Călîtorii geodezice – Coreea de Nord, 1989 - spre Phenian (III)
În miez de noapte spre Phenian
Moto: „ Unele imperii au căzut mult mai greu decât îşi pot imagina anumiţi regizori de film.” Valeriu Butulescu din Stepa memoriei
La 10 minute după miezul nopţii avionul Tu 154 al companiei nord-coreene a decolat. Drumul până la Phenian (Pyongyang) a durat opt ore. Avionul sovietic este de dimensiune medie, cu trei reactoare, primul zbor făcându-l în 1972. Au fost fabricate peste 900 de aparate. I se mai spunea Boeingul 727 al ruşilor. Are 47,9 m lungime, 11,4 m înălţime. Puteau fi îmbarcate 180 de persoane la bord. Avea să fie oprită producţia peste cinci ani, în 1994, fiind scos şi din dotarea Tarom.
Tu 134
Un avion fotografiat pe aeroportul di Pyongyang
La doar două ore după decolare a început să se lumineze de ziuă, deoarece mergeam spre est. În lumina difuză a dimineţii am survolat Lacul Baikal (cel mai adânc și mai vechi lac de pe Pământ) şi lunga pădure siberiană care avea toate nuanţele posibile ale unei toamne de vis.
Lacul Baikal
Lacul Baikal (imagine satelitară cu Google Earth Pro)
Că eram în luna septembrie şi timpul era excelent. Prima masă am servit-o după decolarea avionului, iar a doua aproape de sosire (meniuri europene).
Traseul format din două etape
Traseul Moscova Pyongyang (Phenian)
Distanţa Moscova – Phenian
Pe aeroportul capitalei nord-coreene avionul a aterizat la ora locală 11.00 a.m. Am coborât din avion toate cele şase delegaţii europene (RDG, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, România, Bulgaria) şi am fost întâmpinaţi de şeful serviciului geodezic al ţării gazdă, generalul O Ce Gân. Am fost controlaţi cu atenţie de poliţiştii de frontieră şi de vameşi şi am fost conduşi în sala de aşteptare a aeroportului.
Obiceiuri „socialiste” cu bunuri „capitaliste”
Moto: „Inteligenţa nu se află în răspuns, ci în felul cum pui întrebarea.” – proverb coreean
După ceva timp de un ceai am fost îmbarcaţi în două autobuze de producţie japoneză, ultramoderne şi cu aer condiţionat. Peste tot erau prezente tablouri și statui ale lui Kim Ir Sen. Pe străzi nu erau mașini, iar blocurile păreau nelocuite.
Bulevarde goale, blocuri ce par nelocuite
Un convoi de automobile Opel Vectra argintii, a căror producție începuse în 1988, doar cu un an în urmă, aştepta după autobuze (da, da, nu vă miraţi). Pentru fiecare şef de delegaţie era un automobil, un al doilea pentru şeful serviciului geodezic militar, restul membrilor delegaţiei luând loc în autobuze. Cum noi eram doar patru, şeful delegaţiei şi cu mine am luat loc în acelaș automobil, că eram și translator, Creineanu nevorbind rusește, limba oficială la consfătuire. Nici cu limba engleză nu era amic, zicea că știe franceza!
Cu noi era prezent şi un asistent de la catedra de topografie a Institutului Agronomic din Phenian, excelent vorbitor de limbă rusă, dar bănuiesc că și de limbă română la un nivel general, după unele tresăriri la voroave schimbate cu Creineanu, însoţitor permanent (după spusele lui, că eu, mucalit, m-am făcut că nu am înţeles „gradul”, ştiţi doar la ce mă refer, eu mă prezentasem cu gradul militar). Și colegul Creineanu punea mai multe întrebări despre dezvoltarea agriculturii, decât despre geodezie (defect profesional)!
Opel Vecta la coreeni doar după un an de la fabricație
După comportarea sa ulterioară şi după limbaj, sunt sigur că nu era doar asistent, că doar eram o delegaţie destul de importantă și nu a dorit să se fotografieze cu noi, fugea ca de dracul sau se întorcea cu spatele când mă vedea că îndrept aparatul de fotografiat spre el. Dar nu era de la „noi”, bănuiesc că era de la ministerul vecin! Ceilalţi doi membri ai delegaţiei au luat loc într-un autocar. Autocarele erau cu fotolii comode, cu aer condiţionat şi cu televizor (Nissan bus)! Curat „comunism”!
Și să știți că nu aveam cu mine o cameră fotografică performantă. Îmi spusese un prieten de la alt minister că cu un an înainte îi dispăruse aparatul de fotografiat și filmele expuse din camera de hotel. Așa că mi-am luat cu mine un Smena 8. Un coleg, maior maghiar, mi-a spus că e un apatat foarte bun, că și el i-a făcut cadou fiului său de 10 ani o astfel de cameră și fotografiile sunt excelente. Am înțeles bășcălia fină, mai ales că maiorul avea un Canon!
Autocar Nissan
Aveam să mă conving mai târziu că toate produsele de folosință îndelungată erau „capitaliste”, respectiv „made in Japan”. Şi doar de mai multe ori vizitasem ţările dezvoltate din Europa. Şi bagajele noastre personale au fost duse cu cele două autocare. Intenţionat nu am introdus fereastra de determinare a distanţei Moscova – Phenian pe ortodromă, deoarece, interesant lucru, în baza de date cu poziţiile aeroporturilor principale ale lumii, atunci nu era introdus aeroportul din Phenian (Pyongyang). Dar s-o luăm încet („take it easy” sau „Проще к этому относись”)!
Clădirea aeroportului din Phenian
Aeroportul internațional Sunan din Pyongyang (cu Google Earth Pro)
Ne-am deplasat pe un traseu interesant până în centrul oraşului, la hotelol Koryo cu două turnuri gemene, de 44 de etaje, care până în anii trecuţi era cea mai înaltă clădire din capitală. Aici am fost fotografiaţi pe rând, ne-au fost scanate pașapoartele şi am completat un formular cu datele personale, în limba rusă (am completat trei, că domnul Mihăilă și l-a completat singur). După numai un sfert de oră ni s-au înmânat în acelaşi hol al hotelului ecusoanele, care fuseseră realizate cu calculatorul, având şi poza fiecăruia (eram nebărbierit). Era pentru prima dată când, familiarizat deja cu „vestul”, mi se realiza o asemenea legitimaţie şi am început să mă crucesc de realizările capitalismului, de care luam cunoştinţă în cea mai comunistă dintre ţări! Asta pentru că, doar cu un an în urmă, avusese loc Festivalul Internațional al Tineretului și coreenii investiseră mult!
Dar în drumul spre hotel și ulterior la ieșirile în oraș am constatat că străzile sunt largi, dar cam goale. Blocurile înalte păreau nelocuite. La fiecare intersecție era un polițist, cu toate că mașini nu prea erau, iar pietonii traversau numai subteran sau suprateran (pe pasarele).
Străzi pustii, dar polițist e la fiecare intersecție
Şi aveam să mă mai minunez. După un tabel ni s-a citit numărul camerei fiecăruia, numărul etajului şi preţul de cazare. Eu aveam numai jumătate din banii de cazare, cum are armata română mereu, deoarece aveam indicaţia să locuiesc în cameră cu colonelul Ursan, aşa fiind calculaţi banii. I-am comunicat însoţitorului delegaţiei acest lucru şi ăsta se făcea că nu înţelege ce îi spun. Cred că îi era frică să ridice problema generalului. Membrii celorlalte delegaţii s-au cazat. Membrii civili ai delegaţiei române aveau banii pentru cazare pentru o persoană în cameră, dar fac şi ei ca noi din solidaritate (sanchi, nu ştiau limba şi aveau nevoie de mine și am declarat că noi militarii plecăm acasă după șase zile). Când am văzut că într-o jumătate de oră nu se rezolvă situaţia și însoțitorul dispăruse, m-am prezentat direct la şeful delegaţiei nord-coreene, generalul O Ce Gân, i-am spus jelania, şi acesta a dat dispoziţiile de rigoare.
Hotelul Koryo
Imediat toți cei patru am fost conduşi în cele două camere vecine la etajul XVII, în turnul din stânga, urcând cu un lift tot japonez, din trei existente, cu celulă fotoelectrică, foarte silenţios. În cameră erau două paturi destul de mari, dulapuri în perete şi un grup sanitar cu chiuvete cu sensori. Pe noptiera fiecărui pat era un aparat de radio cu telefon și cu ceas deşteptător (tot de producţie japoneză, mama lor!). Iar televizorul color Sony avea o gamă de 100 de programe (aşa ceva mi-am cumpărat în România abia în 1998), dintre care doar 5 erau ocupate cu trei posturi de televiziune nord-coreene, încă unul militar şi unul al hotelului. In coreeană și în engleză! Am avut la dispoziţie o oră să ne cazăm, după care ni s-a arătat şi locul unde luăm masa, la un restaurant situat la etajul întâi al clădirii. Acolo ne-am întâlnit cu toţii şi am început să observăm că nemţii mergeau numai în grup, depărtându-se mereu de unguri și de cehi. Cu noi vorbeau ușor, eu fiind bun prieten cu colonelul inginer Bauer, cu care am început colaborarea în 1978 la Pribram, în Cehoslovacia.
Afișul imens al conferinței
După masa de prânz am luat o pauză de o oră, după care am mers cu mașinile, în aceeași coloană, la locul de desfășurare a conferinței, care era anunțată, nu se știe cui, cred că doar propagandei internaționale, cu un afiș enorm, căruia îi veți ghici dimensiunile în următoarea fotografie, pe care o vom însufleți noi, participanții, în număr destul de mare.
Participanții la conferință
Pe afiș, ГCCC (GSSS) sunt inițialele cuvintelor în limba rusă pentru „serviciile geodezice ale țărilor socialiste”. Degrigolada în țările socialiste continua! Și ca și în iunie la Praga, colonelul Bek, șeful serviciului geoografic militar maghiar a venit însoțit de doi maiori ingineri tineri, semn că în armata ungară era mai bine promovat tineretul, reforma deja începuse!
Colonelul Bek cu cei doi maiori ingineri, cercetători tineri (Praga, iunie 1989)
Pe cei trei îi puteți căuta și în fotografia participanților la conferința de la Phenian. Delegațiile militare ale celorlalte țări erau formate din colonei și generali! Și maghiarii nu au strigat în 1989 că armata lor e cu ei. Că vârfurile armatei și serviciile lor secrete erau ocupate cu evenimentele din România, numai românii iliesciano-neurladeriști și de alt tip se împușcau între ei, dar asta o vom scrie în capitolele referitoare la Ungaria…. Că ei nu aveau Apaca cu fete care să nu vrea kent, cafea, valută, doar pe Roman să le bată... că Orban era mai tânăr).....
Constantin NIŢU
-->
Comentarii