Expoziţia priteniei între popoare
Moto: „ E mai bine să nu ai idei deloc, decât să ai idei proaste. Mai bine să nu crezi în nimic, decât să crezi în ceva greşit.” — Thomas Jefferson
Coreea de Nord
Într-o după-amiază am plecat cu autocarele spre un orăşel cochet, Hyangsan, în care aveam să ne cazăm la hotelul cu acelaș nume.
Hyangsan, cu Google Earth Pro
Drumul Pyongyang – Hyangsan
Hotelul Hyangsan
0Acelaș traseu cu aplicația GPS online
Aici am beneficiat de o odihnă binemeritată într-un aer montan curat, de septembrie, şi după o scurtă plimbare prin împrejurimi am cinat, încheind cu un vin roşu de excepţie. Odihna de noapte s-a terminat dimineaţa cu o nouă plimbare în trei pe malul râului (eu, directorul general Creineanu și însoțitorul, că ăsta nu ne lăsa de capul nostru), unde aveam să mă conving că denumirea de „ţară a dimineţilor liniştite” a fost dată de un geniu.
După micul dejun ni s-au împărţit pachete cu porţia de mâncare pentru prânz, după care autocarele s-au pus în mişcare. Am plecat spre expoziţia prieteniei între popoare.
Îmi aduc aminte că, locotenent fiind în garnizoana Ineu, am fost trimis într-un an la București pentru a prelua niște recruți inteligenți pentru brigada de rachete operativ-tactice. Cum nu cunoșteam Bucureștiul decât în centru și în cartierul Rahova, însoțit fiind de un caporal timișorean, am întrebat o domniță în Gara de Nord cum ajung la Casa de Cultură „Prietenia între popoare” și mucalita domniță sau „tovarășă” mi-a zis „- Locotenente, se zice „Prietenia între picioare”! Și mi-a explicat cum ajung acolo. Bag seamă că lucra la spitalul militar, că mi-a zis râzând că dacă avem nevoie de spitalul militar mă ajută mai ușor! I-am zis că scuip în sân!
Ajuns la Casa de Cultură, am constatat că aici își stabilise centrul militar al municipiului București locul de adunare al recruților bucureșteni pentru unitățile din Ardeal și Banat. Și mucalitul director al Casei de Cultură mi-a explicat năstrușnica denumire de la acțiunile ce aveau loc între utecistele fete și cavalerii uteciști prezenți la joile tineretului, când se antamau prieteniile de o noapte sau mai multe.
Traseul dacă am fi mers direct la expoziție
Pe traseu am vizitat şi două temple, dar parcă totul era nenatural, făcut pentru străini mai ales. Aproape de Templul Pohyon, am vizitat şi o micuţă mănăstire budistă in adâncul munţilor.
Templul Pohyon a fost construit în anul 503 d.Hr., apoi a fost reconstruit în 1400 și în secolul al XVIII-lea. A rezistat războaielor. Sala Taeungion a templului sau sala „Marii Iluminări” datează din 1785 și aici se propaga budismul. Un pavilion ineresant prin picturile sale era Thaephyong sau „Pavilionul păcii depline”.
Şi cum încercam să fotografiez câte ceva, am văzut că se şuşoteşte prea mult cu ochii spre mine. Şi sunt sigur că fusesem „ascultaţi” anterior şi ca atare manifestau o atenţie deosebită. S-a mers până acolo, încât un membru al delegaţiei coreene mi-a cerut un rolfilm, chipurile cu împrumut până la întoarcerea în capitală, când îmi va fi dat altul la schimb. Iar eu, naivul, i-am dat un rolfilm negativ. Şi credeţi că am primit altul în schimb la întoarcere? Au făcut pe proştii şi aşa am luat o plasă de reţinut.
Templul budist Pohyon
icturi din Pavilionul Păcii Depline
Expoziția ascunsă între munți
Moto: „ Într-o lume absurdă, inteligența e o absurditate.” — Johann W. von Goethe
Expoziţia prieteniei internaţionale (în coreeană Hangul 국제 우의 전람관, hanche 國際 友誼 展示館) are o atracţie deosebită pentru coreeni și pentru turiștii străini ce ajung pe acolo; este situată în două clădiri moderne, dotate cu utilităţi de ultimă oră. Este realizată pe Muntele Myohyang, din provincia Pyongan-Pukto din RPDC, într-o vale frumoasă cu o pădure de pini. Tradiția donației este o parte integrantă a culturii coreene.
Munții Myohyangsan
Ne amintea de expoziţia din Bucureşti, cu darurile primite de Nicolae Ceauşescu, pe care noii capitaliști români le-au înstrăinat, înstrăinând istoria. Oricum, nu ne putem nega istoria, cum am făcut-o și o facem de multe ori, cu indicații din străinătate Și alungatul Cuza, inițiatorul celor mai bune reforme ale noului stat România, și Antonescu, și Ceaușescu, și Țuțea, Cioran, sau Eugen Ionescu sau alții, au fost ai poporului român.
Revenind la nord-coreeni, muzeul este unul din cele mai bizare din lume, ultimul templu al narcisismului, pentru care cred că s-au cheltuit enorm de mulţi bani. Unii șeici agreați nu sunt oare la fel? Dar decât să se ducă banii pe la firme off-shore din diferite insule cvasi necunoscute de noi, dar de ei bine cunoscute, la sediile unor multinaționale străine sau în domeniile de neam-prost ale unor îmbogățiți peste noapte, chiar condamnați cu unul sau doi ani de pușcărie și cu averile rămase în dotare, mai bine să se construiască oarece prin țară. Mă refer aici la autostrăzi, grădinițe, școli, biblioteci etc. Zic și eu, nu dau cu parul Microsoft sau EADS! Dar cine naiba să o facă? Politicienii cam neșcoliți sau școliți la universități particulare, fără nici o expertiză? Ca să vă convingeți priviți AICI nivelul de cultură al ministrului educației sau alte probleme curente ale națiunii!
O clădire a expoziției
Muzeul este un complex de două clădiri , cu mai multe nivele, inclusiv subterane, între care circulă lifturi rapide imense japoneze, clădiri construite prin săparea în munte. Sunt peste 200.000 de cadouri primite de Kim Il Sung (atunci şi de Kim Jong Il sau acum de micul dictator Kim Jong-un, amenințătorul ăla cu rachete balistice intercontinentale) de la diferiţi conducători şi „admiratori” din peste 170 de ţări din toată lumea, expuse sau depozitate.
Istoria construirii
Moto: „Respect prea mult ideea de Dumnezeu ca să-l fac responsabil de o asemenea lume absurdă.” — Georges Duhamel
Clădirea principală a expoziției a fost construită în stil tradițional coreean, iar sălile sale au fost deschise la 26 august 1978 și constau din peste 150 de camere cu o suprafață totală de 70.000 de metri pătrați (28.000 de metri pătrați în a doua clădire). Clădirile sunt impresionante deoarece par că au ferestre, deși nu există așa ceva.
Potrivit unei legende, Kim Il Sung a construit Expoziția Internațională de Prietenie în trei zile, dar, de fapt, construcția a durat un an (nu ca linia de metrou din Drumul Taberei din București). În prezent, numărul de cadouri este atât de mare încât sunt reprezentate la expoziție de la 60 000 la 220 000. Înainte de a intra în expoziție, vizitatorii sunt obligați să-și scoată încălțămintea și să se aplece spre portretele lui Kim Il Sung și Kim Jong-il.
Prezența expoziției de pe Muntele Mehyangsan, lângă Templul Pohøns (Pohyon), a făcut obiectul poeziei lui Kim Il Sung, unde mai târziu, pe 15 octombrie 1979, a citit următoarele cuvinte din balconul expoziției:
„Din balconul ăsta văd
o imagine foarte frumoasă a lumii...
Expoziția este aici, cornișa ei verde este îndoită,
pentru a înălța demnitatea națiunii,
și Peer Peak pare chiar mai mare."
Exponatele existente
Moto: „Oamenii sunt ridicoli doar atunci când vor să pară ceea ce nu sunt.” — Giacomo Leopardi
Situat în rezervația biosferei recunoscută de ONU de pe Muntele Myohyang, muzeul este conceput pentru a arăta solidaritatea și sprijinul altor state față de Coreea de Nord (RPDC). Vizitatorii muzeului sunt informați că toate cadourile prezentate la expoziție sunt „dovada iubirii infinite și a respectului pentru Marele Conducător (Kim Il Sung)". Cu toate acestea, în occident se crede că locuitorii din Coreea de Nord nu bănuiesc că toate aceste daruri fac parte integrantă din protocolul diplomatic, iar guvernul RPDC folosește, probabil, expoziția pentru a „exalta” liderii RPDC
Muntele Myohyang
O sală cu exponate unde doar „unii” intră fără papuci (i-a „prins” colegul maghiar)
A trebuit să ne punem papuci textili speciali peste pantofi, pentru a nu zgâria parchetul din lemn din toate încăperile. Calitatea tuturor componentelor clădirilor era excelentă. Vizita a început cu ritualul pentru marele lider. Pe fondul muzical lent s-au deschis uşile primei săli. Conform instrucţiunilor dinainte comunicate, ne-am îndreptat spre statuia lui Kim Il Sung. Şi mi s-a atras atenţia că în muzeu nu e voie să fotografiez.
Colegul maior maghiar cu Canon-ul lui (cu Smena 8!)
Ne-am împărţit pe patru grupuri și am început vizitarea, sală cu sală, la etaje diferite. În clădirea principală era şi o cascadă, a cărei apă era folosită pentru generarea energiei electrice. Şi apa ieşea apoi în afara clădirii (normal, nu?).
Ni s-a explicat că marele conducător este iubit de întreaga lume şi, din acest motiv, a primit atâtea daruri. Printre cadouri, erau vagoane de tren blindate, limuzine de la Stalin şi de la Mao Zedung, un bizar crocodil împăiat care „prezenta” o tavă cu pahare primite de la sandiniştii din Nicaragua, nuci de cocos din argint de la Saddam Hussein, unele piese primite de la Ceauşescu, respectiv un cap de urs pe o pernă de satin și o blană de urs carpatin.
Exponat din China
Altă imagine a unei clădiri a expoziției
Cei mai mari donatori erau China, Hong Kong şi Taiwan. Circa 70% din cadouri proveneau de la companii şi organizaţii din aceste ţări, cele mai multe piese extravagante din aur, argint şi jad, pe teme precum Kim Il Sung, Kim Jong Il, Munele Paektu şi simboluri chinezești tradiţionale (longevitatea, zei tradiţionali, norocul, etc.) – o reflectare a legăturilor economice şi politice între marea Chină şi Coreea de Nord.
Dictatorii unor ţări erau bine reprezentaţi. De la Yasser Arafat era o machetă a domului din piatră din Ierusalim, de la Nicolae Ceauşescu unele produse industriale, de la Erich Honnecker o gravură, un pistol, mese şi scaune din fier, de la Mugabe lei şi elefanţi din fildeş, de la generali pachistanezi şi sirieni nişte kitch-uri.
In secţiunea rezervată S.U.A., ghidul ne-a prezentat un avertisment din ziarul New York Times intitulat „Korea prospers under Juche idea” (Coreea prospereă sub concepţia Juche) şi alte exponate. O altă contradicție a fost într-adevăr date de și lumea occidentală democratică, deși doar câteva sunt afișate cu mândrie. Din SUA, din epoca lui Kim Il Sung, există o carte, o vază și o oglindă, trei piese de argint și aur și două obiecte de artă. Americanii nu prea scriu despre asta. Printre donatorii vestici se numără Micheal Jordan și Madeleine Albright.
Aşa că vizita ne-a luat cam două ore din viaţă, dar a fost destul de instructivă înaintea căderii lagărului socialist sau comunist.
Noi și unuș din autocare, fotografie făcută de colegul maghiar (cu Canon-ul lui; cu microbuzul erau niște americani)
Printre cele mai bizare daruri sunt automobilele negre blindate de la liderii sovietici Georgi Malenkov și Nikolai Bulganin. Evident, mai puțin preocupat poate de Coreea de Nord, cel care a semnat cu Bush senior dispariția lagărului comunist sau socialist, că dracul știe ce a fost, că doar nu noi am hotărât la Yalta, apoi la Malta ce va fi, Gorbaciov a trimis doar o vază de sticlă cu steaua comunistă. Din Mongolia s-au trimis „bețisoare” de argint, în timp ce președintele Asociației Jurnaliștilor din Kuweit a trimis un set de stilouri.
De la diverși industriași capitaliști, bag seama interesați, pentru Kim Jong Il s-au donat: un robot „servitor” de băuturi, un costum de astronaut, Sony Walkman (hai, că știți ce e), tastatură Casio, orgă Yamaha, minge de fotbal semnată de Pele și un computer vechi Apple (no, că nu e de la fosta fabrică de calculatoare din Pipera!).
Mă tot gândeam la ce a primit de la Nicolae Ceaușescu, dictatorul ăla român, de care străinii zic că a fost răsturnat și „ucis de propriul popor”. Dacă „tribunalul ăla militar” a reprezentat poporul, mă îndoiesc. Răzbunarea lui Iliescu, Petre Roman și a celor care îi înconjurau însemna răzbunarea poporului? Credeți ce vreți, eu cred ce vreau! E libertate!
Din Liban a primit niște mânere din corn de rinocer, iar de la președintele Tanzaniei există un leu de fildeș. Frontul Național al Negrilor din Statele Unite i-a dat „bunicului” Kim o colecție de fluturi, din Canada există o piele de urs polar și cineva tot din vest a dat o gheară de tigru poziționată ca să rupă dintr-o hartă americană!
Sandinistii din Nicaragua au adăugat aligatorului înfricoșător amintit ținând o tavă din lemn cu pahare pentru cocktail și o scrumieră potrivită. Și americanii îi tot dau cu dictatorii donatori și terorismul. Oare terorismul nu s-a intensificat după războiul din Irak, după revoluâiile arabe din țările din nordul Africii, după „dărâmarea” regimurilor lui Saddam Hussein, Mubarak, Moamer Al Gadafi și alții? Iar Osama Bin Laden de cine a fost creat? Rămâne de văzut!
Nord-coreenii, care nu au aproape nici un contact cu lumea exterioară, acesta este un loc în care li se permite să vadă multe dintre mărfurile din întreaga lume. Scopul este să-i convingă că liderii lor sunt admirați universal și blagosloviți cu daruri. Dar oricum am da-o, după unii harta fericirii ne arată și pe noi și pe ei în condiții proaste! Bineînțeles că americanii și vest-europenii sunt fericiți! Noi suntem în penultima grupă!
Fericirea pe planeta Pământ în 2013
Și aflai ei de la prieteni americani, ca să moară unii de necaz, că în 2014, unul dintre prezentatorii din sala unde este mingea de baschet semnată de Micheal Jordan pentru dictatorul nepot zice că Jordan ar fi spus: „Când generalul jonglează cu mingea de baschet, dovedește că controlează întreaga lume în mâinile sale." Și cu amenințările sale cu racheta balistică intercontinentală și cu arma cu hidrogen, Kim Jong Un, ca și tatăl și bunicul său, într-adevăr pare sau are impresia că ține toată lumea în mâinile sale.
Şi, ceva destul de interesant, aveam să citesc după nouă ani, în 1998, unele informaţii, potrivit cărora, lângă Muntele Myohyang, sub pământ, ar exista un reactor nuclear unde lucrează 15.000 de coreeni. Atunci am făcut legătura cu interdicţia de fotografiere a unor zone de munte.
La întoarcere am trecut prin multe orăşele şi sate liniştite. Câtă diferență între ce ni se prezentase şi realitatea celor mulţi! Când se înserase multe case erau în întuneric. Atunci mi-am adus aminte de întreruperea curentului și în România şi de contrastul cu lozinca lui Lenin – „comunismul înseamnă puterea sovietelor plus electrificarea întregii ţări!” Şi inginerul Creineanu, agronom, dar director general în minister, mă ruga să traduc întrebări referitoare la dezvoltarea agriculturii socialiste în Coreea. Şi eu i-am răspuns că nu traduc, deoarece se poate documenta în teren şi i-am arătat un coreean care ara cu un singur bou. Vă prezint şi dumneavoastră imaginea.
Agricultură modernă – omul nou ară cu un bou!
Așa că la întoarcerea la hotelul Koryo unde eram cazați la Pyongyang nu m-am odihnit decât o jumătate de oră, am cinat, apoi cu colonelul Bauer și cu șeful delegației bulgare, amicul Jekov, ne-am adunat într-o cameră de lucru, unde am întocmit proiectul planului de colaborare tehnico-științifică pentru anii 1990-1993, care urma săfie discutat și aprobat.
Un Kim obișnuit își duce butelia
Tot bicicleta rămâne principalul mijloc de transport al Kim-ului de rând
Asta e Coreea de Nord!
De discutat s-a discutat peste două zile, s-a aprobat în aceeași zi, după care am trecut la discutarea protocolului propus de colegii coreeni, unguri și sovietici, dar asta într-o altp postare. Și cu întâlnirea lui Gorbaciov la Malta cu președintele Bush senior s-a dus totul dracului, țările foste socialiste europene luând-o pe alt drum… Capitalismul de cumetrie! Păi nu tot ei ne-au hotărât soarta la Yalta, fără voia noastră, apoi la Malta? Pus că la Geneva, în 1990, Uniunea Sovietică și Germania au hotărât soarta țărilor Europei Centrale și de Est ? Nu zic eu, citiți în număr din ianuarie 1994 al revistei britanice Intelligence Digest. Prietenii știu de ce!
Coreea de Nord – panoramă văzută din satelit
Oare se supără nord-coreenii că nu au magazine Mac Donald`s?
Să fiți iubiți!
(capitolul următor)
Nițu Constantin
(http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html)
-->
Comentarii
Mulțumesc!
https://www.youtube.com/watch?v=lTlISdTNUlQ