Catedrala Arhanghelului (1508), fiecare cu cinci turle şi Catedrala Bunei Vestiri (1489; reconstruită în 1562-1564) cu nouă turle. Marele turn Ivan din secolul al XVI-lea, de 98 m, este structura cea mai înaltă din Kremlin.
Kremlinul, văzut de pe marele pod de piatră
(Большой Каменный мост)
O adăugare modernă este Palatul Congreselor (terminat în 1961), o clădire din aluminiu şi sticlă, de trecere spre noi (dar foste) vremuri, cu o sală de 6000 de locuri în care aveau loc congresele P.C.U.S.; după 1991 avea să fie folosită doar pentru scopuri culturale. În Kremlin era şi sediul preşedinţilor U.R.S.S. şi apoi ai Rusiei, denumiţi în diferite cercuri tot „ţari”. Acum aici domnește Putin!
Vedere perspectivă a Kremlinului
Lângă zidul de est al Kremlinului este Piaţa Roşie şi mausoleumul V. I. Lenin, care conţine trupul îmbălsămat al primului lider sovietic. Tot aici este remarcată Catedrala Sfântul Vasile, construită între 1555 şi 1560 (la noi, construcția Catedralei Mântuirii Neamului trenează, în secolul XXI), pentru a celebra cuceririle militare ale ţarului rus Ivan IV Vasilievici, cunoscut ca Ivan cel Groaznic (Иван Грозный.). Alte locuri importante în Piaţa Roşie sunt Muzeul de Istorie şi Catedrala Kazan, construită iniţial în 1626.
Distanţa Bucureşti Moscova
După un zbor de trei ore cu un avion IL 18 al companiei TAROM (cca. 1.500 km), aveam să aterizăm la ora 12, ora Moscovei, pe aeroportul internaţional Şeremetievo II, unde urma să stăm până la miezul nopţii, când trebuia să ne continuăm călătoria spre Phenian cu un avion al companiei nord-coreene.
Traseul de zbor București – Moscova
Avionul Il-18
Date despre aeroporturile internaţionale se pot obţine destul de uşor. De exemplu, pentru aeroportul transcris ca Moscow Sheremetievo, se cunosc coordonatele geografice (latitudine 55° 58' 10" N, longitudine 37° 25' 0" E), codul SVO, lungimea pistei 3700 m, cota 190 m.
Aeroportul Sheremetyevo II, Moscova (cu Gioogle Earth Pro)
În aeroport am avut ceva probleme cu primirea bagajelor, că atunci nu era obiceiul de a rezerva locuri de la Bucureşti pentru toate porţiunile traseului parcurse cu avioane ale companiilor diferite de aviaţie civilă. În aeroport ne-am întâlnit cu alte delegaţii ale ţărilor europene. Lucrul bun era că în aeroport se găseau multe sucuri de licenţă străină (artificiale, că doar nu naturale !), lucru mai puţin prezent la Bucureşti, de se plângeau românii ca fraierii că nu au Coca-Cola și banane! Na, acum avem! Și? Şi ceva bani aveam, deoarece de la Bucureşti primisem şi diurna în ruble pentru două zile (nu vă speriaţi, doar 26 de ruble, adică 13 ruble pe zi, o rublă valorând pe atunci cam 10 lei). Nu ne-am grăbit să cheltuim banii, că nu aveam pe ce (îi păstram pentru întoarcere). În aeroport era zona „Duty free", dar cu preţuri doar în valutele liber convertibile, la care priveam ca proştii. Prima mea misiune era să procur locuri la avionul nord-coreean. Am strâns cele patru bilete ale membrilor delegaţiei şi împreună cu colonelul Ursan Titus, un prieten adevărat, fără emfază, am urcat la etajul VI al clădirii aeroportului, unde era biroul agenţiei aviatice nord-coreene. La solicitarea mea în limba engleză pentru locuri, limba cunoscută de orice om al oricărei companii de aviaţie, mi s-a răspuns într-o engleză perfectă că biletele au fost epuizate. Na, drăcie! Atunci am dat-o pe ruseşte şi interlocutorul mic de statură m-a întrebat de ce nu am vorbit de la început în limba rusă. A fost extrem de mulţumit şi când a auzit că vorbeam în româneşte cu colonelul Ursan a îngăimat câteva cuvinte în româneşte (bună ziu, București, la revedere), asociind cuvintelor şi două nume - Ceauşescu şi Kim Ir Sen (Kim Il Sung). M-a asigurat că va pleca un nou avion la 10 minute după primul, dacă se adună mai mulţi solicitanţi. Am revenit peste o oră şi am primit locurile cuvenite. Dar trăsesem şi nişte tromboane referitoare la prietenia dintre cei doi dictatori. De această „prietenie" aveam să mă conving pe teren coreean.
Dar să revenim la ce mă gândeam atunci, că citisem mult! Cred că v-am dovedit că nu mă deplasam undeva fără să mă documentez cu temeinicie. Şi când discutam şi alte „chestii” cu specialiştii interlocutori, altfel te priveau şi te respectau dacă le cunoșteai și le respectai țara. Dar să revenim la capitala fostului imperiu țarist, apoi „imperiu socialist” sau comunist, Moscova, de la care primii comuniști români, staționați și pe acolo, precum tatăl lui Petre Roman Neulander, s-au inspirat în multe treburi.
Nu se poate neglija faptul că circa 90 % din cele aproximativ 3 milioane de apartamente ale Moscovei au fost construite după 1955, mai ales în forma blocurilor cu mai multe etaje. Cele mai multe blocuri sunt din beton, cu 4 - 10 etaje (ca şi la noi), construite mai ales în perioada 1950 - 1960, ca parte a unui efort al guvernului de a suplini lipsa de locuinţe. Alte apartamente au fost construite în deceniul următor. Abia în ianuarie 1992, guvernul rus avea să permită deţinătorilor apartamentelor cumpărarea acestora, ca şi la noi pe timpul guvernului Roman, fapt ce avea să „lege" omul de localitate.
Harta centrului capitalei ruse (http://www.lonelyplanet.com/maps/europe/russia/moscow/)
Moscova avea o populaţie de peste 10.000.000 locuitori. Ruşii formează grupul etnic cel mai numeros din Moscova, de religie creştiniă ortodoxă, religie predominantă în Rusia. Existau şi destui evrei, cu unii dintre ei întâlnindu-mă chiar în biroul Agenţiei TAROM de la aeroportul Şeremetievo, deoarece Bucureştiul era singura capitală „socialistă” din care plecau curse aeriene spre Israel. Călătorii erau mai ales femei. În Moscova sunt şi ucraineni, beloruşi, tătari, emigranţi din Afganistan, Caucazia, Statele Baltice şi Asia Centrală. Există şi comunităţi de protestanţi, mmusulmani, evrei şi catolici.
Moscova e renumită şi prin cele peste 75 de instituţii de învăţământ superior, între care se remarcă Universitatea de Stat (fondată în 1755), cea mai mare şi cea mai importantă instituţie de învăţământ din U.R.S.S. şi apoi din Rusia. Există chiar şi un institut de geodezie pe al cărui viitor rector, Viktor P. Savinykh, pilot cosmonaut, general locotenent şi inginer geodez aveam să îl cunosc după 1989, atunci când eram decan al facuktății de geniu, geodezie și construcții din Academia Tehnică Militară din Bucureşti. A vizitat şi Academia Tehnică Militară, cu ocazia vizitării Agenţiei Spaţiale Române (mulțumiri cosmonautului Prunariu).
Nu se poate uita cea mai mare colecţie de cărţi din lume, la Biblioteca de Stat din Moscova. Dintre alte instituţii culturale trebuie amintite Teatrul Bolshoi, construit în 1825, sediul şi al uneia dintre cele mai vechi companii de balet din Rusia, Baletul Bolshoi. Şi chiar dacă Muzeul Ermitaj (Hermitage) este mai departe în Leningrad (fost şi actual Sankt Petersburg), în Moscova există Muzeul Puşkin, Muzeul de Artă şi Galeriile Tretyakov.
Moscova are o foarte mare importanţă pentru credincioşi, aici fiind din 1589 sediul patriarhiei (jurisdicţia patriarhului) bisericii ortodoxe ruse. Sediul ramurii moscovite a bisericii este la mânăstirea Danilov (fondată în 1282).
Şi când în alte locuri spaţiile verzi sunt reduse continuu, trebuie amintit faptul că 30 % din teritoriul moscovit era ocupat atunci de parcuri şi grădini publice, care au constituit elemente importante ale planificării urbane pe timpul existenţei U.R.S.S. (parcul Gorki, pe malul drept al râului Moscova. Grădina zoologică, Grădina Botanică etc.).
Oare după 1990 şi la ei o fi început distrugerea sau restrângerea spaţiiloe verzi aşa cum s-a întâmplat la noi? Pentru a creşte şi a da oxigen şi umbră, unui copac îi trebuie 15 - 20 de ani, dacă nu şi mai mulţi (asta e valabil și pentru7 austrieci și pentru Klaus).
Pentru a-l pune la pământ cu drujba („prietenie" în limba rusă, dar intrat în vocabular ca fierăstrău de mână cu motor cu benzină), sunt necesare doar câteva minute. În oraşele româneşti nu au mai apărut parcuri, ba au fost hăcuite cele existente, făcând loc vilelor neociocoilor. S-a tăiat mult din Pădurea Băneasa, din Parcul Herăstrău (care rimează cu fierăstrău!) sau din Parcul Verdi. Se dorea şi luarea a jumătate din Parcul IOR, pentru un centru de afaceri. S-o fi reușit? Doar în unele sate s-au construit „parcuri” și „oficii de informare turistică”, acum închise, pe timpul lui Boc și Udrea, cu fonduri europene! Mare e gădina ta, Doamne!
Iar în 1980, cu doar nouă ani înainte de trecerea mea pe acolo, Moscova a găzduit ediţia a XXII-a a Jocurilor Olimpice de Vară, ce s-au desfăşurat în parte în complexul sportiv din Parcul Lujniki. Olimpiada a fost boicotată de unele ţări, poveste ce avea să se repete „la reciprocitate”, la o ediţie ce urma să aibe loc la Atlanta, dar unde noi am fost prezenți. Dar să revenim la ale noastre.
Nu puteam uita că Moscova era şi este cel mai mare centru industrial din U.R.S.S. şi din Rusia. Peste jumătate din forţa de muncă industrială de înaltă calificare era folosită in industriile de construcţii şi de prelucrare a metalelor ce realizau automobile, camioane, rulmenţi şi maşini unelte. Industria textilă, veche de câteva secole, era pe locul al doilea între industriile oraşului. La sfârşit de mileniu, în Moscova, salariaţii lucrau în industrie (24 %), ştiinţă şi domenii asociate (20 %), construcţii (11 %) şi comerţ (10 %). Care o fi situația acum?
Localizarea capitalei pe râul Moscova permite accesul la cinci mări - mările Baltică, Albă, Neagră şi Caspică şi Marea de Azov, prin afluenţi şi canale, cel mai important fiind Canalul Moscova care face legătura cu fluviul Volga.
Canalul Moscova între Pestovskoye și barajul Pyalovskoye (https://en.wikipedia.org/wiki/Moscow_Canal)
În legătura cu lumea, nu pot fi uitate nici cele nouă mari gări, ştiindu-se marea dezvoltare a căilor ferate ruseşti. Iar aeroportul internaţional Şeremetievo II şi alte patru aeroporturi permiteau o mare circulaţie a cetăţenilor, cu preţuri comparabile, ca și la noi, cu cele practicate pentru căile ferate.
Şi să ne amintim faptul că prima linie de metrou a fost realizată în 1935. Şi construcţia noilor linii a continuat până în anii ‘70. Metroul este renumit prin arhitectura staţiilor, decorate cu marmură, candelabre şi statui. Şi cum sunt un iubitor de istorie, microb inoculat de profesorul dr. Hurdubeţiu de la liceul „Dinicu Golescu" din Câmpulung Muscel, apoi de profesorul de română din liceul militar din Câmpulung Moldovenesc, bucovineanul Paul Leu, devenit ulterior „scriitor pe două continente”, nu pot să nu amintesc unele date interesante. În anul 1100 d.Hr., Moscova era un orăşel la confluenţa râurilor Neglinnaia şi Moscova. Înscrisuri din 1147 arată că proprietarul oraşului era Yuri Dolgoruki, prinţ al principatului kievean rus al lui Vladimir-Suzdal, primul stat slavic estic important.
Hanatul Hoardei de Aur în Imperiul Mongol în 1294 (https://en.wikipedia.org/wiki/Mongol_Empire)
Atunci încă un orăşel neimportant, Moscova a supravieţuit invaziilor mongolilor din secolul al XIII-lea, când întregul stat kievean rus a fost ocupat de hanatul sau imperiul tătar, cunoscut ca Hoarda de Aur, despre care studiasem mai multe când am vizitat China (când a devenit Kievul oraș ucrainean puteți citi pe web). Sub dominaţia tătară, dominaţie ce s-a încheiat la sfârşitul secolului al XIV-lea, oraşul Moscova a prosperat, condus de prinţi moscoviţi. Cu o poziţie favorizată de intersecţia drumurilor comerciale, Moscova s-a extins ca dimensiune şi ca importanţă. Capitală a principatului cu acelaşi nume începând cu secolul al XIV-lea, Moscova devine în secolul al XV-lea capitala statului rus unificat, iar în anul 1589 capitala ecleziastică a bisericii ortodoxe ruse.
Imperiul rus în perioada 1796 – 1914
În anul 1712, ţarul Petru cel Mare a ordonat ca sediul guvernului Rusiei să fie mutat de la Moscova la Sankt Petersburg. Totuşi Moscova a rămas destul de importantă pentru a fi o ţintă a cuceririi de către împăratul francez Napoleon I. În anul 1812, peste exact un secol, trupele lui Napoleon au înfrânt forţele ruse la Borodino, lângă periferia Moscovei. Dar ce victorie amară! Pe măsură ce trupele franceze avansau, moscoviţii evacuau oraşul, dând foc multor clădiri pe care le părăseau.
Campania lui Napoleon în Rusia (https://en.wikipedia.org/wiki/French_invasion_of_Russia)
Napoleon şi trupele sale au ocupat timp de 39 de zile un oraş mare părăsit, până ce lipsa hranei, frigul și bolile i-a forţat să părăsească oraşul. Focul a distrus peste două treimi din clădirile Moscovei. În anul 1813 o comisie a aprobat reconstruirea oraşului, planurile şi proiectele transpuse în realitate în peste 30 de ani schimbând mult peisajul moscovit.
Înainte de revoluţia rusă din 1917, Moscova a fost sediul activităţilor revoluţionare împotriva guvernării ţariste şi, odată ce monarhia a fost răsturnată, sediul activităţilor împotriva guvernului provizoriu format. În timpul revoluţiei din octombrie (sau noiembrie pe stil nou, de unde şi gluma „marea revoluţie socialistă din octombrie care a avut loc în noiembrie”), bolşevicii (socialiştii radicali) au cucerit Kremlinul după un asediu de o săptămână. Acest fapt, concomitent cu o victorie similară bolşevică în Petrograd (Snkt Petersburg), a dus la răsturnarea guvernului provizoriu şi la instaurarea unui nou regim în istoria omenirii. În 1918 bolşevicii au mutat sediul guvernului la Moscova. Moscova a devenit capitală sovietică în anul 1922, când a fost creată U.R.S.S.
Ţara s-a mărit continuu şi a ajuns să domine o mare parte a lumii. Şi cele întâmplate în Rusia aveau să fie exemple pentru numeroase ţări din toată lumea, mai ales din colonii.
Așadar, legăturile cu Franța și cu Germania nu sunt deloc întâmplătoare! Ideile comuniste au apărut în Franța și Germania, dar s-au aplicat experimental la nivel de țară mare ăn Rusia! Oare cine a hotărât acest destin, unde și în ce laboratoare? (https://cs.stanford.edu/people/eroberts/cs201/projects/communism-computing-china/index.html sau https://en.wikipedia.org/wiki/History_of_communism)
Formarea U.R.S.S.
În timpul celui de al doilea război mondial (1939-1945), Moscova a fost sediul comandamentului militar suprem al trupelor sovietice. În octombrie 1941 (luna naşterii mele, când tatăl meu era pe front), trupele Germaniei naziste şi unele trupe aliate s-au apropiat de oraş, dar nu au reuşit să-l captureze. Pe 6 decembrie (aveam două luni şi patru zile și nu mi-a spus nimeni!), armata sovietică a lansat o contraofensivă încununată de succes, forţând trupele naziste și aliate cu acestea să se retragă din împrejurimile Moscovei, înnoind spiritul victoriei forţelor sovietice. Oraşul şi-a mărit producţia de armament şi muniţii, dând un mai mare ajutor frontului, aici au fost organizate noi unităţi militare şi spitale. Fabricile ce fuseseră evacuate mai spre munţii Urali au fost readuse în mod gradat în capitală.
Anii de după război ai Moscovei au fost marcaţi de o migrare crescută în oraş, ceea ce a dus la creşterea zonei urbane. Aşa se explică construcţia de noi locuinţe începând cu anul 1950. În anul 1960, limitele Moscovei au fost mutate pe şoseaua exterioară de centură, mărind de peste două ori suprafaţa oraşului. După anul 1980, districtul Zelenograd, din afara acestei noi limite, a fost trecut sub controlul administrativ al municipalităţii moscovite. Şi iar îmi amintesc faptul că la noi, după revoluţie, unii se opun extinderii Bucureştiului!
În Moscova avea sediul preşedintele Gorbaciov, cel ce avea să facă o nouă deschidere în politica mondială, prin sentinţa dată unor guvernări din ţările foste socialiste, cel ce avea să pună capăt politicii războiului rece. Dar în 1991 (eu și Viorica eram în Ungaria în concediu, la polițista Anika, cea care avea în bibliotecă o singură carte „legată țeapăn”, respectiv „Istoria Transilvaniei”) Moscova a fost scena unei lovituri de stat încercată de lideri comunişti adepţi ai liniei dure, opuşi reformelor democratice ale liderului sovietic Mihail Gorbaciov, aflat şi el la odihnă în Crimeea (oare de aceea a ocupat Putin Crimeea?). Cetăţenii au aveau să ocupe străzile Moscovei pentru a apăra „cuceririle” obţinute. Cu toate că lovitura a eşuat, Gorbaciov a semnat dispariţia U.R.S.S., care mai târziu în acel an a încetat să mai existe, cu toată oponența lui Iliescu, care se grăbise să încheie un tratat cu U.R.S.S. S-a remarcat un nou conducător al Rusiei, se spune că era un amator al vodcii, Boris Elţân. Capitalismul a luat „un nou avânt" prin economia de piaţă, servicii, comerţul cu amănuntul, arhitectură şi stil de viaţă. După el avea să urmeze Vladiniir Putin, cel care a refuzat sâ semneze o lege ce viza interzicerea consumului de bere în locuri publice, spre marea uşurare a producătorilor ruşi din acest sector. Prin această lege, adoptată la sfârşitul anului 2004 de Parlament, se intenţiona interzicerea vânzării acestui produs în apropierca şcolilor şi consumul pe străzi, în parcuri şi în mijloacele de transport în comun, obicei foarte răspândit în Rusia, mai ales printre tineri. Grozavă trecere, de la vodcă la bere!
România între imperii
Noi nu ne referim aici doar la relațiile Rusiei imperiale cu Principatele Române și cu România! Că am fost cam la intersecția drumurilor armatelor imperiilor vecine. Și orice român cunoaște cuvântul haraci - tribut anual pe care țările vasale îl plăteau Imperiului Otoman; tribut, dare; una dintre cele patru rate în care se achitau dările (din tc. haraç, sursa DEX '98).
Statistica este interesantă, dar dureroasă! România, de-a lungul istoriei, s-a aflat mereu la răscruce de vânturi, intre 3 mari imperii:
1. De la 1393 la 1877 (484 de ani), Muntenia, Moldova și Transilvania au plătit Imperiului Otoman 1.066.305.780 lei-aur, sau 341.021 kg aur;
2. Imperiul Habsburgic a ținut sub obroc Transilvania, între 1687 și 1918 (231 de ani), Banatul, între 1718 și 1918 (200 de ani), Oltenia, doar între 1718 si 1739 (21 de ani) și Bucovina, între 1775 si 1918 (143 de ani) și a „muls” din aceste provincii 2.450.000000 lei-aur sau 857.500 kg aur;
3. In perioadele de ocupație rusească, între 1769 și 1854 (85 de ani), Moldova și Muntenia au fost stoarse de 200.000.000 lei-aur sau 64.516 kg. aur. Cu alte cuvinte, Imperiul Habsburgic, stăpânind 231 de ani Transilvania și 100 ani Bucovina, a jecmănit de două ori mai mult decât turcii (484 de ani) si de patru ori mai mult decât rușii (85 de ani).
Principstele Române între 1783 și 1812
Fără a mai pune la socoteală tezaurul trimis spre păstrare rușilor și nici uriașele despăgubiri de război impuse României la sfârștul celui de al doilea război mondial (jumătate din suma datorată avea sa fie plătită în petrol), înseamnă o pagubă de 1.264 tone aur, care astăzi ar fi valorat peste 63 de miliarde euro. Și asta fără a mai pune la socoteală sovromurile, găselnița noii colaborări româno-sovitice, când schimbul de mărfuri, conform bancului, consta în „noi le dăm grâul, iar ei ne iau petrolul! Vedeți despăgubirile și vă minunați!
Dar să revenim la 1989, anul acordurilor tacite între Bush senior și Gorbaciov la Malta, când s-a hotărât debarcarea lui Ceaușescu, anul încetării, chipurile, a războiului ăla rece! Va începe oare războiul cald? Doamne, ferește! Era anul când am încetat colaborările cu serviciile geodezice ale țărilor foste socialiste! Cum colaborăm în mileniul III? Generația formată de noi mai are câțiva ani „geodezici” sau „cadastrali” până la pensie! Fiii lor vor merge mai departe, dar din istorie trebuie să învățăm! Oare? Spre Pyongyang!
Constantin NIŢU
http://webdidacticanova.blogspot.ro/
-->
Comentarii
Vă mulțumesc. Respect!
Toată admirația!
Multumesc.